Într-un acces de „hai să cheltuim aiurea bani publici”, DRDP Timișoara a scos utilajele de deszăpezire la „colindat”, la +7 grade

deszapeziri
Distribuie:

Într-o demonstrație de forță – sau ce-o fi fost, pentru că în altă cheie n-are nicio noimă – Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timisoara a dispus, în această după amiază, ca utilajele de deszăpezire să efectueze curse pe A1 – tronsonul Arad – Timișoara, imediat după ce  controlorii instituției au terminat o inspecție inopinată… soldată, de asemenea, cu nimic!


Filmările au fost realizate la orele 13: 15, iar utilajele sunt ale mai multor firme care au contract cu CNAIR.


Participanții la trafic – nu mulți… dar nici proști – au putut înregistra în premieră mai multe coloane de sărărițe… colindătoare – ce să facă altceva la 7 grade Celsius – asta în condițiile în care ieri, tot la temperaturi pozitive, aceeași conducerea a Regionalei Timișoara a dispus să se împrăștie sare!

„A fost un control inopinat la Centru de Întreţinere şi Coordonare Pecica pentru a verifica funcționalitatea utilajelor și prezența deservenților în bază. Nu aveau dispoziție să răspândească material antiderapant, ci doar să facă o patrulare până la primul nod rutier. Controlul a fost făcut de DRDP Timişoara”, a transmis Alina Sabou, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, contactată de aradon.ro.


Cineva chiar își bate joc de banii publici – pentru că aceste aiureli sunt plătite patronilor de către CNAIR inclusiv pentru curse inutile, ale căror scopuri nu le-ar putea justifica niciun administrator.


 

Categorie: Știri
Etichete: CNAIR, Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timisoara, deszapezire
Distribuie:
Articolul anterior
Un proiect al DGASPC Arad a ajuns la final
Articolul următor
[AI DE PUII MEI] Urări de Sărbători de la ChatGPT pentru politicienii arădeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

seceta

Proiect de OUG: Agricultorii afectați de secetă vor putea cere suspendarea ratelor la bănci până la sfârșitul anului 2025 | Adoptarea și aplicarea acestei OUG „riscă să producă un blocaj fără precedent în agricultura românească” susțin agricultorii

Agricultoriii afectați de secetă care au încheiat contracte de credit sau leasing vor putea solicita suspendarea plății datoriilor și a ratelor la bănci până la sfârșitul anului 2025, dacă îndeplinesc…