Bucăți de istorie reconstruită digital ne sunt dăruite de Radu Oltean „în cartea despre fortificațiile de-a lungul secolelor pe teritoriul României, începând cu Epoca Bronzului și până în veacul al 19-lea. La aceste reconstituiri sunt adăugate fotografii frumoase, aeriene, de epocă, gravuri și stampe de epocă, acuarele, planuri” . În acest proiect a fost inclusă și cetatea Șoimoș.
Povestea cetății
Cetatea Șoimoș se află pe malul drept al Mureșului, vizavi de Lipova pe dealul Cioaca Tăutului. A fost construită după primele invazii ale tătarilor în zonă și este atestată documentar din anul 1278 Cetatea Șoimoș se află pe lista monumentelor istorice.
Cetatea a fost construită către sfârșitul secolului al XIII-lea de către o familie nobiliară. Prima atestare documentară datează din anul 1278, când banul Pál donează „Castrum Somos” fiilor fratelui său. Rolul ei a crescut constant începând cu voievodul Ladislau Kán al II-lea care a stăpânit cetatea prin doi interpuși care erau și comiți de Arad: Alexandru (1310) și Dominic (1311). După 1315 ajunge domeniu regal, fiind reședința comiților și vicecomiților de Arad.
Către mijlocul secolului al XV-lea este donată succesiv, trecând prin mâinile mai multor stăpâni, în final regele Vladislav I donând-o familiei Ország (1440-1444). În anul 1456 a intrat în posesia lui Iancu de Hunedoara, care apoi a dăruit-o căpitanului husit ceh Jan Giskra în 1471.
În 1509 cetatea și domeniul revin lui Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg, care a practicat o crâncenă exploatare. Ea este asediată în 1514 de răsculații români și maghiari, conduși de Gheorghe Doja. Șoimoșul a fost reședința principelui minor, Ioan Sigismund și a mamei sale, regina Isabela. În aceasta perioadă ea este întărită și înfrumusețată în stilul Renașterii, totodată adăugându-i-se bastioanele externe. În curtea interioară se văd până azi unele profile de piatră artistic sculptate, de la apartamentele princiare situate la etaj.
Turcii au ocupat cetatea în anul 1552, după asedii repetate, iar în 1595 a fost recucerită de către Borbély György În 1599-1600 trece sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. Castrul a fost eliberat definitiv de sub dominația turcească abia în anul 1688. Stricăciunile din timpul și după asediu nu au mai fost remediate niciodată, fortificațiile intrând în paragină. Nici pentru conservare nu s-au mai luat măsuri. În secolul al XVIII-lea pierde treptat importanța militară, ca urmare a perfecționării altileriei. În 1784, în apropierea ei s-au ciocnit răsculații lui Horia cu forțele imperiale și nobiliare. Părăsită în 1788, zidurile ei s-au transformat treptat in ruine.
Ilustrația finală, reconstruită digital, a fost publicată în cartea „Cetăți, castele și alte fortificații de pe teritoriul României”. Cartea se află în librării din luna iulie și se poate comanda și on line de pe elefant.ro
