Copil fiind, de 13-14 ani, am intrat prin „grija” lui tata, în microbul fotbal.
Și la Deva, cu tot Mureșul nostru, ochii erau mereu spre Corvinul. Iar campania în care hunedorenii au promovat – 79-80 – a fost prima pe care am trăit-o și savurat-o, tot prin „moștenirea” de la tata. Pentru cei care nu știu, 79-80 a fost primul an în care UTA a jucat în „Divizia B”, cum era-n acele vremuri. Atunci am început să merg la meciuri la Corvinul. Și am văzut, 3-1 cu FC Bihor, 3-1 cu UTA, 9-0 cu Strungul Arad, 7-1 cu ISCT (Industria Sîrmei Câmpia Turzii). Mircea Rednic, hunedoreanul meu și antrenorul „nostru”, era la Luceafărul. Intrase însă în echipă Romică Gabor, după istoricul turneu final de Mondial de juniori făcut în Australia.
Dar aceste rânduri sunt scrise din alt motiv. Apăruse la finalul acelui campionat – 79-80 – la capătul căruia Corvinul a promovat, o broșură cu fotografii comentate din meciurile jucate de echipa ce a reușit promovarea sub „mâna” lui Mircea Lucescu. Iar de atunci și pentru eternitate, am reținut o propoziție: „Nicșa, fundașul care marchează goluri”. Despre el este vorba în aceste rânduri și rog să mă înțelegeți de ce le scriu. Fotbalistul ăsta mi-a fost unul din cei pentru care am avut cea mai mare admirație. Și anii m-au dus să-l și cunosc personal.
Dorin Liviu Nicșa a fost pe vremea promovării amintite, „doiar”, adică fundaș dreapta. Dar în „Divizia A”, ani de-a rândul, l-am văzut pe Nicșa mijlocaș dreapta, stânga, fundaș central, fundaș stânga, coordonator de joc, extremă pe ambele părți și…vârf de atac. Nu uit un meci, chiar după „Revoluție”, disputat la Timișora, când Corvinul a bătut Poli cu 2-1, cu goluri Petcu și „moșu” Nicșa – cum îi spuneam noi studenții hunedoreni – atacantului central al Corvinului din acel meci. La 34 de ani! Și vă spun celor ce nu l-ați văzut în teren, a fost unul din cei mai inteligenți jucători din „generația Lucescu” de la Corvinul. Normal, când joci la acest nivel, practic pe orice post din afara careului.
I-am savurat talentul – după retragere – și la meciurile în sală. A venit la Arad, și nu o dată, la turneele organizate de Tedy Lupșa, am fost încântat de arta sa de a „ghidona” mingea și în Sala Sporturilor din Deva. Mereu, la „repriza a treia”, am stat aproape de el, ascultând, întrebând, memorând, tot ce era legat de anii de glorie la care a contribuit din plin pentru Corvinul Hunedoara. L-am avut aproape în meserie, cât a fost conducător la Deva, la Certej, la Corvinul. A fost unul din idolii mei din Corvinul lui Lucescu, Ardeleanu, Vlad sau Ionescu, antrenori cu care a lucrat Dorin.
L-am văzut ultima dată în Dedeman, la Hunedoara, în urmă cu două luni. Ieșise grăbit de la casă și nu am mai apucat să-l strig. Ironia soartei e că l-am întâlnit prin primăvară, în față la „Oncologie” la „Municipalul” din Hunedoara, suferind că fratele său „pleacă”…Și i-am împărtășit suferința. Iar săptămâna trecută, un coleg de la locul unde-mi desfășor activitatea – temporar – la Hunedoara, mi-a spus: „Nicșa e grav la spital la Sibiu”. Am rămas consternat.
Iar astăzi, a venit vestea. Dorin Liviu Nicșa ne-a părăsit… Dormi în pace, Dorin! Ai fost un Fotbalist și un Om de supercalitate. O jumătate din „inteligența” Corvinului lui Lucescu a plecat la stele. Dar vei rămâne nemuritor, iar eu, cu orice ocazie când voi povesti despre fotbal, te voi aminti, că ai fost FOTBALIST, fundașul care marchează goluri!
