LIPOVA | Recidivist, arestat pentru viol săvârșit asupra unui minor

judecatorialipova front
Distribuie:

Un bărbat de 26 de ani a fost arestat preventiv, la Lipova, pentru viol săvârșit asupra unui minor, victima sa fiind o fată de 15 ani. Acesta este recidivist – a mai fost condamnat în trecut la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni contra libertății și integrității sexuale a minorilor.

 


„La data de 11.03.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus punerea în mișcare a acţiunii penale față de o persoană, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, prev. de art. 218 ind. 1 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal și art. 41 al. 1 Cod penal, rap. la art. 43 al. 1 Cod penal.

În urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că în perioada aprilie 2025-octombrie 2025, inculpatul, major, în vârstă de 25 ani la data comiterii faptelor, a întreținut un număr de 3 raporturi sexuale consimțite cu persoana vătămată, minoră, în vârstă de 15 ani.

Raporturile sexuale au fost întreținute la domiciliul persoanei vătămate, precum și la domiciliul inculpatului. Acesta a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind condamnat în trecut la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni contra libertății și integrității sexuale a minorilor.

Inculpatul a fost reținut în data de 11.03.2026 pentru o perioadă de 24 ore. La data de 11.03.2026, urmare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de procuror, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile au fost desfășurate de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Lipova și Poliției Orașului Lipova sub coordonarea procurorului de caz.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive ori sesizarea instanței nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiză orice persoană până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.” – conform comunicatului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.



 

Categorie: Știri
Etichete: Lipova, recidivist, stiri arad, viol, viol săvârșit asupra unui minor
Distribuie:
Articolul anterior
LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (LXII)
Articolul următor
Ramona Lile – repusă în funcția de rector al UAV prin Ordinul ministrului Educației Mihai Dimian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

rezervor apa potabila halmagiu

Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat

„Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat și urmează recepția la terminarea lucrărilor” – informează Compania de Apă Arad printr-un comunicat: Directorul general al Companiei de Apă Arad S.A,…
Secret Link