Tot încerc să-mi învăț câinele să latre. E malamut de Alaska. Ăștia nu prea latră, dar vorbesc mult. No, am încercat să-l hârâi… nimic. L-am înfometat… nimic. I-am zis că îmi cumpăr mâț… nimic! Latră numai când vine a mea pe la mine, dar și atunci latră de bucurie.
În disperare de cauză, i-am arătat o poză cu Sergiu Bîlcea. L-o pufnit râsul și o început să deie din coadă la mișto. Dar s-a petrecut un fenomen. De când au avut pesediștii alegeri și a ieșit Fifor, a început să latre. La poza lui Bâlcea. Și nu e lătrat de bucurie cum e vând (?) vine a mea pe la mine. Nu. E lătrat de avertizare. Gen: „Sergiule, pericol!” De unde trag eu concluzia că ăsta micu’ e liberal. I-or fi dat ăștia un os de ros, iar acum se simte atașat de ei. Trebuia să îmi dau seama mai devreme: lipsa asta de violență și pacifismul lui poate că denotă faptul că e neoprotestant și prin inducție electromagnetică, e votant penele.
Acum lăsăm animalele mici și mijlocii la o parte și vorbim despre animalele mari. Dacă până acum liberalii credeau că stau singuri la masă, acum a mai apărut un cărțaș profesionist, în persoana lui Fifor. Până deunăzi, pesediștii și peneliștii își cam arătau cărțile unul altuia și mai făceau și semne cu limba. Acum nu se mai joacă în echipă, ci fiecare pentru el.
Și mai aplicat vorbind, probabil vom avea de ales între Bîlcea, Fifor și Bulumac… bine, bă, și Sergiu Vlad. Ceea ce e bine. Pentru că după ani de „candidatură solitară”, și ani avem, în sfârșit un careu…
Și dacă de juveți – dar un careu e un careu!
Haide UTA!
