Mașina oficială a Arhiepiscopiei Aradului, implicată într-un accident pe drumul dintre Arad și Horia | ÎPS Timotei Seviciu era pasager pe bancheta din spate

Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, duminică după-amiza, pe drumul dintre Arad și Horia. Printre victime se află și Arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu. Înaltpreasfințitul se afla pasager pe bancheta din spate într-un autoturism Skoda, la întoarcere din localitatea Tămand. Conform informațiilor noastre, atât IPS Timotei cât și șoferul autoturismului în care se afla sunt bine.

Surse medicale ne-au confirmat că ÎPS Timotei Seviciu  a fost transportat la spital și starea lui este bună, i s-au făcut imvestigații de rutină. Și cealaltă victimă transportată la spital (o tânără) este de asemenea înafara oricărui pericol.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe pentru acordarea primului ajutor și pentru asigurarea zonei.

Potrivit primelor informații, rănile sunt ușoare, dar victimele urmează a fi transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Cauzele producerii evenimentului rutier urmează să fie stabilite în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii aflați la fața locului.


ACTUALIZARE  | 

„La data de 14 iunie 2026, în jurul orei 15:10, pe D.J. 709, între Arad și Horia, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.

Din primele informații, un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, dinspre Horia spre Arad, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, precum și cu un al doilea autoturism, care se deplasau pe sensul opus de mers.

În urma impactului, un nonagenar, pasager în primul autoturism, precum și femeia care conducea primul autoturism accidentat, au fost transportați la spital, pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijiri medicale.

Testarea la fața locului a avut rezultat 0, pentru toți șoferii implicați.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.”–  a transmis IPJ Arad.



 

Categorie: Evenimente din trafic, Știri
Etichete: Arad Traffic, ips timotei seviciu, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Primăria Municipiului Arad confirmă discuțiile privind o posibilă preluare a clubului UTA
Articolul următor
IPJ ARAD | Recomandări pentru cetățeni în contextul modificărilor legislative privind normele de conviețuire socială | Amenzi mai mari pentru petrecăreți

1 comentariu. Lasă unul nou

  • Dupa darea in folosinta, aceasta sosea a devenit generatoare de accidente! Desi CJ Arad a negat deficientele de proiectare a acesteia (caracteristic pentru ei), totusi se intampla, mereu au loc accidente! Aviz pentru cuplul infertil Shoanka-Kadar…..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Cea de-a IX-a ediție a Conferinței Internaționale de Cercetare Interdisciplinară și Educație – ICIREd 2026, la UAV

0
În perioada 5–7 noiembrie, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad găzduiește cea de-a IX-a ediție a Conferinței Internaționale de Cercetare Interdisciplinară și Educație – ICIREd 2026. Ediția din acest an se desfășoară în contextul aniversării a 35 de ani de la înființarea, sub această denumire, a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Pentru instituția arădeană, conferința reprezintă și un prilej de a reuni parteneri academici din țară și din străinătate, în jurul unor teme de cercetare din domenii diferite. Deschiderea oficială a avut loc joi, în Sala de Conferințe a Complexului M, în prezența unor reprezentanți ai mediului academic, ai administrației publice…

Incendiu la o locuință, în zona Balastierei Micălaca

0
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineața la o locuință din municipiul Arad, în zona Balastierei Micălaca. Flăcările s-au manifestat prin ardere generalizată atât la nivelul acoperișului, cât și în interiorul casei, afectând o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, autoscara, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Din fericire, pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite și nu s-au înregistrat victime. În urma cercetărilor, s-a stabilit că probabila cauză a producerii incendiului au fost scânteile sau jarul…

STUDIU ISJ Arad a publicat analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat | Promovabilitate în scădere la BAC, diferențe tot mai mari între urban și rural, rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice | 22 de măsuri propuse, pe 4 direcții

0
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Arad a transmis vineri sinteza studiului privind rezultatele elevilor arădeni la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Înainte de a fi făcut public, Studiul a fost discutat cu directorii unităților de învăţământ în şedinţele din septembrie și din 5 noiembrie 2026. Principala concluzie: rezultatul unui elev la Bacalaureat este strâns legat de rezultatul lui la Evaluarea Naţională, cu patru ani înainte. Elevii care au avut la EN media peste 5 au promovat BAC-ul în proporţie de 81-86%; cei cu media sub 5, în proporţie de 17-23%. De aceea, rata de promovare la BAC a unui liceu sau…

VIDEO Intervenție de urgență pentru salvarea unei tinere care amenința că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu

1 comentariu
Intervenție de urgență, vineri la orele amiezii, pentru salvarea unei persoane care amenința că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din cartierul rezidențial Ared, zona Afi din municipiu. Este vorba despre o tânără, cetățean străin și soția unui fotbalist de la UTA. Aceasta a fost imobilizată și preluată de echipajele medicale, după ce un pompier și un polițist local aflat în timpul liber au reușit să ajungă în acel balcon. Deocamdată nu se cunosc motivele care au determinat-o pe tânără să recurgă la acest gest. ARED-R38 (2)ARED-R38 (1) Editare ulterioară 1 | „Serviciul de Ambulanță Județean…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Mandat de executare a pedepsei închisorii, hoț de scule la Fiscuț, adolescent de 17 ani beat la volan pe „Luchian”, adolescent de 15 ani fără permis – cu motorul pe „Șezătoarei”, 120 de participanți la trafic amendați

0
Mandat de executare a pedepsei închisorii Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat un bărbat de 39 de ani, din Felnac, pe numele căruia, magistrații Curții de Apel Timișoara au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de un an, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea încarcerării. Bănuit de furt, identificat de polițiștii din Șagu Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au identificat un bărbat de 27 de ani, din Fiscut, care, în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2026, prin forțarea unui geam, ar fi…

Polițistul pensionar Fabian Ciucu a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului

1 comentariu
Fostul polițist Fabian Ciucu a fost condamnat, în primă instanță, de Judecătoria Arad la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, după ce, conform procurorilor, ar fi divulgat informații confidențiale despre perchezițiile care urmau să fie efectuate la domiciliul unui bărbat cercetat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. În schimbul informațiilor, Fabian Ciucu a primit 5.000 de euro. Hotărârea Judecătoriei Arad a fost dată joi, 5 noiembrie, și nu este definitivă. „Așteptăm motivarea hotărârii și vom uza de căile de atac prevăzute de lege.” – ne-a declarat Roxana Simona Momeu,…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Universitatea de Vest din Timișoara invită elevii să participe la cursuri deschise din cadrul programelor de studii universitare de licență

0
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a lansat o nouă ediție a programului „Cursuri deschise pentru elevi”, prin care le oferă tinerilor din învățământul preuniversitar oportunitatea de a participa la cursuri universitare obișnuite și de a descoperi, direct, experiența academică. Facultățile UVT oferă elevilor posibilitatea de a participa, în calitate de auditori, la cursuri desfășurate în mod curent la discipline din planurile de învățământ ale programelor de studii universitare de licență organizate de universitate, alături de cadre didactice universitare și studenți. Prin participarea la aceste activități didactice, elevii pot observa modul de desfășurare al unui curs universitar, pot intra în…

Universitățile de stat, invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare | Propunerea rectorului UVT a fost preluată la nivelul Ministerului Educației și Cercetării

0
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Olimpiadele pot să devină punți între școală și universitate”. Propunerea rectorului UVT a fost preluată la nivelul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) care, la rândul său, a transmis-o către universitățile de stat din țară, invitându-le să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare, în anul școlar 2026-2027.  Foto: Marilen Pirtea_rector UVT „Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade naționale sau internaționale, universitățile pot să devină punți între școală și universitate, oferind parteneriate pentru organizarea olimpiadelor și pentru pregătirea loturilor olimpice”, arată rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr.…

Actualizare 1 Zeci de percheziții în județul Arad, în a cincea zi a Operațiunii Jupiter

0
ACTUALIZARE 1, ora 12.00 | 60 mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad. Activitățile s-au desfășurat în localitățile Lipova, Pâncota, Sântana, Chișineu-Criș, Ineu, Sebiș, Gurahonț, Secusigiu, Vinga, Șeitin, Șiria, Vladimirescu, Fântânele și municipiul Arad. WhatsApp Video 2026-11-06 at 12.01.09 „În cadul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 6 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Arad, au pus în executare 60 mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad. Activitățile s-au desfășurat în localitățile…

Operațiunea Jupiter a lovit balastierele ilegale ale familiei Cîrja | 14 percheziții în județele Arad și Cluj, vizând extracția ilegală de balast din râul Crișul Alb

0
14 percheziții au avut loc joi dimineața în județul Arad, la societăți comerciale care se ocupă cu exploatarea agregatelor minerale. Conform IPJ Arad, polițiștii au pus în executare cele 14 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul Operațiunii Jupiter, și au avut loc în localitățile Ineu, Bocsig, Galșa, Chișineu-Criș, dar și în municipiul Cluj-Napoca. Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, vizați fiind soții Jean și Katalin Cîrja și firma SC INVENT TRUST SRL pe care aceștia o dețin și care…

VIDEO DIICOT | 36 de percheziții în România și 21 de percheziții în Germania și Austria, vizând o grupare de trafic de persoane și proxenetism | Doi dintre suspecți sunt polițiști

1 comentariu
Joi, 5 noiembrie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au pus în aplicare 36 de mandate de percheziție în România (pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Buzău) și, simultan, 21 de percheziții în Germania, pe raza orașelor Nürnberg, Hamburg, Freiburg și Stuttgart, precum și în Viena, în incinta unui club. Perchezițiile sunt efectuate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, favorizarea făptuitorului și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Doi…

Actualizare 3 OPERAȚIUNEA JUPITER | CLARIFICĂRI NECESARE ÎN CAZUL „FLORIN GALIȘ” 

3 comentarii
ACTUALIZARE 3, 05 noiembrie 2026 | CLARIFICĂRI NECESARE ÎN CAZUL „FLORIN GALIȘ”  Am documentat, pe cât s-a putut, cazul consilierului local Florin Galiș – un personaj cunoscut de absolut toți arădenii care au ieșit afară din casă în ultimii 40 de ani. Ne-au sunat telefoanele pentru a se interesa de „ce a făcut Galiș?… cu ce l-au prins?” mai ceva ca la birourile de presă ale instituțiilor abilitate. În limita pe care o stabilesc codurile de procedură în cercetarea penală, nu vom intra în detalii care nu sunt cuprinse în dosar sau nu sunt publice. N-am discutat direct cu Florin…
Next Run
Articolul următor FLORIN GEORGESCU, DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”   Apasă aici pentru a citi
Secret Link