Universitățile de stat, invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare | Propunerea rectorului UVT a fost preluată la nivelul Ministerului Educației și Cercetării

departamente și facultăți noi la uvt
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Olimpiadele pot să devină punți între școală și universitate”. Propunerea rectorului UVT a fost preluată la nivelul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) care, la rândul său, a transmis-o către universitățile de stat din țară, invitându-le să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare, în anul școlar 2026-2027. 
Marilen Pirtea_rector UVT
Foto: Marilen Pirtea_rector UVT

„Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade naționale sau internaționale, universitățile pot să devină punți între școală și universitate, oferind parteneriate pentru organizarea olimpiadelor și pentru pregătirea loturilor olimpice”, arată rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

 „România trebuie să fie prima opțiune pentru tinerii ei valoroși. Pentru asta, trebuie să le oferim motive să o aleagă. Olimpicii sunt tineri care și-au demonstrat talentul, pasiunea pentru învățare și puterea de a-și depăși limitele. Împreună cu ei putem construi o Românie mai puternică, pentru generațiile care vin”, mai  arată rectorul UVT.

„La Universitatea de Vest din Timișoara, anul acesta am avut pe scenă peste 100 de tineri premiați la olimpiade sau concursuri naționale care au ales UVT. Încrederea lor ne obligă să le susținem potențialul. Suntem deja parteneri în organizarea mai multor olimpiade naționale”, remarcă rectorul UVT.

„Am lansat, simultan, în acest an, propunerea de a organiza etapele naționale ale olimpiadelor în universități, alături de profesorii din școli și licee. În acest fel, ajungem să completăm munca lor cu resursele noastre: laboratoare, cercetare și întâlniri cu profesori și studenți. Dincolo de competiție, elevii ar descoperi ce viitor își pot construi aici. Având ca model experiența din UVT, am propus Ministerului Educației și Cercetării transformarea acestui mod de colaborare într-o direcție națională. Excelența merită premiată, dar are nevoie și de un loc în care să crească. Dacă vrem ca România să-și păstreze valorile, trebuie să le oferim un viitor pe măsura talentului lor”, adaugă profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea.

„Consider că este binevenită decizia Ministerului Educației și Cercetării (MEC), care a preluat propunerea pe care am transmis-o public, de a deschide universitățile pentru organizarea olimpiadelor. Este un semnal bun dat de ministrul Educației, Sorin Costreie, alături de ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, care au preluat inițiativa și au transmis-o către universitățile de stat din țară, invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare, în anul școlar 2026-2027. În acord propunerea pe care am lansat-o din partea comunității academice a UVT, inițiativa MEC urmărește să le ofere elevilor ocazia de a cunoaște viața universitară, prin acces la săli de curs și laboratoare, cazare în cămine și interacțiuni cu studenții, pe lângă participarea la competiții, ceea ce va însemna un avantaj în plus pentru orientarea școlară și alegerea unei direcții bune în opțiunea pentru viitoarele programe universitare spre care elevii se vor orienta”, conchide rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea.


Sursa: UVT



 

Categorie: Comunicate de presă, Educație, Știri
Etichete: an școlar 2026-2027, olimpiade școlare, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, universități de stat, UVT
Distribuie:
Articolul anterior
Binance | Jaf de peste 6 miliarde de dolari, FBI acuză Coreea de Nord
Articolul următor
Universitatea de Vest din Timișoara invită elevii să participe la cursuri deschise din cadrul programelor de studii universitare de licență

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Universitatea de Vest din Timișoara invită elevii să participe la cursuri deschise din cadrul programelor de studii universitare de licență

0
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a lansat o nouă ediție a programului „Cursuri deschise pentru elevi”, prin care le oferă tinerilor din învățământul preuniversitar oportunitatea de a participa la cursuri universitare obișnuite și de a descoperi, direct, experiența academică. Facultățile UVT oferă elevilor posibilitatea de a participa, în calitate de auditori, la cursuri desfășurate în mod curent la discipline din planurile de învățământ ale programelor de studii universitare de licență organizate de universitate, alături de cadre didactice universitare și studenți. Prin participarea la aceste activități didactice, elevii pot observa modul de desfășurare al unui curs universitar, pot intra în…

Zeci de percheziții în județul Arad, în a cincea zi a Operațiunii Jupiter

0
Zeci de percheziții sunt efectuate, vineri dimineața, pe raza județului Arad. Activitățile operative sunt derulate de polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Arad sub coordonarea procurorilor și fac parte din Operațiunea Jupiter demarată la nivel național la începutul acestei săptămâni. Conform unui comunicat al Ministerului Public, în cursul zilei de astăzi,  6 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii JUPITER 6, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, au loc simultan, la nivel național, 277 de percheziții domiciliare, fiind puse în executare 29…

Operațiunea Jupiter a lovit balastierele ilegale ale familiei Cîrja | 14 percheziții în județele Arad și Cluj, vizând extracția ilegală de balast din râul Crișul Alb

0
14 percheziții au avut loc joi dimineața în județul Arad, la societăți comerciale care se ocupă cu exploatarea agregatelor minerale. Conform IPJ Arad, polițiștii au pus în executare cele 14 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul Operațiunii Jupiter, și au avut loc în localitățile Ineu, Bocsig, Galșa, Chișineu-Criș, dar și în municipiul Cluj-Napoca. Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, vizați fiind soții Jean și Katalin Cîrja și firma SC INVENT TRUST SRL pe care aceștia o dețin și care…

VIDEO DIICOT | 36 de percheziții în România și 21 de percheziții în Germania și Austria, vizând o grupare de trafic de persoane și proxenetism | Doi dintre suspecți sunt polițiști

1 comentariu
Joi, 5 noiembrie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au pus în aplicare 36 de mandate de percheziție în România (pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Buzău) și, simultan, 21 de percheziții în Germania, pe raza orașelor Nürnberg, Hamburg, Freiburg și Stuttgart, precum și în Viena, în incinta unui club. Perchezițiile sunt efectuate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, favorizarea făptuitorului și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Doi…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 3 OPERAȚIUNEA JUPITER | CLARIFICĂRI NECESARE ÎN CAZUL „FLORIN GALIȘ” 

1 comentariu
ACTUALIZARE 3, 05 noiembrie 2026 | CLARIFICĂRI NECESARE ÎN CAZUL „FLORIN GALIȘ”  Am documentat, pe cât s-a putut, cazul consilierului local Florin Galiș – un personaj cunoscut de absolut toți arădenii care au ieșit afară din casă în ultimii 40 de ani. Ne-au sunat telefoanele pentru a se interesa de „ce a făcut Galiș?… cu ce l-au prins?” mai ceva ca la birourile de presă ale instituțiilor abilitate. În limita pe care o stabilesc codurile de procedură în cercetarea penală, nu vom intra în detalii care nu sunt cuprinse în dosar sau nu sunt publice. N-am discutat direct cu Florin…

Consiliul Județean se laudă că Aeroportul Arad are „treabă”

0
Printr-un comunicat de presă, neasumat și nesemnat de nimeni, Consiliul Județean Arad se laudă că Aeroportul nostru, în sfârșit!, are „treabă” și face față cu brio provocării de a prelua (temporar) curse de la Timișoara. Am aflat și că, practic, Aradul a fost „salvarea” Timișoarei și că au mai fost investiți aproximativ 15 milioane de lei. „În cele trei săptămâni, vor fi preluate între 7 și 10 curse zilnice programate, la care se adaugă și alte zboruri neprevăzute, care tranzitau până acum Timișoara (avioane medicale, curse de bussines etc.) Practic, Aradul a fost „salvarea” Timișoarei, altfel pasagerii trebuiau să fie…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Ordine de protecție, bătaie pe „Luchian”, braconaj la Macea, 92 de șoferi amendați | 6 bărbați reținuți de polițiști, într-o singură zi

0
Ordine de protecție Polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre faptul că, în curtea unui imobil de pe str. Clopotului, s-ar afla un bărbat. Din verificările la fața locului s-a constatat că cele reclamate se confirmă, împotriva bărbatului de 36 de ani, din Beliu, existând un ordin de protecție emis de magistrații Judecătoriei Arad, prin care îi este interzis să se apropie de proprietarul imobilului. La Curtici, un bărbat de 54 de ani și-ar fi amenințat cumnatul. Împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale. Patru…

OPERAȚIUNEA JUPITER | 346 de percheziții, miercuri, la nivel național

0
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 346 de percheziții domiciliare, în cadrul a 87 de acțiuni operative, în mai multe județe din țară. Conform informațiilor noastre, astăzi în județul Arad nu se derulează acțiuni în cadrul operațiunii. „Astăzi, 4 noiembrie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 346 de percheziții domiciliare, în…

DNSC a emis o Alertă privind vulnerabilitățile unor instalații frigorifice din lanțurile comerciale | Detalii despre echipamentele vizate, vulnerabilitățile exploatate și recomandări de securitate

0
Șase magazine din România aparținând aceluiași lanț comercial au fost vizate de un posibil atac cibernetic care a afectat sistemele de control ale instalațiilor frigorifice. Potrivit informațiilor preliminare, atacul ar fi avut loc în noaptea de 2 noiembrie, în jurul orei 01:30, însă angajații au observat problemele abia în dimineața zilei de 3 noiembrie. Sistemele care gestionează temperatura frigiderelor ar fi fost compromise, iar în unele cazuri valorile au ajuns până la 50 de grade Celsius. Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) a emis o Alertă privind vulnerabilitățile unor instalații frigorifice. Totodată, instituția a dat detalii despre echipamentele vizate, vulnerabilitățile…

Un apel la 112 ce reclama o tâlhărie în localitatea Avram Iancu din județul Bihor a scos la iveală o operațiune de trafic de droguri | Patru bărbați au fost arestați

0
Un șofer de microbuz care transporta persoane și bunuri din Amsterdam a fost bătut și jefuit de patru bărbați (doi dintre ei recidiviști) într-o parcare pe raza localității Avram Iancu, județul Bihor, care au fugit cu două colete pe care le-au luat din remorca atașată mijlocului de transport. Șoferul atacat a sunat la 112 reclamând tâlhăria, declarând că nu știe ce conțineau coletele și că le-a preluat din Amsterdam și că urma să le predea în România, la o adresă care urma să îi fie comunicată de către expeditor. De asemenea, șoferul a reclamat și dispariția sumei de 500 euro…
Revolut
Articolul următor Universitatea de Vest din Timișoara invită elevii să participe la cursuri deschise din cadrul programelor de studii universitare de licență Apasă aici pentru a citi
Secret Link