Meseria, „brățară de cătușe” pentru doi tineri de 22 de ani prinși la furat. Unul a fost reținut pentru 24 de ore

hoti bancomat
Distribuie:

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor criminaliști, au identificat un arădean de 22 de ani, bănuit de două furturi, săvârșite în perioada 31 iulie – 2 august a.c..

Din cercetări, a reieșit că cel în cauză, în noaptea de 31 iulie/1 august a.c., ar fi pătruns într-un autoturism care avea portierele neasigurate, parcat pe strada Ștefan Augustin Doinaș, din care ar fi sustras un cărucior pentru copii, în valoare de aproximativ 3.700 de lei. În noaptea de 1/2 august a.c., dintr-un alt autoturism neasigurat, parcat pe strada Traian Moșoiu, tânărul ar fi sustras un sistem de navigație, un tester auto, saci de dormit, ochelari de soare și alte bunuri, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.

Arădeanul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză, acesta fiind bănuit și de alte fapte de acest gen, în municipiu.


PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DIN AUTO,

 VĂ RECOMANDĂM :

  • NU lăsați la vedere, în interiorul mașinii, obiecte de valoare (telefoane mobile, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete), chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
  • NU lăsați la vedere (sau în torpedou) documente personale sau ale autoturismului;
  • Nu lăsați autoturismul neasigurat pe timpul nopții, chiar dacă este parcat în fața imobilului, în parcări amenajate sau „sub geam”;
  • În stațiile PECO, NU lăsați autoturismul neasigurat în timpul achitării contravalorii combustibilului;
  • NU lăsați geamuri deschise sau întredeschise dacă părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp;
  • Inscripționați numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiectele ușor demontabile (casetofoane, oglinzi, baterie etc);
  • Asigurați-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiți mașina și acționați închiderea centralizată.

Furt de bicicletă

Polițiștii orașului Chișineu-Criș au identificat un tânăr de 22 de ani, din Arad, care, în noaptea de 19/20 august a.c., ar fi sustras o bicicletă de damă din scara unui bloc din localitate, cu care s-ar fi deplasat prin oraș, după care ar fi abandonat-o și ar fi fugit.

Prejudiciul a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


Foto: Arhivă


 

Categorie: Comunicate de presă, Știri
Etichete: bicicletă, furt, hoți, mașini
Distribuie:
Articolul anterior
Evenimente în trafic cu bicicliști sub influența alcoolului
Articolul următor
Preotul Prof. Universitar Dr. IOAN OCTAVIAN RUDEANU a încetat din viață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

diesel

[ACTUALIZARE 3] Tragica viață a lui DIESEL poartă stigmatul aceluiași blestem numit Filon Crețiu, iar linșajul, nu doar mediatic, se manifestă disproporționat. Singurul fapt pozitiv din oribila poveste: toată lumea regretă că s-a întâmplat

Petiția online „Dreptate pentru Diesel” creată sâmbătă, 2 septembrie, de activistul arădean Arpi Nistor, a adunat pe la 4.500 de semnături până la data publicării acestui articol (actualizare – marți,…