Mânați de curiozitate, dar și de problema referitoare la mirosul înțepător care uneori persistă din Pârneava și Confecții până la Intim și Boul Roșu, am hotărât să le facem o vizită vecinilor noștri de la Compania de Apă, cu scopul de a vedea dacă „mireasma puturoasă” vine, într-adevăr, sau nu de la Stația de Epurare.
Cu ocazia asta am învățat și cum sunt epurate apele provenite din canalizare (în caz că v-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu apa de la toaletă)… celor ce cunosc toate acestea – o reverență modestă.
Întrevederea cu oficialii s-a trasformat rapid într-o oră (pe ceas!) de biochimie, pe parcursul căreia m-am pus din nou în ipostaza de școlăriță curioasă care-și descoase profesorii cu întrebări, exact așa cum făceam în gimnaziu.
Vă invit să luați parte la excursie!
Apele uzate intră în stație, apoi trec prin două feluri de grătare (unul rar și unul des), menite să separe gunoiul
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Oficialii spun că zona gătarelor nu poate fi acoperită pentru că apele uzate conțin gaze de canalizare, iar acoperirea grătarelor ar duce la acumularea gazelor. Gazele de canalizare reprezintă un amestec compus din gaz metan, hidrogen sulfurat, amoniac, monoxid de carbon, dioxid de sulf și oxizi de azot. „În nicio stație de epurare, grătarele nu sunt acoperite. N-ai cum, fiindcă sunt gaze și trebuie să le scoți”, explică inginera Lia Botezatu, șefa sectorului Stației de Epurare.
Apa are o culoare de un gri închis și are și spumă deasupra, iar pasarelele din zona de acces pentru curățarea grătarului sunt ruginite. „Ele ruginesc din cauza gazelor, iar dacă nu-i din inox sau metalul nu este zincat, ele ruginesc în doi ani de zile”, spune explică inginerul Bogdan Chișcan.
Grătarele sunt apoi curățate manual de angajați. Aici se adună lunar 80 tone de gunoi: șervețele umede, bețișoare de urechi, prezervative, resturi de mâncare sau gunoi menajer. Oficialii atenționează populația că vasul de toaletă nu este coș de gunoi, și că toate aceste resturi înfundă canalizările.
După ce trece de gătarul rar, apa urcă la altitudine și trece apoi prin gătarul des, care separă restul de gunoi rămas. Din apă, resturile de nisip și gunoi, ajung într-un tocător.
Tocătorul și grătarul des
Deși în zona grătarelor persistă un miros puternic și înțepător, foarte asemănător cu cel care predomină în cartierele învecinate, este însă posibil ca sursa mirosului să nu fie Stația de Epurare.
Mirosul de gaze de canal și gunoi persistă doar local, în zona grătarelor din Stația de Epurare. Deși grătarele nu sunt acoperite, spațiul în care ele se află este unul relativ mic, care nu ar permite mirosului să se întindă în trei cartiere. Totuși, atunci când bate vântul el încă persistă, dar sursa lui rămâne încă necunoscută. Vom reveni cu informații.
Stația de Epurare este amenajată și cu gard verde, care are scopul de a proteja împrăștierea gazelor. Totuși, în ceea ce privește eficiența lui, putem spune doar că este format din arbori de Paulownia recent plantați. Arborii nu măsoară mai mult de 3 metri înălțime și au fost plantați în urmă cu cinci ani.
Paturile de stocare a nămolului
Paturile de stocare a nămolului sunt așezate în apropierea gardului verde. Momentan, un sfert din ele sunt ocupate. Nămolul din ele s-a uscat, formându-se o pojghiță pe deasupra. Paturile nu sunt pline, nivelul nămolului ajungând maxim până la jumătate.
El va ajunge cel mai probabil în agricultură, unde se poate folosi ca îngrășământ. În anumite perioade ale anului, pentru culturile mari de porumb sau grâu, agricultorii se pot înscrie pentru a primi nămol.
Pentru înscrieri se face o solicitare la Biroul de Mediu, apoi acolo instituția comandă studiile OSPA de teren și studiul de nămol. După ce OSPA dă „ok”-ul, agricultorii pot merge cu toată documentația la Agenția pentru Protecția Mediului. În urma analizei documentelor, ANPM eliberează permisul de împrăștiere a nămolului.
Deznisipatorul/separatorul de grăsimi
După ce apele uzate ies din grătarul des, intră în deznisipator/separatorul de grăsimi. Nisipul este scos din apă cu ajutorul unei pompe. În apele uzate există și grăsimi. Ele provin fie din resturile alimentare, fie din urma a ceea ce se scurge în canalizare odată cu detergentul, după ce spălăm vase, fie din procesele de preparare a cărnii din măcelării… multe grăsimi pot să provină și de la restaurante sau fastfood-uri.
Deznisipatorul/separatorul de grăsimi seamănă cu un bazin. Nisipul, care, fiind greu, se lasă la fund, este scos din apă cu ajutorul unei pompe, iar grăsimea este dusă la suprafață cu ajutorul unor bule de aer, apoi se duce în bazinul pentru grăsimi.
Treapta biologică
După ce apele uzate au fost separate de gunoi, nisip și grăsimi în trepta mecanică, urmează prelucrarea lor în treapta biologică, acolo unde se întâmplă „adevărata magie”. Treapta biologică a stației de epurare curăță apa prin intermediul nămolului activ – care este, de fapt, o biomasă compusă din bacterii care provin din tractul digestiv uman. Pentru procesele din stația de epurare avem două tipuri: aerobe (care au nevoie de oxigen ca să trăiască) și anaerobe (care nu au).
Rolul bacteriilor anaerobe este acela de a „mânca” fosforul și amoniacul din apă. Apoi apa se mută în bazinele de oxigenare, acolo unde nămolul activ compus din bacterii aerobe „mănâncă” resturile care rămân. Între aceste bazine, există și recirculare. Aici, bacteriile scot oxigenul din azotat (apărut în urma oxidării amoniacului). Azotatul se degajă în atmosferă.
Apoi urmează ultima etapă și anume decantarea apei, acolo unde o parte din nămol fie se depune pe fundul decantorului secundar (și este scos din apă cu o pompă și mutat în paturile de depozitare nămol), fie este recirculat și participă din nou la procesul biologic.
După separarea de nămol, apa – acum limpede – se varsă în Mureș
