Misiunea New Horizons ne ajută să înțelegem lumile, la marginea sistemului nostru solar prin prima recunoaștere a planetei pitice Pluto și aventurându-ne mai adânc în îndepărtat, misterioasă Centura Kuiper – o relicvă a formării sistemului solar.
Călătoria
New Horizons a fost lansat pe 19 ianuarie 2006; ea l-a surprins pe Jupiter rămas singurul impuls gravitațional și a efectuat un studiu de șase luni în jurul lui Pluto și sateliților săi. În 14 iulie 2015, a culminat cu cea mai apropiată abordare a lui Pluto. Ca parte a unei misiuni extinse a NASA, este de așteptat să conducă mai departe în Centura Kuiper pentru a examina vechea și înzăpezita mini-lume în acea vastă regiune, la cel puțin un miliard de mile dincolo de orbita lui Neptun.
Trimiterea unei nave spațiale în această călătorie lungă ne ajută să răspundem la întrebări de bază cu privire la proprietățile de suprafață, geologie, structură interioră și atmosfera de pe aceste organisme.
New Horizons a petrecut peste opt ore pe orbita lui Pluto după trecerea momentului în care s-a aflat la cea mai mică distanţă de planeta pitică, pentru o serie de experimente ştiinţifice ce au vizat studierea atmosferei acesteia şi realizarea de fotografii pe timp de noapte, folosind doar lumina reflectată de Charon, cel mai mare dintre sateliţii săi naturali.
Primul semnal radio transmis de New Horizons a avut nevoie de patru ore şi jumătate pentru a ajunge pe Terra, călătorind cu viteza luminii şi parcurgând distanţa de 4,88 miliarde de kilometri dintre Pluto şi planeta noastră.
O serie de imagini şi măsurători transmise de New Horizons înainte de apropierea istorică i-au determinat pe savanţi să îşi schimbe părerea despre această planetă pitică.
Considerată în trecut un corp ceresc îngheţat şi lipsit de viaţă, Pluto prezintă semne de activitate geologică, iar oamenii de ştiinţă au descoperit dovezi ale unor mişcări tectonice trecute sau prezente.
De asemenea, savanţii americani consideră că ninsori cu zăpadă de azot şi metan au loc pe Pluto.
Pluto parcurge o rotaţie completă în jurul Soarelui în 248 de ani, iar traiectoria sa este atât de neregulată încât produce modificări radicale de la un anotimp la altul.
„Acum, Sistemul Solar se va deschide şi mai mult în faţa noastră, dezvăluind secretele îndepărtatului Pluto„, a declarat astrofizicianul britanic Stephen Hawking într-un mesaj difuzat de NASA TV.
„Continuăm să explorăm pentru că suntem oameni şi vrem să cunoaştem cât mai multe lucruri. Sper că Pluto ne va ajuta în această călătorie a noastră„, a adăugat Stephen Hawking.
A fost nevoie de 16 luni pentru ca New Horizons să transmită pe Terra toate datele şi imaginile pe care le-a stocat la bordul său în timpul apropierii sale de Pluto. La finalul acestui interval, sonda americană s-a aflat şi mai departe de Terra, continuându-şi călătoria în Centura Kuiper, şi ar putea să primească o nouă misiune – aceea de a studia unul dintre „verişorii” lui Pluto.
„Întâlnirea” dintre New Horizons şi Pluto a completat misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar: odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cereşti vor fi fost explorate cel puţin o dată de o sondă spaţială.
De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârşitul anilor 1980, nicio planetă (clasică, pitică) nu a fost explorată de la o distanţă atât de mică, aşa cum a făcut-o sonda New Horizons.
Sonda a avut la dispoziţie puţin timp pentru a efectua cele mai multe dintre sarcinile misiunii sale, inclusiv fotografierea lui Pluto şi Charon, determinarea naturii gheţurilor din compoziţia acestora şi scanarea atmosferei planetei pitice.
Întrucât distanţa care separă sonda americană de Terra este de aproape 5 miliarde de kilometri, semnalul radio a avut nevoie de 4,6 ore pentru a ajunge pe planeta noastră.
Până de curând, cele mai bune imagini cu Pluto au fost cele realizate de telescopul spaţial Hubble. Însă acestea reprezentau o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiştii reuşeau cu greu să extragă date ştiinţifice valoroase. Acest lucru s-a schimbat, deoarece New Horizons s-a apropiat tot mai mult de Pluto şi a început să trimită spre Terra o serie de fotografii care au rezoluţii considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.
Imaginile transmise de sondă arată că Pluto are o culoare naturală brun-roşiatică, generată de molecule de hidrocarburi care se formează în urma interacţiunii metanului cu razele cosmice şi cu particulele solare din atmosferă.
De asemenea, recentele date obţinute de specialişti indică faptul că Pluto are un diametru de 2.370 de kilometri, reprezentând 18,5% din cel al Pământului, iar satelitul său Charon are un diametru de 1.208 kilometri, 9,5% din cel al Terrei.
Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete şi alte corpuri îngheţate care orbitează Soarele dincolo de Neptun şi despre care se crede că sunt rămăşiţe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.
De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanţi, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază de doar 1.190 de kilometri ar putea exista dincolo de lumile uriaşe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.
În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanţă de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiţia unei „planete”.
În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto şi-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curăţat” spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.
Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta şi cuprinzând mult mai multe corpuri spaţiale, formate din diferite tipuri de gheaţă. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar.
În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori şi pe sistemul de imagistică în infraroşu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spaţial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări şi mai detaliate, precum compoziţia chimică de la suprafaţa lui Pluto şi a sateliţilor săi, dar şi de la suprafaţa numeroşilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.
Scopul științific
Academia Națională de Științe a clasat explorarea centurii Kuiper – inclusiv Pluto – drept cea mai mare prioritate pentru explorarea sistemului solar. În general, New Horizons caută să înțeleagă unde Pluto și sateliții săi se potrivesc cu celelalte obiecte din sistemul solar, cum ar fi planetele interioare stâncoase (Pământ, Marte, Venus și Mercur) și giganți de gaz exterioare (Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun).
Pluto și luna sa cea mai mare, Charon, aparțin unei a treia categorii cunoscută sub numele de „pitici de gheață.” Ele au suprafețe solide, dar, spre deosebire de celelalte planete, o parte semnificativă din masa lor este un material de gheață.
Prin folosirea imaginilor Hubble Space Telescope, membrii echipei New Horizons au descoperit patru sateliți anterior necunoscuți ale lui Pluto: Nix, Hydra, Styx și Kerberos.
O privire de aproape a acestei lumi promite să spună o poveste incredibilă despre originile și periferia sistemului nostru solar. New Horizons explorează – pentru prima dată – cum gheața planetelor pitice, cum ar fi corpurile Pluto și centura Kuiper au evoluat de-a lungul timpului.
Foto principală – Pluto în lumina lui Charon.
Sursa: NASA.gov
Galerie Foto: NASA- New Horizons Mission
2 comentarii. Leave new
interesant articol. Mai vrem.
Apreciem interesul. Intenționăm o serie a misiunilor NASA din ultimii ani, evident cele pt care s-au făcut publice și imaginile.