Cercetătorii au rezolvat misterul unei mumii vechi de secole, descoperind o metodă de îmbălsămare complet neobișnuită, și anume realizată prin rect.
Rămășițele, păstrate în cripta bisericii din satul austriac St. Thomas am Blasenstein, aparțin, cel mai probabil, preotului Franz Xaver Sidler von Rosenegg, care a murit în 1746, la vârsta de 37 de ani. Supranumit de localnici „capelanul uscat la aer”, se credea că trupul său a fost conservat natural.
Însă un nou studiu condus de dr. Andreas Nerlich, patolog la Universitatea Ludwig Maximilian din München, arată că trupul a fost îmbălsămat intenționat. Cavitățile abdominală și pelviană au fost umplute cu rumeguș, crenguțe, materiale textile precum cânepă și mătase, și clorură de zinc, toate având rolul de a absorbi lichidele din corp.
Ceea ce surprinde este faptul că nu există urme externe de incizie. Potrivit dr. Nerlich, singura cale de acces posibilă pentru introducerea acestor materiale a fost prin rect, o metodă care nu a mai fost documentată până acum în istoria îmbălsămării.
Rezultatele au fost publicate în revista Frontiers in Medicine, după ce cercetătorii au avut ocazia să efectueze o autopsie parțială și scanări CT în timpul unor lucrări de renovare a criptei. Analizele au confirmat că mumia aparține unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, iar testele cu radiocarbon au indicat că decesul a avut loc între anii 1734 și 1780 – interval ce corespunde cu cel al preotului Sidler.
Examinarea oaselor, a pielii și a dinților a arătat că individul avea o dietă specifică unui preot local din acea regiune: bogată în carne și cereale europene. Scheletul nu prezintă semne de stres fizic, dar indică obiceiul fumatului de pipă și prezența monturilor, ambele comune printre clericii din acea perioadă.
Un obiect suspect detectat anterior în abdomen, crezut a fi o capsulă otrăvitoare, s-a dovedit a fi de fapt o mărgea de sticlă, posibil parte dintr-un rozariu sau element decorativ din țesătura folosită la îmbălsămare.
Cauza probabilă a morții este tuberculoza, cercetătorii identificând urme de hemoragie severă în plămâni. Motivul exact pentru care Sidler a fost îmbălsămat rămâne necunoscut. Se presupune fie că s-a dorit prevenirea răspândirii bolii, fie conservarea trupului pentru transportul către mănăstirea sa de origine din Waldhausen.
„Este primul caz documentat cu un astfel de tip de îmbălsămare”, a declarat dr. Nerlich. „Nu știm cât de frecvent era folosită această metodă, dar presupunem că ar putea fi vorba de o practică mai comună decât ne imaginăm, chiar dacă până acum nu au mai fost găsite alte exemple.”
