Precizările oficiale ale Guvernului
Ordonanța de urgență introduce noi reglementări prin care se reduce timpul necesar pentru eliberarea autorizațiilor de construcție de către instituții, în medie, cu 50%.
Astfel, ordonanța de urgență prevede că avizul de oportunitate pentru PUZ-uri se va emite în maximum 30 zile, iar în cazul investițiilor finanțate din bani publici nu se plătesc taxe pentru avizare.
Se instituie obligația în sarcina instituțiilor avizatoare de a elibera avizele sau a transmite o solicitare de completări/modificări, o singură dată, motivate temeinic din punct de vedere tehnic și juridic, în maximum 30 de zile pentru amenajarea teritoriului sau urbanism, respectiv 15 zile pentru faza de autorizare a construirii, de la data depunerii solicitării de eliberare a acestora de către beneficiarul lucrărilor.
Depășirea termenelor se consideră aviz tacit în cazul avizelor/acordurilor atât la faza de planificare (realizarea a documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism) cât și la faza de emitere de avize și acorduri necesare pentru autorizarea executări lucrărilor de construcții.
În cazul în care nu se transmit observații sau nu se respinge motivat temeinic documentația de urbanism, aceasta se consideră corectă și completă după epuizarea termenului de 30 zile, iar procesul de avizare poate continua.
Autoritățile publice pot solicita o singura dată completări ale documentației, iar avizul se emite la 15 zile după depunerea documentațiilor completate sau se respinge documentația cu o justificare motivată.
În cazul neemiterii avizului în termen de 15 zile, sau al neemiterii respingerii documentației justificat temeinic în termen, documentația se consideră corectă și completă.
Actul normativ prevede și sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale, respingerea nefondată a documentațiilor este contravenție și se sancționează de către Inspectoratul de Stat în Construcții.
Totodată, documentația va fi evaluată de un singur funcționar public pe tot parcursul procedurii de avizare și autorizare, asigurând astfel coerență între solicitările formulate către beneficiar.
Avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv la faza de studiu de fezabilitate sau documentație de autorizare a lucrărilor de intervenții, își păstrează valabilitatea până la recepția la terminarea lucrărilor, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora.
Autoritățile publice locale și entitățile abilitate de lege să emită avize și acorduri au obligația să analizeze și să avizeze cu prioritate și în regim de urgență documentațiile pentru investițiile finanțate din PNRR, să prioritizeze lucrările depuse spre avizare în funcție de complexitate și să realizeze semestrial/anual o analiză a numărului și tipului de investiții pentru care avizele și acordurile au fost considerate acordate conform procedurii stabilite de prezenta ordonanță de urgență și să dispună măsurile organizatorice ce se impun pentru reducerea numărului acestor situații.
Pentru eliminarea avizării în cascadă, care crește foarte mult perioada de avizare, se clarifică că toate avizele se pot cere simultan.
Totodată, termenele diferite de valabilitate ale avizelor fac ca uneori să fie reluată procedura de avizare la unele entități sau să fie necesară reconfirmarea avizelor și acordurilor. Avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv la faza de studiu de fezabilitate sau documentație de autorizare a lucrărilor de intervenții, își păstrează valabilitatea până la recepția la terminarea lucrărilor, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora.
„În patru luni, cel mult șase luni și jumătate, se pot obține toate avizele necesare autorizării unei construcții private sau finanțate din bani publici. Până acum, acest proces dura ani. Procesul de adoptare a planurilor urbanistice generale și zonale, necesare pentru dezvoltarea localităților, va fi, de asemenea, mai rapid. În prezent, avem investiții în execuție, în comunitățile locale, în valoare de 234 de miliarde de lei în România, iar execuția acestora este o prioritate a mandatului meu și al Guvernului”, a conchis ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Sursa: Ministerul Dezvoltării / Guvernul României