O avancronică de… Superligă!

o avancronică de… superligă
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Băh, o trecut repede pauza. Numa ce-auzeam pe „Neuman” la ultimul meci cu Buzău’ refrenul cu „…nu uita, Aradul nu te mai vrea” și deja ne fâstâcim să merem odată la locurile noastre, c-avem treabă cu juveții. N-am comentat aci de venirea noului coach, nici – prea mult – de plecarea vechiului. Iar de noii purtători de echipament roșu-alb, nici atât. Că știrea c-a venit ăla, sau ăla, cu încheiere „Bun venit la Arad”, a fost dată în comunicat și multiplicată de colegi, amici, preteni, chibiți, sau ce-or mai fi pe „feisbuc”.   


Deci, bro, ce-am de zis eu acum, înainte să-nceapă balul, al șaselea pentru „Bătrâna Doamnă”, de când a intrat în elită, Doamne dă-i fără număr! Schimbările erau necesare, asta-i clar! Și la coach și-n vestiar ohooo! Și Sany le-a făcut, că eu am mai zis un lucru, că boss are feeling când trebuie să ia foarfeca și să taie. A făcut-o-ntotdeauna la timp, fără resentimente. Cu alți „misteri”, cu alți turiști ce s-au aciuit în vestiarul de la arena ce poartă numele baronului ce-a ctitorit clubul, ce mai, cu cine-a trebuit!   

Acu-ncepem sezonul șase – cum numărăm noi de la intrarea în „serialul Superliga” – cu o new UTA

Și zic și eu câteva cuvinte pe chestia asta. O venit Adi Mihalcea coach. Băh, eu zic că e ok pentru ce avem noi în curte. Ca și anvergură de club, zic. „Țăranu” – cum era poreclit nea antrenoru’ când juca la Dinamo – e încă din generația aia de fotbaliști scule, e tânăr încă, e pe treaba lui. Și e dedicat în ceea ce face și – important – nu-și pierde timpul prin autogări, cu plecări-veniri. Nu! Treaba lui îi pe ICRTI și la meci tată, în spațiul tehnic. Am fost pornit pe el când o plecat amu-s opt ani, l-am pictat o perioadă lungă, că s-a dus secund la Contra la Națională, că atât poate, să stingă lumina seara în camere la selecționați. Că (și) asta era pe vremuri în fișa postului la ăi ce-ajută principalu’. Ok, treaba lui, da o învățat băiatu’ de-atunci, deși când o venit la Arad avusese deja rezultate. Nu-i circar, își vede de haina lui, are ochi la ce bagă în teren. Așa că baftă, Adi! Să-ți meargă din plin de data asta. Normal, plin la ce-avem noi în roșu-alb e un „șepte-zece”. Diplome nu mai dăm pentru asta, dar n-ai tu treabă să partikipi la șușanele de imagine pentru șăfii comunității. O avancronică de… Superligă!

În vestiar – zic eu – e încă loc de ceva bun, sper să se mai rezolve măcar până-ncep școlile

Da avem structurată o echipă „de treabă”, bună pentru lucru. Și-i iau pe posturi: Iliev și Gorcea în poartă, ultimul folosibil când ne trăbă să facem „cinciul” cu români. Pe fund în dreapta e Flavius Iacob – „China” cum îi spun prietenii în Hunedoara – cu calități, tată, motor cu capacitate ridicată pe axa lui. Lângă ai noști Benga și Poulolo a venit Pospelov, bun și la noi și la ei în careu. Iar stânga îi are pe Alomerovic și Padula, zic eu ultimul ca de prim unșpe. Dublură pe dreapta e Țuțu lu’ tătuțu – c-a fost handbalist bun ăl bătrân – un „under” care dacă intră bine în „action”, e soluția pentru cerința ferefe de a juca cu un copil tot meciul. La capitolul „halfi” îi știm ce pot pe Hrezdac, Van Durmen, Costache, Tzionis, au intrat aici Roman, meseriaș cu ghidonatul obiectului, da și pasa și șutul sunt la el în posesie, plus „champion” Ovi Popescu, bun în centru la „otrăvit”, da și cu travaliu pentru dus mingea spre 16”. Acolo-n față ai noști îs mai subțiri, deși sper ca Zeka să dea „ze(a)ka” de goluri, plus că kosovarii-s cu zeșe inimi, sunt dedicați în ce fac. „Ungurașul” nost Zsori are glezna mobilă, dă bine-n loptă, așa că aștept să spargem Superliga cu Zeka-Zsori în prim plan! În fine, pruncii din academie trebuie, au șansă și timp să arate că pot ajunge fotbaliști, să-l sune pe Rareș Pop să le zică cum… O avancronică de… Superligă!

Hai să dăm o geană să vedem cine s-ocupă de antrenat alealalte participante amu, la-nceput de sezon

La campioni îi Becali și pe bancă Pintilii + Elias „for sure” Charalambous, ăsta cu licența, la „chefere” e Dan Petrescu cu Panin atașat de cămeșe, Mirel Ră2, „să ne … în ochii tăi” – vorba galeriei din Giulești – e la juveți, Neluțu e tot la „U” Cluuuj (ne vedem curând „moțule”), Kopic la câinii „ddb”, iar Costelinho Gâlcă s-a pus la muncă „sub pod” la ăia ce-s peste tot acasă. 

Mai jos de „plai cu off”, Hermanștaru-l are pe același Mariiiiius Măldărășanu, Gyuszi băh, Balint, e tare la Oțelul, Farul o-ncearcă cu Zicu, la noi e-al nost Adi „Țăranu” Mihalcea, Ciobotariu la găzari, sau lupi galbeni, mă rog, Andrei „Prepe” la Slobozia, Leo-i grozav la „Botșeni”, Bogdan Andone la FC Argeș, Ilyes Robert-ur la ungurașii de la Csikszereda și-n fine, Mihaaaai „Mourinho” Teja la Metaloglobus. Ăștia-s „coachii” din Superliga, atât s-a putut. Da vin ele schimbări, că știți vorba cu paltonu. Om vedea.

Baftă UTA, zile de meci cu bucurii suporterilor „Bătrânei Doamne”, și show maxim ultrașilor cei mai tari din Superliga! 


LOT UTA 2025-2026

  • Iliev, Gorcea, Roșu* – portari
  • Fl. Iacob (Corvinul), Țuțu (Ceahlăul), Benga, Poulolo, Pospelov (Unirea Slobozia), Alomerovic (Rabotnicki Skopje), Calotă*, Padula (FC U Craiova) – fundași
  • Hrezdac, Van Durmen, Ov. Popescu (U Cluj), Hodoșan*, Matei*, Costache, Roman (Poli Iași), Tzionis, Țăroi* – mijlocași
  • Zsori, Zeka (FC Suhareka), Dragoș* – atacanți 

*-jucători sub 21 de ani.


Staff tehnic și administrativ:

  • Adrian Mihalcea – antrenor principal
  • Sorin Rădoi, Ștefan Boroș – antrenori secunzi
  • Dan Țapoș – antrenor portari
  • Tudor Vasil, Cristian Pilan – team-manageri
  • Darius Mihart – medic
  • Dan Chiorean, Dan Ifrim – maseuri
  • Bogdan Hetco – preparator fizic
  • Călin Petrică, Nicolae Tomescu – kineto-terapeuți.
  • Florian Voinea – președinte club
  • Dorin Stana – director administrativ
  • Decebal Codru Grădinaru – director sportiv
  • Ciprian Petcuț – ofițer presă.


 

Categorie: Sport
Etichete: avancronica, Superliga, Vali Viski
Distribuie:
Articolul anterior
Cu mănușile spre glorie | Eduard Gafencu, Gabriel Sala și un vis național născut la Felnac
Articolul următor
Dovada că se poate zbura (de) pe Aeroportul Arad… dacă ai cu ce: Universitatea Craiova a aterizat vineri seara pentru meciul cu UTA din prima etapă a SuperLigii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

unfollow society
ULTIMELE ȘTIRI

Exercițiu militar la Arad | Cetățenii sunt avertizați că nu sunt în pericol, semnalele sonore fac parte din exercițiul de pregătire

0
Unitatea Militară U.M. 01249 Arad va organiza activități de pregătire și antrenament militar în zilele de miercuri, 7 octombrie 2026 și miercuri, 14 octombrie 2026, ambele ședințe urmând să se desfășoare în intervalul orar 09:00 – 11:00. Locuitorii din zonele vecine unității militare sunt atenționați că este posibil să audă semnale sonore specifice. Reprezentanții unității anunță că este vorba despre un exercițiu planificat, menit să testeze capacitatea de reacție a personalului, și fac apel la calm, precizând că nu există niciun motiv de îngrijorare. Antrenamentele se vor desfășura după următorul program: Miercuri, 7 octombrie 2026, între orele 09:00 și 11:00…

Bătaie în baia unui club de pe Ștrandul Neptun | Un minor de 17 ani este cercetat sub control judiciar după ce a băgat în spital un bărbat de 27 de ani

0
Un incident violent petrecut în weekend în incinta Ștrandului Neptun din municipiul Arad s-a lăsat cu o anchetă penală și măsuri preventive împotriva unui adolescent. Un tânăr în vârstă de 17 ani este cercetat penal după ce a bătut crunt un bărbat în toaleta unui club de noapte. Victima a suferit leziuni traumatice severe, necesitând 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, agresiunea a avut loc în noaptea de sâmbătă, 3 octombrie 2026, în jurul orei 03:00. În timp ce se afla în baia clubului Bloom,…

ISU Arad | 897 de misiuni ale pompierilor arădeni în luna septembrie

0
În luna septembrie a acestui an, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea celor 897 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD acționând în urma a 741 de solicitări. Misiunile pentru acordarea asistenței medicale de tip SMURD au fost repartizate astfel: * Detașamentul de Pompieri Arad – 438; * Detașamentul de Pompieri Ineu – 189; * Detașamentul de Pompieri Sebiș – 53; * Secția de Pompieri Bârzava – 61. De asemenea, din totalul celor 741 de solicitări, echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale în…

Amplasamente pentru comerțul cu flori în zona cimitirelor din municipiu

0
Primăria Municipiului Arad anunță că, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, sunt disponibile amplasamente pentru desfășurarea comerțului ambulant cu flori în zona cimitirelor din municipiu. Amplasamente: Cimitirul Eternitatea – str. Poetului nr. 2-4 Poarta I – str. Poetului, la intersecția cu str. Câmpul Liniștii: 5 locuri; Poarta II: 5 locuri. Cimitirul Pomenirea – Calea Bodrogului nr. 1 Poartă: 20 de locuri. Cimitirul din cartierul Grădiște – Calea Zimandului Poarta I: 5 locuri; Poarta II: 5 locuri. Cimitirul din cartierul Gai – str. Toth Arpad  Poartă: 10 locuri. Cimitirul din cartierul Bujac – str. Dimitrie Țichindeal Poarta I: 8…

Fals polițist din Arad, condamnat la închisoare cu suspendare | Lua declarații victimei într-o casă din Grădiște, încasa bani și amenința că o arestează dacă nu-i achită așa-zisele cheltuieli judiciare

0
Trafic de influență, șantaj și anchete penale inventate de un fals polițist din Arad. Un bărbat care s-a dat drept om al legii pentru a escroca și amenința o femeie a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Acesta a acceptat o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, fiind obligat totodată să presteze muncă în folosul comunității. Dosarul a fost trimis pe masa judecătorilor de la Tribunalul Arad pentru validarea acordului de recunoaștere a vinovăției. Bărbatul  s-a dat drept polițist, a promis că poate influența anchete penale și a cerut bani unei…

După eșecul la examenul din septembrie, Spitalul Județean Arad scoate din nou la concurs zeci de posturi de brancardieri și infirmieri

0
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad anunță că scoate din nou la concurs, la jumătatea lunii octombrie, posturile de infirmieri și brancardieri rămase neocupate în sesiunea anterioară.  Spitalul organizează vineri, 9 octombrie, la sediul instituției, o întâlnire publică de informare, pentru a veni în sprijinul persoanelor interesate să lucreze în sistemul medical. În septembrie, rata de promovare a fost extrem de mică: conform rezultatelor publicate până acum, din 35 de candidați doar doi au fost admiși pentru cele 19 posturi de brancardier; pentru ocuparea a 34 de posturi de infirmier s-au înscris 42 de concurenți, fiind admiși 12. Pentru…
veterinar arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Patru din patru și fotbalul românesc e pe targă! | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa ,,B4” | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1) | 25.09.2026, ora: 21,00, stadion: „Național Arena”, temperatura: 16°C, spectatori: 49.426. Au marcat: Gyokeres 23. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Rațiu, Coubiș, M. Ilie, Bancu (46 Eissat) – R. Marin (68 Mihăilă), Dragomir – Man, Stanciu (68 I. Hagi), Olaru (68 Cicâldău) – Tănase (83 Cărjan). Pe bancă: I. Radu, Cojocaru – T. Băluță, Opruț, Screciu, Moruțan, Strata. Cartonașe galbene: Bancu, R. Marin, Mihăilă, Cîrjan. Suedia (selecționer Graham Potter): Johansson – Beijmo, Smith, Lindelöf, Gudmundsson (54 Svensson) – Bergvall, Karlstrom (54 Larsson) – Bernhardsson (88 Skoglund), Zeneli (76 Bolin),…

LIGA 3, seria 7 | O etapă cu destule semne de întrebare  

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 7-a Poli Timișoara II – Metalurgistul Cugir 1-1 Gavrilă 34 – Bura 44 CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1 C. Rus 35 Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 Mura 19, Aldan 30 – Gâțan 3 Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 Vaida 10, Donca 19, Ayeni 44, 79 Nera Bogodinţ – Timişul Şag 0-0 CSM Deva – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 5-1 Herci 1, A. Roșu 10, 62, 72, Cirvov 81 – Bud 64/penalty Clasamentul după etapa a 7-a Etapa viitoare, a 8-a (9-10 octombrie): CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica, Timișul Șag…

Liga națiunii dezintegrate la fotbal | POLONIA – ROMÂNIA 6-0 (1-0)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa „B4”  | POLONIA – ROMÂNIA 6-0 (1-0) | 02.10.2026, ora: 21,45, stadion: „PGE Narodowy” Varșovia, temperatura: 14°C, spectatori: 45.000.  A marcat: Lewandowski 24/penalty, 47, 86, Ghiță 49/autogol, Zielinski 62, Bednarek 66. Polonia (selecționer Jan Urban): Bulka – Cash (63 Wojtuszek), Bednarek, Kiwior, Frankowski – Szymanski (71 Regula), Nowak (63 Urbanski), Zielinski (71 Slisz), Zalewski (78 Pietuszewski) – Swiderski, Lewandowski.  Pe bancă: Kochalski, Abramowicz – Kedziora, Zukowski, Puchacz, Potulski, Skoras.  Cartonașe galbene: Lewandowski, Swiderski. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Raţiu, Drăguşin, Ghiţă, Bancu (67 Borza) – R. Marin (78 Cîrjan), T. Băluţă – Man (67 Racovițan), I.…

VIDEO Când ai șansa să vezi cam ce se joacă în fotbalul bun | ROMÂNIA – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA 2-4 (1-3)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa B4 | ROMÂNIA – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA 2-4 (1-3) 28.09.2026, ora: 21,45, stadion: „Național Arena”, temperatura:  18°C, spectatori: – Au marcat: Bîrligea 28, Cicâldău 62 – Gigovic 12, Muharemovic 18, Tabakovic 40, Mahmic 55. România (selecționer Gheorghe Hagi): Radu – Coubiș, Ilie, Burcă (81 Strata), Eissat – Screciu (65 D. Matei) – Stanciu (65 Moruțan), Olaru (46 Cicâldău), Dragomir – Bîrligea, Mihăilă (46 L. Munteanu). Pe bancă: Cojocaru, Hindrich – Băluță, Borza, Cîrjan, Ghiță, Tănase. Caronașe galbene: – Bosnia (selecționer Sergej Barbarez): Zlomislic – Memic, Katic, Muharemovic, Kolasinac (81 Mujakic) – Babic, Gigovic (81 Tahirovic) – Bajraktarevic…

LIGA 3, seria 7 | Sântana, pâș-pâș, pe podium!

0
LIGA 3, seria 7 |  Rezultatele etapei a 6-a Timișul Șag – CSU Alba Iulia 1-0 Ivanovici 60 CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Știința Poli Timișoara II  1-0 Bocșan 90+6 CIL Blaj – CSM Deva 5-5 Tineiu 32, Blănaru 45+1, 90+3, Boldea 54, Beza 65 – Kelemen 3, Herci 34, 40, A. Roșu 72, Bacrău 84 Unirea Sântana – Progresul Pecica 4-1 Jinga 15, Pașca 42, Rus 70, Felea 73 – Borcea 80 Unirea Alba Iulia – FC Nera Bogodinţ 10-0 Ayeni 9, 35, 71, Indrei 38, 43, 67, Vaida 51, Chiorean 53, Prejmerean 65, Silvășan 85 Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-3…

Pozitivi au fost, cap au avut, cu picioarele mai trebuie lucrat | SUEDIA – ROMÂNIA 2-1 (2-1)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa „B4” | SUEDIA – ROMÂNIA 2-1 (2-1) | 25.09.2026, ora: 21,45, stadion: „Strawberry Arena” Stockholm, temperatura: 11°C, spectatori: 35.000. Au marcat: Isak 20, Gyokeres 43  – Man 29 Suedia (selecționer Graham Potter): Johansson – Holm (63 Svensson), Starfelt (63 Ekdal), Lindelof, Stroud – Bernhardsson (77 Walemark), Bergvall, Ayari, Nanasi (84 Gudmunsson) – Gyokeres (77 Nygren), Isak.  Pe bancă: Tornqvist, Ellborg – Mellberg, Swedberg, Karlstrom, Larsson, Skoglund. Cartonașe galbene: – România (selecționer Gheorghe Hagi): Radu – Rațiu, Coubiș, Drăgușin, Bancu -Băluță (46 Screciu), Ghiță – Man (88 Dragomir), R. Marin (81 Stanciu), I. Hagi (68 Tănase) – L.…
Wise
Articolul următor LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XLV) Apasă aici pentru a citi