O camionetă care transporta trei autoturisme a luat foc pe A1, lângă Pecica

o camionetă care transporta trei
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

În data de 30 septembrie 2025, în jurul orei 01:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o camionetă care transporta trei autoturisme, pe autostrada A1, în apropierea localității Pecica.


Pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere.

La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la camioneta care se afla parcată. Incendiul a fost lichidat prompt, cele trei autoturisme fiind protejate de flăcări.

Camioneta a fost afectată în totalitate, iar cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.


Conform cu informarea de presă emisă de ISU Arad



 

Categorie: Comunicate de presă, Știri
Etichete: A1, ISU Arad, Pecica
Distribuie:
Articolul anterior
Cionca și Bîlcea despre modernizarea drumurilor județene de la limitele județului Arad
Articolul următor
Parchetul European – Biroul Teritorial Timișoara | Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de ovine din România, și trei funcționari APIA au fost trimiși în judecată pentru o fraudă de peste 2,2 milioane de euro din fonduri europene | Multe dintre parcelele pentru care s-au primit ilegal subvenții sunt din județul Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

Radu Drăgan, fostul arhitect șef al Municipiului Arad, a încetat din viață

0
Fostul arhitect șef al Municipiului Arad, Radu Drăgan, cel care s-a pensionat în 2020 după mai bine de două decenii în care a îndeplinit această funcție, a încetat din viață. Radu Drăgan, în vârstă de 69 de ani, a suferit un infarct duminică după-amiază, imediat după masa de prânz. Acesta a acuzat o stare de rău, soția sa apelând numărul de urgență 112 și solicitând ambulanța. Din nefericire,după zeci de minute în care i s-au aplicat manevrele de resuscitare, a fost declarat decesul. În urmă cu aproximativ două săptămâni, Radu Dragan a suferit un accident cu motocicleta. Radu Drăgan și…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

GALERIE FOTO La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad s-a pus piatra de temelie pentru Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”

0
Astăzi, 8 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie pentru Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, un moment cu profundă încărcătură spirituală, care marchează începutul unui proiect menit să aducă mai aproape de sufletele oamenilor speranța și puterea credinței. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, și de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți La acest moment deosebit au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice și ai mai multor instituții, precum și…

Percheziții la Arad într-un dosar de înșelăciune cu lingouri de aur false

0
Joi, 8 octombrie 2026, polițiștii din Lipova și Păuliș, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au efectuat două percheziții domiciliare într-un caz de înșelăciune cu lingouri de aur false. Un suspect a vândut pe o platformă online două lingouri de câte 5 grame, pretinzând că sunt din aur de 24K dar în realitate, acestea erau fabricate dintr-un aliaj ieftin (cupru, zinc, nichel și argint). Modul de operare: pentru fiecare tranzacție, suspectul folosea un cont unic online și o singură cartelă telefonică. Lingourile erau ambalate, sigilate și aveau o marcă falsă pentru a părea autentice. O…

Româncă de 24 de ani, ucisă în UK de un student la criminalistică obsedat de „Dexter” | Detaliile cazului au fost făcute publice de Poliția din West Midlands

1 comentariu
Un student obsedat de serialul „Dexter” și-a recunoscut vinovăția pentru uciderea unei tinere românce de 24 de ani, pe care a atras-o într-o cameră închiriată din Tividale. Tânăra, pe nume Maria Săceanu, a fost înjunghiată de 78 de ori. Benjamin Day, în vârstă de 20 de ani, din Redditch, studiase științe criminalistice la universitate și devenise obsedat de personajul Dexter. El avea 19 ani la momentul crimei (21 decembrie 2025) și pledase inițial nevinovat pentru acuzația de omor, însă și-a schimbat declarația în vinovat la termenul procesului de la Wolverhampton Crown Court, de marți. Cazul a revenit în atenția publică…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

A murit, la 52 de ani, jurnalistul Patrick André de Hillerin

0
Jurnalistul  Patrick André de Hillerin, editorialist și colaborator la Gândul, s-a stins din viață în această seară la vârsta de 52 de ani. Conform primelor informații din surse apropiate, decesul a survenit ca urmare a unui AVC, fiind găsit de prieteni în jurul orei 18:00 undeva în comuna Jurilovca, județul Tulcea. Jurnalistul era pacient hipertensiv și avea diabet. Ion Eugen, primar al Comunei Jurilovca, prieten și apropiat al editorialistului, a confirmat informația pentru ziarul cu care colabora și a declarat: „Am anunțat deja familia și mâine ne vom asigura că trupul său va ajunge la București”. Biografia sa, conform colegilor…

ANUNȚ | Lansarea proiectului „Transformarea Digitală a companiei CARSX GARAGE S.R.L”

0
COMUNICAT DE PRESĂ | Lansarea proiectului „Transformarea Digitala a companiei CARSX GARAGE S.R.L” Denumire beneficiar: CARSX GARAGE SRL Titlul proiectului: Transformarea Digitală a companiei CARSX GARAGE S.R.L Valoarea totală: 622.013 lei Cofinanțarea Uniunii Europene: 322.638 lei Perioada de implementare: 04.06.2026 – 04.06.2027 CARSX GARAGE S.R.L., cu sediul în municipiul Arad, județul Arad, Strada Calea 6 Vânători, Nr. 55, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2015000572028 și având CUI 34552069, reprezentată prin administrator PAVEL LUCIAN-FLORIN, în calitate de beneficiar, implementează proiectul „Transformarea Digitală a companiei CARSX GARAGE S.R.L.”, cod SMIS 352997, finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027, Prioritatea 1 –…

ANUNȚ PUBLIC | Cărand: Decizia ANMAP – DJM Arad de emitere a avizului de mediu conform H.G. nr. 1076/2004

0
COMUNA CĂRAND, PAROHIA ORTODOXĂ CĂRAND ȘI ASOCIAȚIA COMPOSESORATUL FOŞTILOR URBARIALIȘTI DIN SAT SELIȘTEA, titular al planului „AMENAJAMENTUL SILVIC AL FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PUBLICĂ APARȚINÂND COMUNEI CĂRAND ŞI PROPRIETATE PRIVATĂ A BISERICII ORTODOXE CĂRAND ȘI COMPOSESORAT SALIŞTE (UP IV CĂRAND), JUDEŢUL ARAD”, amplasat pe teritoriul administrativ al județului Arad, UAT Cărand, cu suprafața de 802,30 ha, aduce la cunoştinţa publicului decizia ANMAP – DJM Arad de emitere a avizului de mediu conform H.G. nr. 1076/2004. Motivele care au stat la baza luării deciziei sunt următoarele: planul respectă cerințele legislației privind protecția mediului; la documentație sunt depuse avize/puncte de vedere favorabile ale…

Hub Cultural mARTA lansează agenda culturală a verii 2026

0
COMUNICAT DE PRESĂ În Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad a avut loc conferința de presă în cadrul căreia primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, alături de managerul Hub Cultural mARTA, Ovidiu Balint, au prezentat principalele proiecte culturale și turistice programate pentru perioada următoare. În deschiderea conferinței, edilul municipiului a subliniat preocuparea administrației locale pentru dezvoltarea armonioasă a activității Hub-ului Cultural mARTA și pentru consolidarea ofertei culturale a orașului: „Încercăm de la an la an să dezvoltăm într-un mod armonios Hub-ul Cultural mARTA și să oferim arădenilor evenimente culturale de calitate. Astăzi, prezentăm câteva dintre cele mai importante manifestări programate în…

Forum UAV: „New World Order in the Making: Impact on Europe and the Balkan Region”

0
Institutul pentru Studii Geopolitice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (IGS-UAV), în colaborare cu Institutul European de Cercetare pentru Studii Strategice (ERISS) din Ljubljana, organizează Forumul Global intitulat „New World Order in the Making: Impact on Europe and the Balkan Region”. La eveniment vor participa cercetători, analiști și experți în geopolitică, drept internațional și economie internațională, afiliați unor universități și institute de cercetare de prestigiu, recunoscute la nivel internațional pentru contribuțiile academice și profesionale în domeniul studiilor geopolitice și strategice. Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului…

Bibarț: „Propun un tarif de 1 leu pe zi, care să facă transportul public accesibil pentru toți cetățenii”

1 comentariu
Primarul Bibarț: „Propun un tarif de 1 leu pe zi, care să facă transportul public accesibil pentru toți cetățenii.” Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a anunțat marți, 31 martie 2026, că are pregătit proiectul de hotărâre prin care propune introducerea tarifului unic de 1 leu (TVA inclus) pentru un tichet de călătorie valabil 24 de ore pe toate liniile de transport public din municipiu. Măsura vine în contextul creșterii semnificative a prețurilor la carburanți, dar și ca parte a strategiei municipalității de a încuraja utilizarea transportului public, în special a tramvaielor și autobuzelor electrice, în detrimentul transportului individual. „Mi-am dorit…
taxe info
Articolul următor Parchetul European – Biroul Teritorial Timișoara | Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de ovine din România, și trei funcționari APIA au fost trimiși în judecată pentru o fraudă de peste 2,2 milioane de euro din fonduri europene | Multe dintre parcelele pentru care s-au primit ilegal subvenții sunt din județul Arad Apasă aici pentru a citi
Secret Link