ACTUALIZARE | Operațiunea Jupiter la Arad | 5 percheziții și bunuri confiscate

ACTUALIZARE | Operațiunea Jupiter la Arad | 5 percheziții și bunuri confiscate
Ared
Distribuie:

Cinci percheziții s-au efectuat în cadrul Operațiunii JUPITER, luni, în județul Arad. Patru dintre locațiile vizate au fost în municipiul Arad, iar o locație la Șiria. Acțiunea derulată de cei de la SICE a vizat comercializarea de bunuri (haine, pantofi și bijuterii etc) prin anunțuri pe rețelele sociale. 


Operațiunea Jupiter

În cursul zilei de astăzi, 27 aprilie 2026, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, au desfășurat mai multe acțiuni operative la nivel național, având ca obiectiv prevenirea și combaterea infracțiunilor din domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. 

Astfel, au fost puse în aplicare 185 de mandate de percheziție domiciliară și 25 de mandate de aducere, fiind dispuse măsuri de instituire a sechestrelor asigurătorii și de indisponibilizare a bunurilor, în vederea recuperării prejudiciilor într-un număr de 76 de dosare penale. 

Dosarele instrumentate vizează, în principal, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, precum și de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și alte fapte penale conexe acestui domeniu. 


ACTUALIZARE, ora 16.00 | Informare oficială despre activitățile derulate astăzi  în cadrul operațiunii Jupiter în județul Arad

„În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 27 aprilie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad, la domiciliile unor persoane fizice.

Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată identică sau similară cu un produs original.

Din cercetări s-a stabilit că bunurile susceptibile a fi contrafăcute ar fi fost comercializate de persoanele cercetate, online, prin intermediul a două aplicații.

În urma perchezițiilor efectuate de polițiști, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilo, 54 de articole vestimentare, încălțăminte și accesorii, precum și 112 bijuterii, toate având inscripții cu mărci cunoscute, de lux.

Valoarea produselor este aproximată la aproximativ 180.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea luării măsurilor penale.”a informat IPJ Arad despre activitățile derulate luni, 27 aprilie,  în cadrul operațiunii Jupiter în județul Arad.

(Foto: bunuri confiscate / sursa: IPJ Arad)



 

Categorie: Știri
Etichete: operațiunea Jupiter, percheziții, SICE, stiri arad
Distribuie:
taxe info
Articolul anterior
ACTUALIZARE | Scurtcircuitul electric produs la un aparat de bronzat a cauzat incendiul de la salonul de pe strada Unirii
Articolul următor
Arădean, reținut 24 de ore pentru furtul unui cățel din rasa Shih Tzu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Un minor a fost arestat preventiv după o agresiune în fața unui bar de pe strada Cocorilor | A lovit victima cu o sticlă de bere în zona capului

0
Incidentul a avut loc vineri, 21 august, în fața unui bar de pe strada Cocorilor din municipiu. Pe fondul unor discuţii contradictorii, tânărul a lovit victima cu o sticlă de bere în zona capului, aceasta necesitând 5-6 zile de îngrijiri medicale. Sâmbătă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea de arestare formulată de procurorul de caz, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile. Se pare că agresorul minor nu este la primul incident de acest fel. Chiar în acest an, a mai fost implicat într-o agresiune și pe numele său a fost dispusă măsura educativă…

Gafă penibilă la Zilele Aradului: scriitorul-cetățean de onoare Gheorghe Schwartz a fost „rebotezat” | „Rog pe cei care-l cunosc pe un anume Schwartz Vasile să mă pună în legătură cu el”

0
„Clasicul în viață” al literelor arădene, cetățeanul de onoare al Aradului din 2020, prozatorul Gheorghe Schwartz  a avut parte de o situație mai mult decât penibilă la ediția 2026 a Zilelor Aradului. Gafa organizatorilor a fost sesizată la momentul decernării titlurilor și distincțiilor din acest an, când scriitorul arădean – cel mai cunoscut scriitor arădean – a participat în calitate de invitat. Pe scaunul pregătit pentru domnia sa, a fost afișat numele „Vasile” Schwartz. După câteva minute de nedumerire, Gheorghe Schwartz și-a dat seama că „Vasile” este chiar el și s-a așezat. După eveniment, a taxat însă această indolență printr-o postare…

ACTUALIZARE | Scurtcircuitul electric – cauza incendiului la depozitul de electrocasnice

0
Știrea inițială, 22 august | Incendiu la un depozit de electrocasnice, în incinta fostei fabrici de spirt și drojdie Incendiul a izbucnit vineri seara, în jurul orei 19.00, la un depozit de electrocasnice din municipiul Arad, situat pe Calea Aurel Vlaicu intersecție cu Str. Meșterul Manole. La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției hala era în totalitate inundată cu fum, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului,…

ACTUALIZARE | Cauza incendiului izbucnit la cele două garaje de pe strada Str. Junilor

0
ȘTIREA INIȚIALĂ, 22 august | Două victime cu arsuri au fost transportate la spital în urma unui incendiu izbucnit la două garaje de pe strada Str. Junilor Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineața, în jurul orei 09.00, la două garaje de pe strada Str. Junilor din municipiu și s-a propagat și la un autovehicul parcat. Două victime care prezentau multiple arsuri au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital. Datorită degajărilor de fum a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației. (Foto – ISU Arad) „La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad…

KAUFLAND-ul de pe „Banu Mărăcine”- sancționat de DSVSA după reclamația unui arădean care a cumpărat piept de porc cu gust de detergent

0
Un arădean a reclamat faptul că a cumpărat „piept de porc cu gust de detergent” de la Kaufland-ul de pe strada Banu Mărăcine din municipiu. Bărbatul a depus joi, 20 august, o sesizare la Direcția Sanitar Veterinară Arad (DSVSA), sesizare care a fost verificată imediat și au fost luate măsuri împotriva supermarketului: un lot de produs a fost retras de pe raft și magazinului i s-au aplicat două sancțiuni contravenționale. „ Am cumpărat piept de porc, și când am ajuns acasă și l-am gustat, avea gust de detergent. Chiar ne pun sănătatea în pericol. Am observat și că la mai…

Incendiu în toiul nopții la Centrul de îngrijire medicală „Arbema Tertianum”, după ce un pacient a dat foc unor ziare aflate în salon

0
Un incendiu de mici proporții, dar care a mobilizat toate forțele ISU Arad până la activarea „Planului Roșu de Intervenție” a izbucnit la Centrul Medical „Arbema Tertianum” de pe Aleea Jupiter,  Calea „Aurel Vlaicu”, a izbucnit într-un salon după ce unul dintre pacienți a dat foc unor ziare aflate în salon. Cronologia evenimentului, așa cum a fost transmisă de către comunicatorii ISU Arad 01:51 : Incendiu centru medical în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu. La locul intervenției se deplasează forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime,…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Jocurile Mondiale de Roboți Humanoizi | Recorduri mondiale deținute de om, depășite

0
A doua ediție a Jocurilor Mondiale de Roboți Humanoizi a început oficial sâmbătă la Ovalul Național de Patinaj Viteză din Beijing, peste 1.000 de participanți la patinaj mecanizat demonstrându-și capacitățile în capitala chineză. Roboții umanoizi se mișcă cu viteza fulgerului: sprinturi de 100 de metri în câteva secunde, sărituri în înălțime cu split-uri în aer și abilități fotbalistice care depășesc pasele și deposedările. Își sărbătoresc chiar și golurile! Mai mult, se naște o nouă carieră: comentator sportiv robot. Un robot dezvoltat în China a fost cap de afiș în prima zi, după ce a înregistrat un timp de 9,39 secunde…

Gardul cimitirului Eternitatea de la UTA va fi înlocuit

0
Lucrările au fost demarate în urmă cu aproximativ două săptămâni, fiind mai mult decât necesare întrucât în ultimele luni plăcile vechi au început să cadă și să devină un real pericol pentru mașinile parcate sau pentru trecători. Pe toată latura de pe strada Poetului, gardul va fi înlocuit. Lucrările presupun săpături pentru fundație, montare de stâlpi și plăci, inclusiv schimbarea porții a doua de intrare în cimitir, cea din strada Poetului. Echipele de muncitori au început lucrările pe porțiuni, prima fiind cea din capătul cimitirului, și merg spre UTA. Stadiul lucrărilor, vineri, 21 august: reprații gard cimitir Eternitatea_UTA Arad Angajații…

Reprezentanții KIA România au fost audiați la Arad în dosarul de înșelăciune | Zeci de păgubiți s-au adunat în fața sediului Poliției purtând tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto pentru mașinile pe care nu le-au mai primit

0
Reprezentanții KIA România au fost audiați vineri, 21 august, la sediul IPJ Arad și ulterior la Parchet în dosarul de înșelăciune. Zeci de păgubiți s-au adunat în fața sediului IPJ Arad, purtând tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto LUK MOTORS ROM Arad pentru autoturisme, marca KIA și ISUZU, pe care nu le-au mai primit. Cei înșelați solicită asumarea răspunderii din partea KIA România, livrarea mașinilor sau restituirea sumelor achitate și plata despăgubirilor în cazul în care livrarea nu se poate materializa. (Foto@criticarad – păgubiții KIa în fața sediului IPJ Arad) La ieșirea de la audieri, reprezentanții…

Deținut evadat din Baia Mare, de 48 de ore căutat de polițiști | Le-ar fi spus colegilor că merge să-și omoare soția

0
Un deținut a evadat, miercuri, de la un punct de lucru exterior din Baia Mare. Bărbatul ar fi spus unor colegi de celulă că merge acasă să-și omoare soția, după ce s-ar fi certat cu aceasta la telefon. Este căutat de 48 de ore, însă fără succes. Căutările s-au efectuat inclusiv pe timp de noapte, autoritățile folosind drone cu termoviziune. Deținutul executa o pedeapsă de 3 ani și 7 luni de închisoare pentru furt calificat. Miercuri, 19 august, presta muncă la un punct de lucru exterior din municipiul Baia Mare și a evadat în jurul orei 13.30, conform purtătorului de…

Gabriela Decuseară a fost trimisă în judecată pentru schingiuirea și uciderea animalelor în lagărele de câini pe care le deține în județul Arad

1 comentariu
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au dispus trimiterea în judecată a Gabrielei Decuseară, în vârstă de 53 de ani, acuzată că a schingiuit și omorât zeci de câini în localitățile Mâsca și Gurba, din județul Arad. Judecătoria Arad a fost sesizată, în 20 august, prin rechizitoriul întocmit de procurorul de caz, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a femeii pentru mai multe infracțiuni prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Potrivit anchetatorilor, Gabriela Decuseară este acuzată de uciderea animalelor, cu intenție și fără drept, în formă continuată, precum și de schingiuirea animalelor, tot în…

Contractul de vânzare-cumpărare auto, actualizat | VEZI MODIFICĂRILE

2 comentarii
Un ordin publicat luni în Monitorul Oficial a înlocuit vechiul model al contractului de vânzare-cumpărare auto, cele mai importante noutăți fiind legate de termenul de transcriere a vehicului și apariția unei secțiuni ce indică lipsa datoriilor în cazul cumpărătorului. Ordinul 772/966/123/2026 – a fost publicat luni și se aplică deja. Principalele modificări termen mai mare pentru transcrierea vehiculului În contractul de vânzare-cumpărare auto apărut acum a fost introdus un termen mai mare pentru transcrierea vehiculului. Concret, termenul de transcriere a vehiculului a crescut de la 30 de zile de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, așa cum stabilea modelul din 2016,…
Ared Disco
Secret Link