La ora 17.42, Serviciul Județean de Ambulanță a anunțat că a fost solicitat sî intervină în comuna Sintea Mare – un băiat de 16 ani fiind găsit spânzurat. S-a alocat și trimis un  echipaj de la Chișineu-Criș, dar odată ajunși la fața locului, ambulanțierii au constatat că adolescentul era iresuscitabil.

IPJ Arad – oficial:

„În ziua de 12 februarie, în jurul orei 17:42, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați prin SNUAU 112, despre cadavrul unui tânăr găsit într-un imobil din Sintea Mare. Din primele cercetări nu sunt indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în urma autopsiei urmând a fi luate măsurile legale care se impun”.

Foto cu caracter exemplificativ

Secret Link