Raportare săptămânală de activitate în cadrul DSP Arad – o parte din activitatea Direcției de Sănătate Publică Arad în săptămâna 11-15 iulie 2022:

În cadrul serviciului control sănătate publică (SCSP) au fost efectuate 27 de controale în
unități sanitare, gospodării, persoane fizice, ștranduri, uzine de apă în mediul rural, unități
economice și un control ca urmare a sesizărilor primite de la populație.

Au fost constatate următoarele nereguli:

În urma acestor constatări, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, din care 4 avertismente și 5 amenzi în cuantum de 20.000 lei.

În cadrul Departamentului de Supraveghere în Sănătate Publică, în perioada 11.07.2022 – 15.07.2022, au fost eliberate/soluționate următoarele notificări/autorizații:
Pentru perioada 11.07.2022-15.07.2022, Laboratorul de diagnostic și investigare în sănătate publică (LDISP) din cadrul DSP Arad, a lucrat 96 probe, reprezentând:

De asemenea au fost lucrate 30 probe din controlul intern și testele de sanitație LDISP și s-au
efectuat 70 determinări noxe.

[COMUNICAT DE PRESĂ – DSP Arad]

Secret Link