Deputatul Eusebiu Pistru a fost implicat într-un accident rutier petrecut duminică noaptea, în jurul orei 23.30, la intrarea în localitatea Iosășel. Conform surselor noastre, se pare că, anterior producerii accidentului, acesta ar fi avut o altercație cu alte două persoane aflate într-o altă mașină. În urma accidentului, mașina în care se afla deputatul a ieșit puțin „șifonată”, constatându-se doar avarierea caroseriei și a șasiului (foto principală și din galerie), în partea din față, ca urmare a lovirii frontale a unui copac și lovirea unei pietre de mari dimensiuni. Până la sosirea autospecialei de tractare a bolidului, după miezul nopții, acesta a fost „ascuns” în localitatea Iosășel. Din informațiile noastre, deputatul Eusebiu Pistru nu se afla singur în mașină, fiind însoțit de președintele CJA Iustin Cionca și de încă o persoană.
Nici conducătorul Range-ului, Eusebiu Pistru, și nici pasagerii aflați în mașină nu au suferit răni în urma accidentului. (ORA 13.30)
[EDITARE ULTERIOARĂ] (ORA 19.30)
Eusebiu Pistru ne-a contactat telefonic în legătură cu incidentul căruia i-a fost protagonist, prezentându-și versiunea pe care spune că o poate declara inclusiv sub prestare de jurământ. „În primul rând, vreau să vă comunic că așa-zisul accident a fost doar o tamponare banală, fără victime, așa că de aceea nu figurează în rapoartele poliției. După cum știți, tamponările nu trebuie comunicate – astfel că în chiar noaptea de duminică am trasnsportat Roverul pe trailer la un service auto, iar dimineața am raportat incidentul telefonic, la asigurări. În urma impactului a rezultat spolerul spart și s-au deschis airbagurile – asta a fost tot. Mai vreau să precizez că am fost singur în mașină la momentul impactului… nici vorbă de un alt politician sau de o altă persoană… și nu cred că sunt nici primul, nici singurul politician care are parte de un accident nefericit” – a declarat deputatul pentru criticarad.ro.
![[actualizare - declarația deputatului] eusebiu pistru a fost implicat duminică noaptea într-un accident cu celebrul său range rover 1 pistru 1](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2017/06/pistru-1.webp)

![Produs al aradului, cartea „cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno – chineze” a fost lansată la la muzeul național al literaturii române [foto] 3 carte ro chi 12](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2017/06/carte-ro-chi-12.webp)

![[scrisoare deschisă] nemulțumiri ale personalului stației cf arad sancționate abuziv de conducere. Problemele sunt tot aceleași... Și tot nerezolvate 5 gara arad](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2017/06/gara_arad.webp)