Îndrăznesc să vă solicit puțin interes pentru o chestiune, astăzi nerelevantă, dar dacă persistă în amintirile noastre, e un semnal că a lăsat amprente dureroase în sufletele unora care au copilărit la țară și au suportat abuzurile autorităților.
Cercetătoarea fenomenului comunist din România, exercitat prin intermediul nomenclaturii de partid, Lavinia BETEA mărturisea că numeroasele monografii ale localităților prezintă cadrul general, trecând prea lesne peste suferințele oamenilor, amărelile și tragismul afectiv al țăranilor și familiilor lor. Atunci mi-am amintit că am surprins-o pe mama mea din Tăgădău, plângând și ștergându-și discret lacrimile cu colțul de la zadie. Prin 1952, au venit perceptorii după cotele de chiaburie și impozitele de război. Neavând bani suficienți, i-au luat hainele din dulap. Problema mamei a fost cu ce se va îmbrăca duminică la biserică și miercuri la piața de la Beliu, spre a vinde câte ceva spre a face rost de bani pentru cotele impuse. Luau porcul din cocină, vițelul de lângă vacă, găini, purcei, acești perceptori, care mai înainte erau zuașii celorlalți, oameni neisprăviți. confiscau fără nerușinare orice.
La Arhivele Județene Arad, se află un Dosar cu documente de la Sfatul Popular din perioada 1947 până la desființare, în 1968.
Documentul se intitulează „Chiaburii”, are 42 file, unde regăsesc numele a șapte consăteni, declarați chiaburi, printre care ILICA B. VIRGIL, bunicul meu. Motivul: „are cazan de fiert țuică 1/ 3 împreună cu Cerna Vasile și Dronca Anton. Este menționată averea bunicului: „casă, curte, 0,06, grădină 0,08, vie 0,04, arabil 3,57, 2 boi, 1 vacă”: Are cazan de fiert țuică, de 97 litri. E mult, e puțin, pentru o familie cu trei băieți! Câtă bogăție! Dar mai ales câtă sărăcie! În fine, e declarat chiabur, având impozite mărite și cote impuse. În plus, familia cu cinci membri a fost obligată să se mute într-o coptoriște din aceeași curte, iar casa principală, cu trei camere și bucătărie, a devenit sediu pentru Sfatul Popular (Primăria) al comunei. Ambrosie Țica era președinte, iar semnătura sa și înscrisurile sale sunt argumente că a încheiat cu dificultate cele patru clase elementare.
Cel mai opresat (din lista celor șapte „chiaburi”) a fost Dronca Pavel (Nașu Pali) care a fost „comerciant de prăvălie și cârciumă”,
un fel de birt/ magazin cu pult și o cămăruță de 5/5, unde se întâlneau bărbații pentru socializare și de unde femeile cumpărau zahăr, orez, sare și chibrituri. Când solicită scoaterea de pe lista chiaburilor, Nașu Pali este respins și trecut pe lista „foștilor exploatatori”. Țin minte că avea un singur băiat, care a dispărut pe frontul antihitlerist, în 1944, familia așteptând în fiecare dimineață să primească vești de eroizare ori feciorul să intre pe poarta casei. Autoritățile nu s-au sinchisit nici după 7 ani să anunțe soarta tragică a celui dispărut, dar au terorizat familia pentru o prăvălie pusă la dispoziția sătenilor, singura, de altfel, în Tăgădău. Motivele pentru care șapte familii din Tăgădău au fost incluși pe lista chiaburilor: posesia cazanului de fiert țuică; posesia batozei în cotă parte; posesia prăvăliei, posesia de râșniță cu pietre pentru făină, angajarea de zilieri pentru munca în gospodărie („a avut servitori în permanență”). Abia în 1954, au fost scoși de pe lista chiaburilor (la cerere) următorii: Cerna Vasile, Dronca Anton, Ilica B. Virgil, Ciucea Ignat, Munteanu Nicolae, Ielsovschi Ioan, Țica Florean. Rămân pe listă Dronca Pavel (Pali) și Teuca Crăciun din Benești. Toți au fost „chiaburi săraci”, opresați și umiliți pentru că au fost buni gospodari.
Satul Tăgădău, rânduit în continuarea localității Beliu, are vreo două sute de case, cu circa 400 de suflete. Dispune de o mină de nisip fin – acum ruinată – din care se făceau porțelanuri de înaltă calitate, având comenzi de la curtea imperială a lui Napoleon. „Chiaburii” au dispărut, tinerii au plecat, amintirile recuperează nostalgii, iar casele sunt locuite de alți oameni, ignorând ecoul celor ce-au asigurat traiul și toate sufletele risipite în glia satului. Așa e acum, așa bănuiesc că sunt toate satele peste care a năpădit uitarea.
FOTO Arhivele Naționale – Caricatură despre chiaburi care circula în perioada colectivizării.
