CHIABURII SĂRACI DIN TĂGĂDĂU

chiaburii săraci din tăgădău
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Îndrăznesc să vă solicit puțin interes pentru o chestiune, astăzi nerelevantă, dar dacă persistă în amintirile noastre, e un semnal că a lăsat amprente dureroase în sufletele unora care au copilărit la țară și au suportat abuzurile autorităților.


Cercetătoarea fenomenului comunist din România, exercitat prin intermediul nomenclaturii de partid, Lavinia BETEA mărturisea că numeroasele monografii ale localităților prezintă cadrul general, trecând prea lesne peste suferințele oamenilor, amărelile și tragismul afectiv al țăranilor și familiilor lor. Atunci mi-am amintit că am surprins-o pe mama mea din Tăgădău, plângând și ștergându-și discret lacrimile cu colțul de la zadie. Prin 1952, au venit perceptorii după cotele de chiaburie și impozitele de război. Neavând bani suficienți, i-au luat hainele din dulap. Problema mamei a fost cu ce se va îmbrăca duminică la biserică și miercuri la piața de la Beliu, spre a vinde câte ceva spre a face rost de bani pentru cotele impuse. Luau porcul din cocină, vițelul de lângă vacă, găini, purcei, acești perceptori, care mai înainte erau zuașii celorlalți, oameni neisprăviți. confiscau fără nerușinare orice.

La Arhivele Județene Arad, se află un Dosar cu documente de la Sfatul Popular din perioada 1947 până la desființare, în 1968.

Documentul se intitulează „Chiaburii”, are 42 file, unde regăsesc numele a șapte consăteni, declarați chiaburi, printre care ILICA B. VIRGIL, bunicul meu. Motivul: „are cazan de fiert țuică 1/ 3 împreună cu Cerna Vasile și Dronca Anton. Este menționată averea bunicului: „casă, curte, 0,06, grădină 0,08, vie 0,04, arabil 3,57, 2 boi, 1 vacă”: Are cazan de fiert țuică, de 97 litri. E mult, e puțin, pentru o familie cu trei băieți! Câtă bogăție! Dar mai ales câtă sărăcie! În fine, e declarat chiabur, având impozite mărite și cote impuse. În plus, familia cu cinci membri a fost obligată să se mute într-o coptoriște din aceeași curte, iar casa principală, cu trei camere și bucătărie, a devenit sediu pentru Sfatul Popular (Primăria) al comunei. Ambrosie Țica era președinte, iar semnătura sa și înscrisurile sale sunt argumente că a încheiat cu dificultate cele patru clase elementare.

Cel mai opresat (din lista celor șapte „chiaburi”) a fost Dronca Pavel (Nașu Pali) care a fost „comerciant de prăvălie și cârciumă”,

un fel de birt/ magazin cu pult și o cămăruță de 5/5, unde se întâlneau bărbații pentru socializare și de unde femeile cumpărau zahăr, orez, sare și chibrituri. Când solicită scoaterea de pe lista chiaburilor, Nașu Pali este respins și trecut pe lista „foștilor exploatatori”. Țin minte că avea un singur băiat, care a dispărut pe frontul antihitlerist, în 1944, familia așteptând în fiecare dimineață să primească vești de eroizare ori feciorul să intre pe poarta casei. Autoritățile nu s-au sinchisit nici după 7 ani să anunțe soarta tragică a celui dispărut, dar au terorizat familia pentru o prăvălie pusă la dispoziția sătenilor, singura, de altfel, în Tăgădău. Motivele pentru care șapte familii din Tăgădău au fost incluși pe lista chiaburilor: posesia cazanului de fiert țuică; posesia batozei în cotă parte; posesia prăvăliei, posesia de râșniță cu pietre pentru făină, angajarea de zilieri pentru munca în gospodărie („a avut servitori în permanență”). Abia în 1954, au fost scoși de pe lista chiaburilor (la cerere) următorii: Cerna Vasile, Dronca Anton, Ilica B. Virgil, Ciucea Ignat, Munteanu Nicolae, Ielsovschi Ioan, Țica Florean. Rămân pe listă Dronca Pavel (Pali) și Teuca Crăciun din Benești. Toți au fost „chiaburi săraci”, opresați și umiliți pentru că au fost buni gospodari.


Satul Tăgădău, rânduit în continuarea localității Beliu, are vreo două sute de case, cu circa 400 de suflete. Dispune de o mină de nisip fin – acum ruinată – din care se făceau porțelanuri de înaltă calitate, având comenzi de la curtea imperială a lui Napoleon. „Chiaburii” au dispărut, tinerii au plecat, amintirile recuperează nostalgii, iar casele sunt locuite de alți oameni, ignorând ecoul celor ce-au asigurat traiul și toate sufletele risipite în glia satului. Așa e acum, așa bănuiesc că sunt toate satele peste care a năpădit uitarea.


FOTO Arhivele Naționale – Caricatură despre chiaburi care circula în perioada colectivizării.


 

Categorie: Opinii
Etichete: anton ilica, Lavinia Betea
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
ROMÂNIA EXCLUSIV (2)
Articolul următor
GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (14)

2 comentarii. Leave new

  • Avatar of Doru Bogdan
    Doru Bogdan
    26 iulie 2024 16:35

    Te felicit, dragul meu Coleg și Prieten ,Toni! Ai așezat frumos in pagină tragedia satului tău Tăgădău și prin el a tuturor satelor românești de deal și câmpie și nu numai din vremea perioadei bolșevico – comuniste staliniste.Popasul tău un istoria nenorocirilor trăite de acest prea blând ,prea răbdător și prea împovărat și îndumnezeit popor Român mi-a răscolit și mie sufletul și mintea și inima din aceeași perioadă a cotelor și despăgubirilor de război datorate marii rusii,,eliberatoare ,, .Au fost anii cei mai triști a țărani gospodari și buni chinerniditori i unei etape de maximă umilire și înjosire și tratament animalic a Românilor țărani ,,chiaburi,, ( adică a țăranilor buni gospodari și chivernisitori cu avutul lor ) din partea celor mai de joasă speță de la noi ,, lepădăturile satelor,, care au devenit cozile de topor și colaboratorii securității staliniste ai noului regim satanist ce se înstăpânea pe sărmana Românie abandonată de marele occident ,,democratic și liberal,, și în special de u.s .a.. Acesta își vedea , bine mersi , de interesele lui că și astăzi și ne-a lăsat de izbeliște pe mana celui mai diabolic dintre diabolicii planetei căruia nu-i era milă nici de familia lui – criminalul satanist Stalin.
    Rândurile scrise de tine dragă Toni , te rog să le pui într-o Ramă mare ca pe o Sfântă Icoană in mai multe exemplare și să le predai la Primăria și Școala din Tăgădău, la Liceul nostru Pedagogic , în sânul Familiei tale și dacă se poate și subsemnatului.Răndurile acestei respirații istorice pe care tu o faci aidoma unui istoric sunt scrise cu sufletul unui copilaș care încă mai poartă rana acelor dureri nevindecate doar mângâiate de lacrimile prea dulcei și bunei Tale îndurerate MAME !
    Fie că slovele cu încărcătură sacră ,,căzute,, din inima și mintea ta sa fie precum un mir cu care ți-ai îngăduit a unge amintirea eroicilor tăi consăteni și a bunicului tău bravi , cu toții , în fața acelor fiare mai.mult decât sălbatice care s-au năpustit asupra agoniselii lor de o viață și care reprezenta însăși demnitatea și libertatea lor și a Familiilor lor! Dumnezeu să le odihnească sufletele lor și ale Neamului lor laolaltă cu drepții Săi! Amin!
    Pe tine , Dumnezeu să te răsplătească pentru această pagină tristă de dramatism istoric trăită de un sat arădean precum Tăgădăul si pe care ne-ai resctializat-o cu emoție și susținere documentar -istorică cuceritoare , captivantă !

    Răspunde
  • Avatar of virgil florea
    virgil florea
    30 iulie 2024 19:04

    Mereu cuceritorii, barbari sau nu, după ce au îngenucheat definitiv rezistența, s-au folosit de oamenii de nimic din satele lovite, pentru a fura la propiu averile celor care au muncit și și-au administrat viitorul. Tot așa se întâmplă chiar și azi numai că cei trimiși să fure din averea noastră s-au școlit, s-au îmbrăcat frumos, și fac tot ceea ce „trebuie” să ne lase fără nimic. În plus dau dovadă de o nesimțire fără limite. Guvernul, înciuda faptului că se „screme” de ani buni să investească durabil și eficient, cheltuie banii noștri asigurând plimbări celui mai nesimțitor dintre cei nealeși, cu avioane private la sindrofii fără gust și întâlniri diplomatice fără nici o finalitate. Atunci au luat „nimicuri” pe care țăranii le-a cumpărat cu multe zile muncă. Acum ne iau și ne vând esența națiunii. gratis.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

unfollow society
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

OBSESIILE NOCTURNE ALE UNEI FEMEI: MOLLY BLOOM

0
Scriitorul James Joyce a pătruns în mintea unei femei și a identificat că „o noapte cu Molly Bloom” e mai complexă decât narațiunea iscodită de un mascul excitat de niște nuri provocatori. Ne-o demonstrează analiza elevată pe care Mircea MIHĂIEȘ o realizează în studiul O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei (2019), personajul lui James Joyce din romanul Ulysses. Amplul eseu de analiză psiho-sexuală identifică 14 înfățișări ale femeii (și feminității), de la Molly evantai, prin Molly impudica ori nocturna, până la Molly grande-bouffe. E o interpretare „multitriunghiulară a gândurilor, acțiunilor și vieții unui personaj”, adoptând două tehnici ale…

BUNĂ DIMINEAȚA, VECINE! (despre cetățenia europeană)

0
  Amintesc încă pe Sadoveanu, cu legenda cosmogonică (Baltagul) pe care Nechifor o rostea pe la praznice. Zicea el că Dumnezeu a pus rânduială şi semn fiecărui neam: pe ţigan l-a învăţat să cânte, neamţului i-a dat şurubul, jidanului – prigonire şi bani, ungurului – fudulie şi petreceri, turcului – prostie şi putere, sârbului – sapa, rusului – beţia etc. iar moldovenilor (pentru întârziere) –doar o inimă uşoară. Oricum, era în urmă cu peste 100 de ani, iar legenda sadoveniană avea aparenţele acelei vremi tulburi. Ce s-a schimbat de atunci vom putea constata. Numai Dumnezeu știe cu adevărat ce se…

OVIDIU BLAJ | 8:28 SAU CE FACI CÂND DAI DE PROBLEME

1 comentariu
Se întâmplă atâtea „chestii” pozitive lângă noi, aici în Arad, fără să le cunoaștem, deși prin semnificația lor ar merita. OVIDIU BLAJ, de la Carmel Print, este un scriitor pasionat de scrieri pentru copii și tineret, atât de necesare pentru lectura cărților din generația școlară. Mulți se întreabă de ce nu citesc elevii. Există în literatură texte potrivite ori fragmente în manuale care să aibă mesaj educațional implicit potrivit pentru ei? Se scriu texte care să trateze chestiuni care să intereseze curiozitatea tinerilor? Răsfoind manualele, constatăm că textele după care învață elevii provin din literatura universală, nerelevante pentru învățarea limbii…

SĂ-L MAI RESPIRĂM PE EMINESCU…

0
Nimeni nu știe cum ar fi arătat o ediție a poeziilor sale, întocmită de chiar Mihai EMINESCU. Întâia apariție în volum a fost organizată și tipărită de Titu MAIORESCU. Au urmat altele, s-au adăugat poezii noi, s-au corectat altele, au apărut postumele, iar, după atâta vreme de aproape un secol și jumătate, cultura română are o ediție integrală a scrierilor antume și postume, alcătuite de Mihai Eminescu. Practic, Eminescu a scris circa 13 ani, din 1870 (etapa în care poezia sa devine „autonomă”) și până în anul 1883 (când se îmbolnăvește). Manuscrisele și cele 44 de caiete, predate de Maiorescu…

CORNEL DRĂUCEAN | „OAMINII ȘI MUIERILE SĂ DIVĂNESC LA ULIȚĂ” – dicționar de cuvinte și expresii micălăcene

0
CORNEL DRĂUCEAN |  „OAMINII ȘI MUIERILE SĂ DIVĂNESC LA ULIȚĂ” (Editura Rebeca, Arad, 2026) Cornel Drăucean, acum cetățean american așezat într-o suburbie a metropolei Chicago, a fost locuitor al Aradului, cu domiciliul în cartierul Micălaca. Pe atunci, oameni foloseau o vorbire înțesată cu ”cuvinte și expresii micălăcene”. Astăzi, Micălaca, integrată în modul de viață citadin, cu un amalgam de locuitori mulți fără ”certificat de micălăcean” (s-a instituit o asemenea departajare!) are ținuta orășenească. Din loc în loc, se mai păstrează case în stilul rural, cu grădini și lătrat de câine, cu pisici și geamuri cu rolete, case cu acoperișuri țiglate,…

VICTOR NEUMANN | TENTAȚIA OMULUI EUROPEAN (O ISTORIE INTELECTUALĂ)

0
Victor Neumann este un istoric autentic, provenit din profesor universitar, cu studii avansate complementare la diferite instituții dintre cele mai prestigioase din capitale europene și americane. Pentru lucrările sale (peste 150 de cărți și studii), elaborate în limbi moderne, a fost premiat cu distincții academice internaționale, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România și al mai multor Academii de Științe. Domeniul științific de exprimare este „istoria intelectuală românească”, istoria „prin concepte”, istoria Banatului etc. Tratatul „Tentația lui Homo Europaeus” (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2022), apărut în cinci ediții, în condiții grafice respectabile, i-a acumulat prestigiu la edituri din Londra, New York…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor Christopher Wray ridică îndoieli privind natura rănirii lui Trump în atacul de la miting Apasă aici pentru a citi
Secret Link