Astăzi vreau să ne aruncăm privirile către Nord, mai exact către Polonia. De ce? Răspunsul este unul simplu: diferențe. Diferențele dintre noi și ei, dintre un stat care susține antreprenorul local și unul care cu greu pune ceva în aplicare.
Chiar dacă ambele țări au suferit sub cortina de fier și s-au bucurat de capitalism în ultimii 30 de ani,
PIB-ul pe cap de locuitor al Poloniei este de aproximativ $18.000, pe când la noi este de aproximativ $12.000. O diferență uriașă, din punctul meu de vedere. Această discrepanță imensă în nivelul de trai are la bază diverși factori, pe care îi vom analiza în cele ce urmează, ca mai apoi să vă întrebați fiecare dintre voi „de ce ei pot, iar noi… nu?”.
Raportat la ultimii 10 ani,
Polonia a devenit cel mai mare producător de electrocasnice din Europa. Se vehiculează că nivelul producției s-a dublat. Secretul acestui succes ce provoacă o creștere a companiilor care își deschid din ce în ce mai multe fabrici și uzine pe teritoriul Poloniei este statul, un stat care susține și investește în oameni.
Vorbim aici despre universități care instruiesc viitorii angajați, precum și școli vocaționale pentru a favoriza producția locală. Într-adevăr, locația reprezintă un avantaj în plus față de noi, ei fiind mai aproape de Vest. Cu toate acestea, nu există grad de comparație când vorbim de infrastructură, a noastră fiind, așa cum bine știți, net inferioară.
Toți acești factori sunt puncte cheie în procesul decizional al marilor producători ce doresc să își extindă fabricile, să creeze locuri de muncă și implicit să contribuie la creșterea nivelului de trai al cetățenilor Poloniei, factori pe care îi bifează cu brio.
Un alt pilon ce susține această diferență o reprezintă brandurile proprii.
Lăudându-se cu numeroase branduri locale, polonezii se regăsesc în majoritatea clasamentelor internaționale în diverse domenii și arii de producție.
Vă dau exemple de câteva brand-uri cu origine poloneză de care sunt convins că ați auzit și sigur le frecventați, acestea fiind magazine preferate de voi: Pepco, CCC și grupul LPP (Reserved, Cropp, Mohito, House şi Sinsay), ar mai fi și altele, dar acestea sunt principalele.
Întorcându-ne la noi, din nou un pas în spate.
Nu pentru că nu avem brand-uri de valoare, ci pentru că deținătorii brand-urilor nu sunt încurajați prin măsuri legislative și programe guvernamentale să deschidă în vest. România are foarte multe brand-uri extrem de sănătoase și fiabile, pregătite pentru piața europeană.
Dar gândiți-vă cum ar fi dacă industria alimentară ar fi pusă la punct și am reuși să exportăm în Europa de vest produse alimentare finite, cu adaos comercial, marjă mare, și nu să le exportăm ca materie primă cu adaos mic, pentru a le reimporta ca și produse finite, cu adaos și inflație din vest, ulterior.
După cum am menționat în titlu, noi de ce nu putem, ce ne oprește?
Din punctul meu de vedere, lipsa de ajutor din partea statului atunci când vine vorba de susținerea antreprenorilor locali, a facilitării relațiilor internaționale, a eforturilor de atrage investitori străini, a creării condițiilor de lucru și dezvoltare precum este în Vest.
Dincolo de toate aceste lucruri, vorbim de investiții în oameni, în idei, în inovații, idei de succes și antreprenori. Sunt demne de aplaudat aceste abordări ale guvernului unei țări în a-și crește proprii cetățeni, în a munci cot la cot pentru un viitor mai bun, în a atrage marile companii să-și deschidă numeroase sedii pe teritoriul lor.
În ceea ce ne privește, actuala guvernare nu dă vreun semn în aceste direcții, după cum putem vedea.
Avem putere de muncă, avem tineri minunați gata să-și aducă contribuția la economia țării, însă, într-o societate de succes este nevoie de o conducere capabilă, cu strategii bine puse la punct, și care mai întâi de toate să investească în educație, infrastructură, să încurajeze și să susțină cât se poate de mult producătorii locali. Am spus să îi susțină, nu să îi descurajeze!
Exemplific câteva măsuri fiscale care ar încurajă antreprenorii:
- 5% impozit pe profitul generat din exporturi de produse finite;
- reducerea cu 50% a taxelor pe salariul minim pe economie și obligativitatea de direcționare a sumei rezultate către angajat;
- granturi nerambursabile pentru firmele care investesc în fabricarea produselor finite alimentare.
(text Ucu Dima)
