Având un model, proiectul Uniunii Europene dispunea de premisele unei reușite.
Europa era puternic naționalistă, a fost sursă de conflicte mondiale, avea ea însăși dificultăți
religioase și ideologice, dar europenii sperau să devină un reper valoric civilizatoriu, cultural
și moral. Statele europene au găsit soluții oportune pentru reconstrucție mentală și pentru
redresarea corespunzătoare a relațiilor vulnerabile dintre state prin ponderarea conflictelor
naționale și etnice.
Problemele actuale ale Uniunii Europene (UE) sunt zgândărite de propriile erori, generate de decidenți birocrați, care, în crizele recente (pandemia și atitudinea față de războiul ucrainean), „s-a împușcat în proprii plămâni” (Thomas Biebricher, 2021), adăugând noi dificultăți celor existente deja.
Între acestea menționăm că maturul continent european a devenit o structură statală, după model imperial, cu țări stratificate (membre, nemembre, membre parțial – adică fără Schengen și fără monedă euro, aderente sau nu la formula de apărare colectivă).
Criza actuală evidențiază pripirea promisiunilor de extindere a UE,
fără măcar validarea valorilor care au stat la temelia Uniunii, însoțite de alte erori de decizie ce nu pot fi ocolite. Brexit-ul a fost o mișcare care nu a determinat mirarea și nici îngrijorarea Comisiei Europene, deși era un semnal serios de meditație și redresare a valorilor și principiilor care călăuzesc o construcție temeinică de organizare statală.
Inserția americană
și influența deciziilor privind problemele Europei a fost extrem de agresivă spre a nu produce
îngrijorare. Există o criză evidentă de decidenți vizionari, care datorită opacității lor de birocrați colonizați de teama pierderii privilegiilor, au ajuns executanți ai unor interese dictate
dinafara Uniunii: „Europenii trimit adesea la Bruxelles exponenți fără valoare, nefolosibili în
țară, dacă nu cumva, așa cum s-au petrecut lucrurile cu unele țări, sinecuriști, soții, fiice,
agitatori vocali.” (A. Marga, 2022).
Ceea ce se întâmplă cu alegerile de europarlamentari în țara noastră are loc și în alte țări, partidele oferind posturi plătite unora de care vor să scape și care le-ar importuna confortul politic. De aceea, tot mai multe minți sunt ocupate de apatie, de absența speranței într-un viitor echilibrat, aflat la discreția unor feudali, care, financiar, arată cu degetul a amenințare.
Atitudinile dictate Uniunii
sunt aprobate fără responsabilitatea alcătuirii propriei arii de interese culturale și fără discernământ. Forța militară excede, iar acum a ajuns să divizeze continentul european și să răspândească ură, pretutindeni ură, să instaureze teama de viitor, de prezent, de trecut.
Absența cooperării devine sursă de dificultăți.
Războiul actual întreține și mai mult degajarea urii și împiedică cooperarea. De multă vreme, n-a existat în lumea europeană atâta ură, care întreține o atmosferă tulbure, incapabilă să escamonteze un conflict armat, față de care nici măcar nu există intenția de a fi ponderat/ înlăturat. Din contră, focul e întreținut de scormonirea flăcărilor prin promovarea totală a intereselor militare americane.
Dacă decidenții europeni ar dispune de cumpănire și bună rațiune, s-ar debarasa de ura, ură
militarizată, semănată de peste ocean și acceptată, ca obligație. Dar, mă rog! Poate fi „un
aranjament al superputerilor” (G. Allison, 2017) pentru o altă ordine a „relațiilor dintre
civilizații” (T. Sommer, 2019), poate o încurajare a „reasumării de sine a națiunilor” (C.
Masala, 2016) sau o subtilă sabotare a Uniunii de a-și pondera reușitele în procesul de
consolidare.
Răscrucea derivă din opțiunea spre care alunecă, după A. Giddens (2014), spre o formulă „imperială” sau una „confederală”, ceea ce ar conduce la diluarea puternică a „suveranității statelor componente” (A. Marga, 2022).
Cert e că viața noastră și a urmașilor
depinde de decidenți, dar aceștia au ajuns acolo grație unei alegeri viciate de proasta aplicare a democrației elective, prin evitarea meritocrației. De exemplu, deciziile UE privind Ucraina privind promovarea urii (prin declarații, atitudine audio-vizuală ordonată, înarmare subtilă) și a ostilității e o eroare care conduce la scindarea echilibrului, la agresiune și la proliferarea primejdiilor, dar și a temerilor apocaliptice.
Cine cunoaște puțină istorie,
înțelege mai bine că regimul actoricesc ucrainean, îmbrăcat în ținută kakie de militar a anulat pluralismul democratic, a evitat integrarea naționalităților (ruse, polone, maghiare, române), a susținut corupția, iar acum cerșește sprijin militar, fiind incapabil să accepte dialogul spre a evita distrugeri și dezumanizare.
Europa a devenit o sursă de conflict pe care decidenții sunt incapabili să-l evite, să-l pondereze prin negociere, din pricina urii sau a intereselor, întreținute cu patimă spectaculară. Protecția unor cetățeni de altă naționalitate, aflați în administrarea altui stat, nu poate fi act de abuz și abrutizare culturală, iar, dacă Alsacia și Lorena, zona tiroleză, spațiul Trieste și chiar mai aproape de noi (Bucovina de Nord ori Ținutul Herța) au putut fi rezolvate în favoarea respectării ordinii culturale și a unei mentalități cooperante, atunci problema naționalităților ucrainene de ce să fie subiect de teroare și război, care periclitează viitorul umanității.
În locul cooperării, s-a ales ostilitatea. În locul bunei înțelegeri, s-a ales ura.
Pretutindeni ură. Cine este beneficiarul acesteia? De ce UE acceptă „autoritarisme docile”, când se constată deja că jocul dezintegrării e deja prea periculos pentru scindarea lumii și polarizarea militară și politică. Marile puteri au mai mult armament decât educație și mai multă voință de distrugere decât respectul pentru cultură și om. Dezechilibrul dintre barbarie și umanism a atins deșertăciunea și disjuncția.
