Proprietarii de terenuri forestiere vor primi 640 de euro pe hectar timp de 20 de ani

proprietarii de terenuri forestiere vor
Ared
Distribuie:

Vești bune pentru proprietarii de terenuri forestiere, guvernul a aprobat majorarea primei de sechestrare forestieră a carbonului, anunțul fiind făcut miercuri, 10 aprilie, de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, în cadrul unei conferințe susținute la Palatul Victoria.


Noua măsură vizează stimularea lucrărilor de împădurire și extinderea suprafețelor cu vegetație forestieră, în contextul combaterii schimbărilor climatice. Astfel, prima acordată pentru fiecare hectar împădurit crește de la 456 de euro la 640 de euro, sumă care va fi plătită anual, timp de 20 de ani, proprietarilor care participă la programele de împădurire.

„Am reuşit astăzi să aprobăm o ordonanţă de urgenţă prin care majorăm prima de sechestrare forestieră a carbonului. Sperăm că acest lucru va conduce la o adevărată catalizare a proiectelor de împădurire”, a declarat Mircea Fechet, potrivit Agerpres.


Ministrul a precizat că, în prezent, există contracte semnate pentru împădurirea a aproximativ 9.300 de hectare, o creștere spectaculoasă față de începutul mandatului său, când suprafața împădurită era de sub 100 de hectare. Creșterea primei de sechestrare are rolul de a încuraja și mai mult această dinamică pozitivă.

Fechet a lansat un apel către toți deținătorii de terenuri forestiere – persoane fizice, juridice sau autorități locale – să profite de această oportunitate:

„Fac un apel către toţi proprietarii de pădure […] să absorbim toţi aceşti bani, să îi consumăm, pentru că la anul, cel mai probabil, acest proiect se va opri din finanţarea PNRR.”

Finanțarea vine în contextul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar data limită până la care pot fi utilizate aceste fonduri este 30 iunie 2026.


Ministrul Mediului a subliniat că împădurirea este una dintre cele mai eficiente soluții pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, precum deșertificarea, inundațiile sau perioadele de caniculă prelungită. România pierde anual aproximativ 1.000 de hectare de teren agricol din cauza deșertificării, un fenomen tot mai prezent în sudul țării.

„Nu s-a descoperit ceva mai eficient decât împădurirea pentru a combate schimbările climatice și fenomenele meteo extreme”, a spus Fechet.

Măsura vine într-un moment în care agricultura românească este afectată de condițiile meteo imprevizibile – frigul din primăvară a compromis în acest an o parte semnificativă din livezile de cireși, vișini și piersici, potrivit oficialului.


Categorie: Știri
Etichete: impadurire, terenuri
Distribuie:
Articolul anterior
ANM | COD GALBEN de vânt în Vestul țării
Articolul următor
Elevi la poliție, polițiști la grădiniță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

UVVG
ULTIMELE ȘTIRI

Pacienții de la Psihiatria de pe „Cicio-Pop” – mutați din cauza ploșnițelor care au invadat clădirea

0
Pacienții de la Psihiatrie, mutați în alte unități medicale din județ și la Timișoara | Cauza – invazie de ploșnițe în clădirea de pe strada Ștefan Cicio-Pop. Conform informațiilor noastre, în aceste zile pacienții internați pe Secția de Psihiatrie a SCJUA situată pe strada Ștefan Cicio-Pop din municipiu sunt transferați la mai multe unități medicale psihiatrice din județ (Spitalul de la Căpâlnaș, respectiv cel din Mocrea – județul Arad) și pacienții acuți, la Timișoara. Motivul pentru care s-a luat această decizie fiind invazia de ploșnițe în saloanele unde erau cazați și necesitatea efectuării dezinsecției în toată clădirea secției. Până la…

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad anunță noi numere de telefon pentru cititori

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad pune la dispoziția cititorilor noi numere de telefon pentru contactarea secțiilor bibliotecii, inclusiv pentru prelungirea perioadei de împrumut a cărților.  Cititorii pot solicita prelungirea perioadei de împrumut contactând direct secția la care au fost împrumutate cărțile:   Secția Împrumut Carte pentru Copii: 0787 667 392;  Secția Împrumut Carte pentru Adulți: 0787 331 362; Secția de Arte: 0787 342 627. Prin aceste noi numere de telefon, Biblioteca arădeană își dorește să fie mai aproape de cititori și să le ofere un acces cât mai simplu și rapid la serviciile sale. Prelungirea perioadei de împrumut se realizează…

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

1 comentariu
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…
UAV
DE LA ACELAȘI AUTOR

Aradul, pe harta celor mai iubite destinații pentru copii | Zooland, printre atracțiile de top din România

0
Aradul se regăsește în clasamentul celor mai apreciate destinații pentru copii din România, potrivit unei analize realizate de ClubulCopiilor.ro pe baza a mii de recenzii din Google Maps. Studiul a urmărit să ofere părinților inspirație pentru minivacanța de Sfânta Maria sau pentru ultimele zile ale vacanței de vară, identificând locurile unde cei mici se distrează cel mai bine. Analiza a împărțit atracțiile în două categorii: „locații-vedetă” – consacrate, cu peste 5.000 de recenzii – și „destinații în ascensiune”, cu mai puțin de 5.000 de recenzii, dar cu ratinguri foarte mari. Au fost incluse doar obiective cu activități dedicate copiilor, de…

Taylor Swift lansează al 12-lea album de studio – „The Life of a Showgirl”

0
Taylor Swift a dezvăluit oficial titlul noului său album, „The Life of a Showgirl”, după ce a stârnit curiozitatea fanilor printr-un misterios countdown pe site-ul său. Cronometrul s-a încheiat pe 12 ale lunii, la 12:12 a.m. (ora de pe Coasta de Est a SUA), moment în care artista a făcut anunțul în cadrul podcastului „New Heights Show”, găzduit de jucătorul NFL Travis Kelce și fratele său, Jason. La scurt timp după anunț, panouri publicitare au apărut în New York și Nashville, promovând un cod Spotify ce direcționează către playlistul „And, baby, that’s show business for you”, format exclusiv din piese…

Inflația atinge 7,8% în iulie | Scumpiri masive la fructe, energie și transport

1 comentariu
Românii resimt puternic scumpirile din ultima perioadă: în iulie 2025, rata anuală a inflației a urcat la 7,8%, potrivit datelor prezentate marți de Institutul Național de Statistică. Doar față de luna iunie, indicele prețurilor de consum a crescut cu 2,68%. În primele șapte luni ale anului, inflația acumulată a ajuns la 5,8%, iar media anuală pentru perioada august 2024 – iulie 2025 se situează la 5,3%. Pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), folosit la nivelul Uniunii Europene, România a înregistrat o creștere lunară de 1,35% și o rată anuală de 6,6%. Cele mai mari scumpiri față de…

România, pe primul loc în Europa la iubirea față de pisici și în topul țărilor cu cei mai mulți câini

0
România și Polonia se află în fruntea clasamentului celor mai mari iubitori de animale de companie din Europa, potrivit unei analize realizate de site-ul suedez Kattly, dedicat pasionaților de pisici, și citate de Reuters. La nivel european, pisicile sunt ușor mai populare decât câinii, 27% dintre gospodării dețin cel puțin o pisică, față de 25% care au cel puțin un câine. Totuși, diferențele între țări sunt semnificative, unele națiuni având preferințe clare pentru un anumit tip de animal. România ocupă primul loc în Europa la procentul de gospodării care dețin pisici, aproximativ 48%. Pe locul al doilea se află Polonia,…

Guvernul Merz sfidează verdictul instanței și menține controalele la frontieră. Expulzări accelerate către Siria și Afganistan

0
Guvernul cancelarului Friedrich Merz va menține și după luna septembrie măsurile stricte de control la granițele Germaniei, inclusiv respingerea solicitanților de azil fără documente, a anunțat ministrul de interne Alexander Dobrindt. Decizia vine în pofida unei hotărâri a unui tribunal din Berlin, care a considerat practica ilegală în raport cu legislația europeană. Măsura, introdusă de Dobrindt încă din prima zi a mandatului său, în mai, a provocat tensiuni diplomatice cu state vecine, în special Polonia. Oficialul german susține însă că verdictul instanței se referă doar la cazul a trei cetățeni somalezi și nu împiedică aplicarea generală a politicii. Schimbarea de…

Schimbări majore la Pilonul II de Pensii: retragerile integrale vor fi eliminate

0
Guvernul pregătește modificări importante pentru sistemul de pensii private administrate (Pilonul II), care ar putea fi aprobate în ședința de vineri. Potrivit proiectului aflat pe masa Executivului, românii nu vor mai putea retrage întreaga sumă acumulată în contul de pensie privată la împlinirea vârstei de 65 de ani, așa cum permite legislația actuală. Noua regulă prevede că, la pensionare, deponenții vor putea încasa cel mult 25% din suma totală, iar restul va fi plătit eșalonat, fie sub forma unei anuități viagere (o pensie lunară pe toată durata vieții), fie prin retrageri programate pe o perioadă stabilită. În varianta plății lunare,…
Wise
Articolul următor World Music Festival la Arad: două zile dedicate muzicii lumii și dialogului cultural Apasă aici pentru a citi
Secret Link