Protest împotriva violenței asupra femeilor, la Arad

Protest împotriva violenței asupra femeilor, la Arad
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Și la Arad s-a protestat, vineri, de la ora 18:00, în Piața Avram Iancu, împotriva violenței asupra femeilor. Indignarea societății civile fiind stârnită de crima odioasă de acum o săptămână, dintr-un cartier rezidențial din București. Acesta este al 25-lea caz de femicid din 2025 în România.


„Comunitatea din Arad se mobilizează în semn de doliu, solidaritate și revoltă, în urma unui nou caz de femicid petrecut la finalul lunii mai: o femeie însărcinată a fost împușcată în plină stradă, în timp ce își ținea copilul de 3 ani de mână. Agresorul o abuzase de ani de zile. Existau plângeri și ordin de protecție. Statul a tăcut.

Este al 25-lea caz de femicid din primele 5 luni ale anului 2025.

În România, 95% dintre femei au trăit, la un moment dat, o formă de abuz – fizic, emoțional, sexual, economic. În fiecare an, sunt înregistrate peste 80.000 de cazuri de violență în familie. Cele mai multe rămân nedeclarate. În ciuda legislației, protecția reală lipsește. Victimele sunt frecvent ignorate, discreditate sau învinovățite. Agresorii scapă.

Violența împotriva femeilor nu este un fenomen izolat. Este sistemică. Este tăcută. Este mortală.

Prin acest protest, cerem: Măsuri reale și imediate pentru prevenirea și combaterea violenței de gen; Aplicarea eficientă a ordinelor de protecție; Centre de sprijin și adăposturi accesibile în fiecare județ; Programe de educație în școli despre consimțământ, relații sănătoase și egalitate; Protecție egală pentru toate femeile, indiferent de etnie, statut social sau mediu de proveniență.

Participanții sunt îndemnați să vină îmbrăcați în negru, ca semn de doliu. Sunt binevenite pancarte, lumânări, flori, dar mai ales vocea fiecărei persoane care nu mai acceptă tăcerea.

Pentru că niciuna nu e de vină. Niciuna nu trebuie uitată. Niciuna nu trebuie să moară cerând ajutor”, au transmis organizatorii protestului de la Arad.


Potrivit unui studiu Eurostat, România se află pe locul 4 în UE privind amploarea violenţei

Datele arată că, la nivel european, 31% dintre femeile din UE au raportat violenţă fizică sau sexuală în viaţa adultă. În rândul celor între 18–29 ani, procentul ajunge la 35%. Totodată, 18% dintre femeile care au avut un partener au fost victime ale violenţei fizice sau sexuale, procentul ajungând la 32% dacă includem şi violenţa psihologică.

La nivel global, în 2023, 140 de femei şi fete au fost ucise zilnic de un partener intim sau membru al familiei.


La Arad, aproximativ 70 de oameni, îmbrăcați în negru, cu pancarte în mâini și cu vocile tremurând, au ieșit în stradă nu doar pentru a protesta, ci pentru a comemora. Au venit să țină doliu pentru Teodora, tânăra mamă ucisă de fostul său partener, chiar sub ochii fetiței de trei ani. Ordinul de protecție pe care îl avea în mână n-a reușit să-i salveze viața.

Cazul a zguduit țara, nu doar pentru cruzimea lui, ci pentru că e unul dintre zecile care au loc constant. Numai în 2024, 50 de femei au fost ucise în România. 25 dintre ele doar în primele cinci luni. Și chiar și când există legi, ordine, brățări electronice, se pare că nu există reacție, decât prea târziu. Sau deloc.

„Aprindem o lumânare pentru Teodora, pentru cele 25 de femei care au murit anul ăsta, pentru sutele de cazuri care nu ajung niciodată în presă”, a spus Georgiana Budău, una dintre organizatoarele acțiunii.

Vocea i-a tremurat când a rostit fraza care a plutit, grea, peste toată seara: „Nicio femeie nu merită să moară cu ordinul de protecție în mână.”

Adelina Albotă a vorbit despre tăcerile care dor cel mai tare. Despre cum e să vezi, să știi, dar să nu fi fost tu în locul lor, și tocmai de aceea să nu poți sta liniștit:

„Nu e normal ca frica să devină rutină! Nu e normal ca agresorii să fie protejat, iar victimele ignorate. Nu e normal să nu existe sprijin real, accesibil, imediat. E timpul să spunem clar și răspicat: ajunge! Avem nevoie de legi care se aplică, de adăposturi sigure, de consiliere , de educație pentru respect, din școală până în familie, de solidaritate , nu de judecată. Pentru că fiecare femeie merită siguranță, merită demnitate, merită o viață fără teamă. Astăzi sunt aici nu pentru mine, ci pentru ele, pentru cele care nu mai au curajul sau puterea să vorbească. Lor le spun: nu sunteți singure, suntem aici cu voi! Și dacă vrem o lume mai bună , o lume dreaptă, trebuie să începem prin a proteja femeia, cea care poartă viața , speranța și demnitatea în ea!”

Printre pancartele „Nu înseamnă NU!”, „Învățați băieții respectul, nu fetele frica”, s-au spus povești. La microfon s-au succedat femei de toate vârstele: de la doamne în vârstă care vorbesc despre tăcerile dintr-o viață întreagă, până la adolescente cu vocea frântă de nedreptate.

„De ce erai îmbrăcată sumar? Ce căutai în pădure?”

Cel mai sfâșietor moment a fost când o fată tânără, aproape o copilă, a urcat pe scenă. A povestit cum a fost agresată într-o pădure. A fost la un pas de a fi violată, a luptat cu agresorul de aproximativ 40 de ani 20 de minute, la propriu, pe jos, corp la corp. Un bărbat care trecea prin zona a salvat-o, dar ea era plină de sângele monstrului când a ajuns poliția. Și tot ea a fost pusă să dea explicații. „De ce erai îmbrăcată sumar? Ce căutai în pădure?”, au întrebat-o anchetatorii. Nu agresorul a fost întrebat primul. Nu el a fost tras la răspundere. Abia când un polițist, tulburat, a spus „putea fi fiica voastră”, ancheta a început să aibă sens.

Când în cele din urmă monstrul a fost prins, l-au întrebat: „De ce ai sărit pe ea?”, la care el a răspuns „Pentru că era frumoasă”.

Asta e? Acesta e prețul pe care îl plătim pentru frumusețea noastră? Frica? Rușinea? Vina care ni se pune pe umeri mereu, în locul agresorilor?

A fost o adunare care nu cere doar pedeapsă, ci schimbare. O societate care nu mai ridică din umeri când aude de un ordin de protecție încălcat. Școli în care se învață respect, nu rușine. Legi care nu doar există, ci funcționează.

Până atunci, vom tot aprinde lumânări.


CONTEXT

În weekendul trecut, o tânără de 23 de ani, aflată în luna a șasea de sarcină, a fost împușcată mortal de un fost partener în complexul rezidențial Cosmopolis, situat în Voluntari. În momentul atacului, femeia se afla cu fetița ei, iar când a fost depistat de forțele de ordine, agresorul s-a sinucis cu arma folosită la crimă.

În toată țara au fost organizate de proteste. Marți, peste 3000 de oameni s-au adunat în fața Guvernului, într-un eveniment organizat de 14 organizații civice, pentru a trage un semnal de alarmă asupra violenței crescende asupra femeilor.


Parlamentul a adoptat, miercuri, Legea „România fără violenţă”

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare şi completare a unor acte normative în vederea combaterii violenţei – „România fără violenţă”, fiind prevăzută înăsprirea pedepselor în cazul lovirii sau altor acte de violenţă. S-au înregistrat 286 voturi „pentru”, unul „contra” şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional.

Actul normativ modifică Codul penal şi Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie, în sensul asigurării autorităţilor competente cu instrumentele necesare pentru combaterea violenţei sub toate formele sale.

În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, indiferent dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în urma unei plângeri prealabile sau din oficiu, în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror, prevede actul normativ adoptat.

Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, faţă de 3 luni la 2 ani sau cu amendă cum este în prezent în Codul penal la articolul 193. Dacă fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, să fie pedepsită cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.

O altă modificare prevede că, în situaţia înaintării ordinului de protecţie provizoriu, durata iniţială pentru care a fost dispus va fi prelungită, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de protecţie. Procurorul comunică acest lucru de îndată unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia

În cazul recidivei vor fi majorate cu jumătate pedepsele cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani date pentru încălcarea ordinului de protecţie sau a ordinului de protecţie provizoriu.

Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie şi persoana în beneficiul căreia s-a emis ordinul de protecţie pot solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.


Citește și:

„Aradul se unește” | Protest pro-european într-un oraș marcat de opțiuni politice suveraniste


Categorie: Știri, Video
Etichete: protest, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de luare de mită în formă continuată
Articolul următor
Bărbat din Pâncota, reținut pentru violență în familie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

Doi elevi arădeni prezintă proiectul ChronaCast la „<19 Shape your world!”, în Budapesta

0
Doi liceeni din Arad, David Boulean (clasa a X-a, Colegiul Național „Moise Nicoară”) și Santi Erick (clasa a X-a, Colegiul „Csiky Gergely”), și-au expus recent proiectul tehnologic la Budapesta, în cadrul evenimentului internațional „<19 Shape your world! 2025”. Evenimentul a avut loc între 9-11 ianuarie 2026. Cei doi au fost selectați de Asociația Doar Mâine din Arad în parteneriat cu Fundația C3 din Ungaria, organizații care fac parte din programul internațional Youth Exchange inițiat de Ars Electronica, Austria. ChronaCast: De la o problemă în pauze, la o soluție digitală Ideea proiectului, intitulat ChronaCast, s-a născut din nevoia practică a lui…

Vernisajul expoziției „trei rădăcini” de Fabian Gavrilescu, la habitat B1

0
Spațiul habitat B1 găzduiește, începând cu 21 noiembrie, ora 18:00, vernisajul expoziției „trei rădăcini”, semnată de artistul și arhitectul timișorean Fabian Gavrilescu. Proiectul reunește o serie de sculpturi generate digital și materializate prin modelare și imprimare 3D, care traduc trei dintre reperele definitorii ale Timișoarei în forme abstracte, simbolice și esențializate. Cele trei sculpturi sunt ancorate conceptual în: Canalul Bega – ca flux natural, ritm vital și continuitate urbană; Bastionul – ca memorie stratificată, arhivă materială și nucleu cultural; MECIPT – ca moștenire științifică și începutul limbajului digital în România. Prin geometrii generate algoritmic, aceste elemente sunt regândite ca expresii…

Schimb cultural | Două eleve din Arad au participat la Ars Electronica Festival, iar tineri din Austria și Ungaria au expus la Media Art Festival Arad

0
În această toamnă Nagy-Hera Miruna și Stănescu Maia Gabriela, eleve din Arad, au participat la Ars Electronica Festival din Linz, Austria, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate artei, tehnologiei și societății, în cadrul programului Youth Exchange, Create Your World. Participarea lor la festival a reprezentat premiul special oferit de Asociația Doar Mâine în cadrul concursului Media Art Prize – Only Tomorrow, un proiect prin care adolescenți din România sunt sprijiniți să descopere și să experimenteze arta media la nivel internațional. Experiența a avut loc în cadrul unui proiect de schimb de tineri organizat în parteneriat cu Asociația Doar…

Dangerous Bullets, trupa glam metal născută în camera unui apartament din Arad

0
În iarna anului 2022, la Arad, a luat naștere trupa Dangerous Bullets, un proiect muzical ce avea să-și contureze identitatea în jurul vocii și viziunii artistei Selen Crimson, fondatoarea și vocalista formației. Totul a pornit modest, „în camera mea, din pasiunea pentru muzică”, mărturisește Selen. Artista spune că a început să cânte la chitară acustică și voce de la doar cinci ani. A urmat o pauză, dar din 2018 a revenit la muzică iar în 2021 a învățat singură chitara electrică și basul. „Am ascultat mult black metal și apoi am trecut la glam metal. Inspirația o iau direct din…

Vernisajul expoziției Media Art Prize – Only Tomorrow, la Galeria Alfa

0
Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 17:00, Galeria Alfa din Arad a găzduit vernisajul expoziției Media Art Prize –  Only Tomorrow, primul concurs de artă media dedicat adolescenților din Arad. Evenimentul a adus în fața publicului lucrările premiate în cadrul competiției și a fost deschis printr-un cuvânt introductiv al Laurian Popa, artist și conf. univ. la Facultatea de Design a UAV. Atmosfera de la deschidere a fost una interactivă, tinerii artiști având ocazia de a-și prezenta personal lucrările, realizând un tur ghidat al expoziției, unde au discutat cu publicul despre conceptele și tehnicile pe care le-au utilizat. Tot în cadrul…

Editura Fantomas și festivalul Discuția secretă caută autori și autoare nedebutați

0
Editura F a n t o m a s, în parteneriat cu festivalul Discuția secretă, lansează un apel către autoare și autori nedebutați, invitați să trimită manuscrise până la data de 1 ianuarie 2026 la adresa debutfantomas@gmail.com. Sunt acceptate poezie, proză sau orice alt tip de text care merită publicat, indiferent de gen. Manuscrisele trebuie să conțină material suficient pentru un volum și să fie însoțite de un scurt CV. Se pot trimite mai multe manuscrise, cu condiția să fie gândite ca titluri distincte. Nu sunt acceptate fragmente disparate (fragmente de roman, poezii alternând cu povestiri sau pagini de jurnal).…
Next Run
Articolul următor Mașină lovită de tramvai, în „Vlaicu” Apasă aici pentru a citi
Secret Link