Deși acest text¹ are o vechime de 5 zile doar acum apuc să reacționez la el. Mi se pare că animalul politic „cionc”² nu are nici simțul ridicolului nici simțul realității. O analiză a reformelor sistemului de învățământ venită din partea unui politician cu aere sovietice de politruc care și-a finalizat studiile superioare la apelul bocancilor și le-a încornorat cu un doctorat care este cel puțin la fel de valabil precum cel al doctorului în comunicare „Ghiorghie” Falcă cel făr’ de obraz care nu știe câți „i” trebuie să fie în cuvântul „copiii” și care le dăruiește „gheozdane” celor mici pentru a începe cu dreptul în viață (să sperăm că încep cu dreptul figurativ și nu cu „dreapta liberală arădeană”).
Dacă dreptul la liberă exprimare îi permite lui dr. Cionca să analizeze reformele învățământului românesc,
socotind ca unică soluție recomunizarea învățământului unde „disciplina de partid” este cheia marilor succese, consider că și eu pot să exprim un punct de vedere legat de reformarea sau deformarea sistemului de învățământ românesc. Până la urmă Platon ne spunea că „Înțeleptul vorbește pentru că are ceva de spus. Prostul pentru că trebuie să spună ceva.”
În cazul de față eu chiar am ceva de spus și consider relevantă opinia mea datorită studiilor mele pe care le-am efectuat din pasiune, nu din obligație față de partid.
Spre deosebire de domnul Cionca, nu voi lua drept exemplu vremurile în care disciplina și disciplinarea se făceau „cu rigla peste unghii”. Trăim alte vremuri, avem în jur mentalități noi, tehnologii noi și tendințe noi. Trebuie să luăm cel mai bun exemplu pe care îl putem găsi. În speța noastră, vom lua drept exemplu Finlanda.
Sună utopic acest exemplu, dar pentru a ajunge cei mai buni, trebuie să învățăm de la cei mai buni și eu cred cu tărie că resursele umane care se nasc în țara noastră au potențialul suficient de ridicat încât să ajungă la standardele de performanță pe care le impune comparația propusă de mine.
Este foarte important să analizăm procesul de elaborare al sistemului de învățământ finlandez, nu să îl copiem de la cap la coadă. Vom constata că Finlanda investește în mod real în copiii care cresc între granițele ei. Viitorii părinți primesc celebrele „box-uri” cu ajutoare pentru copii. Acestea conțin cărți, haine, și alte elemente utile pentru educarea părintelui. Un părinte care știe ce are de făcut în raporturile cu nou-născutul lui îi va putea oferi o șansă mult mai puternică pentru un start bun în viață.
Din păcate în România încă există frica față de introducerea educației sexuale în școli în timp ce an de an tot mai multe adolescente (majoritatea din medii defavorizate) devin mame. Este o realitate tristă care trebuie să fie conștientizată de cei care ne conduc, inclusiv de către domnul Cionca.
În cazul exigenței profesorilor, acest lucru nu are nicio valoare dacă profesorul respectiv nu are înainte de toate har didactic și știință de carte. Am trecut și eu prin școala românească unde profesorii „de top” îmi spuneau că nu voi ajunge nimic în viață. Se presupune că ei sunt plătiți de către statul român din banii contribuabililor tocmai pentru a-și exercita profesia și a face din copiii pe care îi educă „cineva”.
Am avut profesori de sport care băteau elevii cu bâta și după râdeau într-un mod sadic (aici „îl salut” pe Tiberiu Vamoșiu), am avut profesori de geografie care veneau în stare de ebrietate la ore și emanau un miros puternic de urină și tutun, am avut profesori de matematică la care media se mărea brusc prin începerea meditațiilor cu ei și mulți alți profesori de carton care prin manifestările lor mai mult mi-au pus piedici în definitivarea educației mele.
În facultate am întâlnit profesori fără respect față de studenți, care până la urmă sunt viitorii lor colegi de breaslă.
Profesori care țin mai mult la a umili decât la a educa și forma viitori profesioniști. Spre deosebire de profesorii noștri mai mult exigenți decât buni, în Finlanda statutul profesorului are o altă valoare pe scara socială. Un profesor este văzut la fel de bine precum un avocat, un judecător sau alți practicieni ale unor profesii de prestigiu. Profesorii chiar fac școală și concurența lor pe piața muncii este una pozitivă. Numai cei mai buni ajung titulari la catedre. De asemenea profesorii prin faptul că și-au trecut toate evaluările și sunt titulari la catedrele lor, primesc atât o autonomie morală (din partea părinților și a corpului profesoral) cât și o autonomie legală, garantată prin cadrul legislativ.
Prin această „autonomie”, profesorul are posibilitatea de a-și realiza propriul plan de lecții care să se potrivească cel mai bine atât elevilor cât și propriului stil de predare. Spre exemplu, acesta poate opta pentru desfășurarea unor ore în aer liber, poate alege diferite exerciții și jocuri interactive care ajută elevii să rețină mai ușor informațiile și să lucreze în echipă. Din păcate, la noi, spiritul ludic esențial copiilor este uitat cu totul, în defavoarea elevilor.
Legat de eliminarea tezelor
(admiterile în facultăți nu au fost eliminate, poate că domnul Cionca nu a fost nevoit să susțină concursul de admitere, dar garantez eu că fiecare facultate are dreptul legal de a-și alege și organiza în regim propriu modalitatea de admitere a viitorilor studenți), în Finlanda nu prea există ideea de teze și teste. Copiii învață pentru ei, nu pentru teste sau teze. Acest lucru ajută la asimilarea informației pe termen lung.
Copiii mai slabi la învățătură nu sunt excluși din grupurile de învățare, din contră, li se creează sisteme personalizate de predare în vederea asimilării informațiilor. La noi cei care au notele cele mai slabe, sunt văzuți din start ca fiind reduși, niște „bufoni”, iar aceștia își asumă de voie sau de nevoie acest rol. Nu există înțelegere pentru acești copii.
Foarte puțini profesori înțeleg că imaginea elevului la școală își are rădăcina în atmosfera de acasă. Unii poate că se nasc cu deficiențe cognitive, dar majoritatea se nasc în familii pe cale de destrămare, formate din oameni needucați sau care în tumultul certurilor, uită de interesul superior al minorului.
În Finlanda nu se fac diferențe între rase sau naționalități, ponderea elevilor din familii de imigranți apropiindu-se de 50%. Aceștia mănâncă gratuit la școală mâncare bună și sănătoasă și se bucură de tratamente medicale de calitate.
La noi, se dau celebrele ajutoare de la primărie și de la stat.
Ciorba de legume și friptura de cea mai proastă calitate, aceleași în fiecare zi, făcute parcă în bătaie de joc, reprezintă meniul zilnic al copiilor săraci din România (în cazul în care beneficiază de acest ajutor pornit din mediul politic local).
Pe lângă acest ajutor alimentar care depinde de la primărie la primărie, programul „laptele și cornul” face ravagii prin țară. Dacă laptele nu poate fi trucat, cornurile, biscuiții și merele sunt mereu de cea mai proastă calitate. Cornurile tari și arse, biscuiții tari și fără gust precum pesmeții militari din Primul Război Mondial și merele mici și acre ajung aproape mereu arsenalul elevilor care nu pot face altceva cu ele decât să se bată sau să le arunce. Ni se spunea că este păcat în fața lui Dumnezeu să ne batem joc de această „mâncare”, dar cred că cei care vor arde în iad vor fi cei care s-au ocupat personal și voit de această bătaie de joc.
Aceasta este o comparație succintă a sistemului de învățământ actual românesc cu cel finlandez.
Soluția mea este simplă. Trebuie să realizăm o analiză la rece a stării actuale a sistemului de învățământ. De la profilul elevului român până la infrastructura educațională pe care o avem.
Reformarea sistemul educațional românesc trebuie să fie elaborată în baza a trei principii.
Primul este principiul realității actuale, care se referă la o sinceră analiză a actualității sistemului nostru de învățământ în baza căreia vedem ce, cât și unde trebuie investit sau schimbat.
Al doilea este principiul standardelor europene, care se referă la standardele la care trebuie să se ridice sistemul reformat și în baza cărora se va face reforma și
al treilea este principiul unicității naționale (nu în sens populist), principiu în baza căruia noul sistem de învățământ trebuie croit după măsura celor cărora li se aplică, nu trebuie luat după măsura altor state. Unicitatea unei națiuni constă în elementele ei definitorii, la fel cum putem vedea la fiecare individ în parte elemente definitorii care oferă unicitate.
Ceea ce rămâne veșnic valabilă indiferent de timp sau țară este recomandarea de a citi.
Mihai Eminescu spunea un mare adevărat legat de citit și anume: „Citește! Numai citind mereu creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei si imagini.” Acestea fiind spuse, recomandarea mea de lectură pe ziua de astăzi este „Recviem vesel pentru tata” de Radu Paraschivescu, carte care pe lângă o monumentală descriere a tatălui autorului, reliefează și caracterul învățământului din perioada comunistă, perioadă pe care domnul Cionca ține cu toată puterea („power”, TNL știe de ce) să o aducă la suprafață.
Eu țin să îi reamintesc sus-numitului că sistemul comunist, dacă era bun,
astăzi ne oferea pe poziția de președinte al Consiliului Local o persoană cu intelectul și educația lui Theodor Paleologu și cu un caracter precum cel al lui Ion Rațiu. Să nu uităm zisa lui Martin Luther King Jr.³: „Inteligența plus caracterul este scopul adevăratei educații.” Doar așa ne putem salva țara, investind în noi înșine, ieșind la vot și votând oameni de valoare.
Ca ultim gând,
vă propun să meditați asupra magnificului Jan Amos Komensky⁴ care spunea că: „Un om cu cunoștințe, dar needucat este ca un inel de aur pus în botul unui porc.”. Te salut, Iustin Cionca!
¹https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5632095156903598&id=100003095079910
²cionc: „(despre animale) fără un corn” -DEX.
³Martin Luther King Jr. (15.01.1929-04.04.1968) pastor și activist politic american.
⁴Jan Amos Komensky (28.03.1592-15.11.1670) filosof, gramatician și pedagog ceh.
text preluat, facebook Cornel Boștină
