Amintiri dintr-o țară bananieră (17)

amintiri dintr-o țară bananieră
Distribuie:
 Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu.

Cronica (foarte) dramatică: „Cultura în Casa de Cultură a Municipiul Second Hand, tragedie în trei acte și un epilog”

Prolog:

După cum se știe, în orice țară bananieră unii consumă miezul bananelor și cei mulți stau
încolonați după gard pentru a aplauda cu entuziasm în timp ce culeg cojile. De atâta îngurgitat banane, șefii se plictisesc și au idei. După gard, în timp ce culeg cojile, cei mulți stau încolonați pentru a le aplauda cu entuziasm aberațiile. De se întâmplă ca de după gard să nu se audă aplauzele, ci doar proteste, șefii râd și mai mănâncă o banană.

Actul 1

În plictiseala lor, șefii se bagă și în cultură. În Municipiul Second Hand, cultura se confundă cu
politica. Așa că, după ce de prin 1990 s-au inițiat justificat sute de dezbateri, după ce s-au declamat versuri patriotice și proze de suflet, șefii succesivi au spus că se cade să avem aici un Monument al Unirii. Zis și nefăcut!

Abia pentru 2012 s-a dat comanda și o mulțime de bani (milioane!) pentru ca sculptura să fie inaugurată cu ocazia Centenarului Evenimentului. Când s-a prezentat macheta, strângătorii de coji au spus că acel monument s-ar potrivi la fel de bine și pentru… pentru orice, de la aniversarea iluminatului public până la cinstirea unuia dintre actualii mari mâncători de banane.

Șefii au râs, au râgâit elegant și au mai halit o banană. „Monumentul” construit cu bani mulți peste mări și țări n-a fost gata nici în 1912, nici în 1918. Recent, ce le-a trecut prin cap Marilor Bananieri: să mai dea un milion de lei în speranța că doar, doar se va termina și acest episod eroic și vor tăia în sunet de fanfară panglica.

Actul 2

Cine spune că Municipiul Second Hand nu dispune de o Casă de Cultură fie este rău intenționat, fie nu știe ce e aceea „Casă de Cultură”, ceva ce au toate comunele. Așa că rău intenționatul n-are decât să-și deschidă larg ochii și să admire Casa de Cultură a Sindicatelor, unde, e drept, nu se face cultură, unde, e drept, nu se mai face chiar nimic, dar are câțiva angajați pentru ca generosul edificiu să nu devină azil pentru boschetari. Și tot răuvoitor trebuie să fie cel ce-și permite să spună că treizeci și ceva de ani n-au fost suficienți pentru a redeveni Casa de Cultură a Sindicatelor din buricul târgului cu adevărat de cultură.

Că tot vorbim despre buricul târgului, să căutăm pe Google: aflăm că avem o Casă de Cultură a Muncipiului pe strada Gheorghe Lazăr 1-3. Când am fost solicitat de unul dintre posturile centrale de televiziune să prezint Casa de Cultură a Muncipiului de pe strada Gheorghe Lazăr 1-3, nu am fost lăsat să intru, fiind vorba despre o clădire tocmai vândută de primar unui ONG cu legături spre vestul apropiat.

Totuși, este vorba despre Teatrul Vechi, căci el este cotat în INFORMAȚIA LA ZI de pe
Google drept Casa de Cultură a Muncipiului. Cine vrea s-o viziteze n-are decât să-l consulte pe Iacob Hirschl, cel care a ctitorit-o cu două sute de ani în urmă. Dacă nu-l întâlnește, poate merge să se fotografieze în fața „Hub-ului Cultural mArta”, cel cu fonduri alocate și cu repetate concursuri pentru ocuparea posturilor inexistente într-o ruină a cărei reabilitare ar costa infinit mai mult decât reabilitarea clădirii istorice cu valoare de simbol cultural național de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 1-3. (O sumă simbolică pentru care Marele Mâncător de Banane „n-a avut bani!”)

Actul 3

Marele Mâncător Local de Banane merge să se pozeze la orice îngrămădire culturală de
populație, fie că este vorba de servitul micilor pe liniile de tramvai, fie că se cântă pe gazonul
stadionului de fotbal, fie că se dispută întreceri sportive pe unicul aeroport din Țara Bananieră unde cursele regulate au dispărut în ciuda altor fonduri considerabile necesare pentru… pentru nu se știe ce.

Epilog

Sub deviza „Tot ce este tradițional, folositor și bun trebuie distrus!” fie că este vorba de piața
istorică, fie că este vorba de clădirile istorice, fie că este vorba despre industria performantă, fie că este vorba doar despre spiritul locului. Epilogul este în funcție de stocul tot mai limitat de banane și în funcție de cât mai este în funcție Cel Mai Nepopular Mare Mâncător de Banane. Bietul de el!

 

Categorie: Opinii
Etichete: casa de cultura a sindicatelor, Municipiul Second Hand, țară bananieră, teatrul vechi
Distribuie:
Articolul anterior
Program educațional la Căsoaia pentru elevi din mediul rural
Articolul următor
ISU Arad își deschide porțile: 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România și Ziua Informării Preventive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

anton ilica

Ciocoii noi sunt tot cei vechi

NEVOIA ORDINII „CEA NOUĂ” ÎN MORALITATEA PUBLICĂ A TRECUT VREME de la estomparea discursului elevat. Retorica elegantă suferă de sfidare, iar sfidarea retoricii, după cum spune Eugen Simion, dovedește absența…
virgil florea

CONTROL PARLAMENTAR

 Teoretic sună foarte bine. Republica parlamentară se bazează pe acest tip de control. Este definitoriu. Dar ia să vedem ce înseamnă el mai exact în republica noastră? Prin legea fundamentală…
alexandru v. mureșan

UTOPIA DISTOPICĂ vs. DISTOPIA UTOPICĂ (III)

Victoria fascismului asupra fascismului! sau Victoria secerii și ciocanului asupra fasciilor! 0. Nota preventivă a autorului la adresa „organelor de salubrizare națională, i.e., membrii „Cooperativei <<OCHIUL, URECHEA ȘI MINTEA ÎMBÂCSITĂ…