Remiză spectaculoasă cu o intervenție salvatoare a lui Iacob pe final de meci

remiză spectaculoasă cu o intervenție
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

UTA – CS Mioveni 1 – 1 (1 – 1)

Ziua celui mai greu meci de până acum pe teren propriu în acest sezon a sosit azi, când la Arad a sosit viceliderul CS Mioveni. Argeșenii au început bine cu un gol în debutul meciului după o acțiune lucrată, și încă o ocazie apoi a preferat să reacționeze pe contre.  UTA a ripostat urcând liniile și ocaziile au apărut. Elevii lui Laszlo Balint au egalat meritat pe finalul primei reprize. Portarul Croitoru a mai avut emoții în câteva rânduri până atunci, dar atacurile arădenilor nu au nimerit ținta.  În minutul 5, portarul Florin Iacob a fost nevoit să iasă în afara careului pentru a interveni cu capul în fața tânărului Istfan. Trei minute mai târziu, oaspeții au deschis scorul. Putea fi 0 – 2 în minutul 10, dar Iacob a rămas pe picioare și a respins mingea lui Istfan. UTA a avut prima ocazie în minutul 18, după o fază fixă, Stancu a trimis pentru Buhăcianu, acesta a centrat iar Moise a reluat la vinclu, minge respinsă de Flavius Croitoru. După o jumătate de oră de joc, arădenii au ratat o ocazie uriașă, David Miculescu a lăsat centrarea lui Stancu, pentru Alex Ioniță venit din spate cu toată poarta în față, trage pe lângă colțul lung din 6 metri, ușor lateral dreapta.  După o cursă a lui Buhăcianu, Miculescu a reluat mingea în plasă în minutul 45+1, dar s-a semnalizat o poziție afară din joc!

În debutul părții secunde Valentin Balint simula în careu un contact cu portarul Iacob, dar nu a primit nici măcar cartonaș galben nici penalty. În replică în minutul 59, Buhăcianu a profitat de o ieșire greșlită a lui Croitoru dar a reluat cu capul alături. În minutul 68, Cipri Rus a reluat puteric mingea a fost deviată de un adversar și a ocolit poarta. Același Rus a centrat perfect pentru Miculescu care a reluat slab, portarul plecase din acea zonă dar Burnea a respins de pe linia porții. În minutul 83, Massaro nu a reușit să treacă de Iacob și a ieșit cu mingea în afara terenului. Massaro scapă singur spre poartă, trage pe jos, Iacob a respins cu piciorul Meciul a fost mai puțin spectaculos în partea secundă fiecare echipă încercînd să dea lovitura pe contre în ultimele 10 minute. Ocaziile mai mari au aparținut oaspeților în ultimele minute de joc. A rezultat un meci frumos peste nivelul multor meciuri din liga secundă. Cu această remiză, CS Mioveni rămâne neănvinsă, prin jocul rezultatelor UTA urcă temporar pe podium  dar cu un meci mai puțin disputat, runda a șaptea se va încheia săptămâna viitoare. În etapa următoare UTA se va deplasa la Târgu Jiu pentru meciul cu Pandurii.

Așa s-a marcat:

Minutul 8; Valentin Iacob a centrat de pe dreapta pentru Valentin Coșereanu care a reluat cu capul, mingea a șters bara din stânga și a intrat în plasă, 0 – 1.

Minutul 42, lovitură de colț executată scurt de Moise până la Stancu, acest a tras puternic, Croitoru a respins până la Alex Ioniță care a marcat la debut cu un șut puternic, 1 – 1.

UTA: Fl. Iacob – A. Rus, Fl. Ilie, Șeroni, Stancu – Miculescu, Lorenzi, Moise, Bustea – Ioniță, Buhăcianu. Au mai evoluat: Ursu, C. Rus, Tomozei. Antrenor: Lazlo Balint.

CS Mioveni: F. Croitoru – Robert Ghiţă, Celea, Beţa, Burnea – R. Costin, Anghelina – Istfan, Coşereanu, Hergheligiu – Val. Balint. Au mai evoluat: Șerban, Massaro, Alexe.

***

Articol asociat:

CS Mioveni vine neînvinsă la Arad

Categorie: Sport
Etichete: buhăcianu, CS Mioveni, iacob, UTA
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Al XV-lea START al Trofeului „Ilie Năstase” se dă azi, la Activ Club
Articolul următor
Surprize în Liga a IV-a, la Ineu și Glogovăț [REZULTATE / MARCATORI]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

UTA – Chindia 1-0… pentru Paști liniștite!

0
UTA a câștigat cu Chindia în Sâmbăta Mare, cu scorul de 1-0, într-un meci aproape decisiv pentru rămânerea în afara barajului pentru retrogradare în Liga a 2-a, contând din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1, în fața unui public încântător.

POLIȚISTUL-CAMPION LAZĂR Daniel Raul s-a întors de la Campionatul Național M.A.I. cu ÎNCĂ O MEDALIE

0
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, superiorilor mei, colegilor de breaslă, prietenilor, tatălui meu Profesor Lazăr Loghin, clubului JUDO LAZĂR LOGHIN, SPP ARAD și de asemenea d-lui Andrei Bodea, patronul lanțului de magazine Maxximus1607 pentru tot sprijinul acordat din toate punctele de vedere”, a declarat polițistul aradean, multiplul Campion d-l Daniel Raul Lazăr.

UTA a reușit cea mai clară victorie din acest sezon și a urcat pe locul doi în play-out

0
FC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (3-0), Arena „Francisc Neuman” – Arad UTA a reuşit cea mai clară victorie a din acest sezon la capătul unui joc controlat din primul până în ultimul minut. Astfel, echipa arădeană leagă cinci victorii şi un egal în ultimele şase meciuri de acasă și a urcat pe locul doi (provizoriu) în clasamentul Ligii I – play-out. De cealaltă parte, Gaz Metan, virtual retrogradată din Liga I, a suferit a nouă înfrângere consecutivă, ultimele şapte fără gol marcat. Lituanianul Vorobjovas a marcat primele sale goluri pentru UTA. ECHIPELLE și ARBITRII: UTA: Balauru…

Sfârșitul unei frumoase cariere?… Sperăm că NU! Arbitrul internațional Ovidiu HAȚEGAN a suferit un INFARCT, a fost operat de urgență la Timișoara și i s-a montat un STENT CORONARIAN

0
Ovidiu Hațegan (41 de ani) a fost operat de urgență la Timișoara după ce aseară a simțit dureri puternice în zona pieptului, în timp ce se afla acasă, sosit de la un antrenament… nu foarte solicitant.  Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și (desigur!), i-au recomandat Timișoara – unde a și fost operat în regim de urgență, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Pădurea Verde”. Medicii i-au montat un stent cororarian, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

EGALII CAMPIONILOR la ei acasă. CFR Cluj – UTA: 0 – 0

0
Chiar dacă este evident că încă Ionuț Badea nu a apucat să schimbe mare lucru din bagajul tactic al echipei arădene, în meciurile de sâmbătă și marți seară am observat ușor altă determinare. Dacă în atac UTA și-a creat mereu ocazii, acum vedem că au dispărut greșelile din defensivă.
veterinar arad
Articolul următor Eroii bătăliei de la Păuliş nu sunt uitaţi! Au trecut 75 de ani de la glorioasa victorie prin care a fost apărată Valea Mureşului Apasă aici pentru a citi
Secret Link