S-au deschis înscrierile pentru Together Run Arad 2026 | Alergare, familie și comunitate, pe 10 octombrie, în centrul Aradului

S-au deschis înscrierile pentru Together Run Arad 2026 | Alergare, familie și comunitate, pe 10 octombrie, în centrul Aradului
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

ACS Sport Competition a deschis oficial înscrierile pentru prima ediție Together Run Arad, eveniment care va avea loc sâmbătă, 10 octombrie 2026, în centrul Aradului. Evenimentul este organizat de ACS Sport Competition, cu sprijinul Consiliului Județean Arad (CJA) și al Centrului Cultural Județean Arad (CCJA), alături de sponsorii și partenerii din mediul privat care susțin desfășurarea primei ediții.

Together Run Arad își propune să aducă împreună copii, tineri, familii, alergători amatori și sportivi cu experiență, într-o zi dedicată mișcării, comunității și implicării într-o cauză caritabilă.

Evenimentul nu este gândit exclusiv ca o competiție pentru alergătorii de performanță. Programul include probe de la 300 de metri pentru copiii de 4–5 ani, până la 17,5 kilometri pentru participanții care își doresc o provocare mai mare*, astfel încât fiecare să își poată găsi locul la start.

 De la 300 de metri la 17,5 kilometri

Programul Together Run Arad cuprinde probe adaptate diferitelor vârste și niveluri de pregătire:

  • Baby – 300 m, pentru copiii de 4–5 ani;
  • Mini – 600 m, pentru copiii de 6–8 ani;
  • Kids – 1 km, pentru copiii de 9–11 ani;
  • Junior – 2 km, pentru copiii de 12–14 ani;
  • Family – 1 km, o probă dedicată familiilor;
  • Community Run – 2 km, o cursă deschisă comunității;
  • Discovery – 6,44 km;
  • Challenge – 12 km;
  • Endurance – 17,5 km.

Cursele Discovery, Challenge și Endurance vor avea startul la ora 09:30, din zona Consiliului Județean Arad, după care participanții vor continua spre Faleza Mureșului.

Traseele de adulți au la bază un circuit de aproximativ 5,52 km pe Malul Mureșului, la care se adaugă porțiunea de la start până la intrarea pe faleză. Participanții vor parcurge una, două sau trei ture, în funcție de proba aleasă.

După-amiaza este dedicată copiilor, familiilor și comunității, cursele acestora fiind programate începând cu ora 13:00.

O zi pentru întreaga familie, nu doar o competiție de alergare

Una dintre ideile de la care a pornit Together Run Arad este aceea de a crea un eveniment la care să poată veni și participa întreaga familie.

Pe lângă cursele propriu-zise, pentru cei mici va exista și o zonă specială de distracție, cu tobogan gonflabil, trambulină, bouncer cu lumini și pictură pe față.

Astfel, Together Run își propune să fie mai mult decât o cursă de alergare: o zi petrecută împreună, în care copiii, părinții, tinerii, comunitatea și alergătorii cu experiență să se întâlnească în jurul sportului și al mișcării.

De la prima cursă a unui copil până la provocarea celor 17,5 kilometri, evenimentul este construit astfel încât fiecare participant să își poată găsi locul la start.

50% din fiecare taxă de participare este donație

Componenta caritabilă ocupă un loc important în proiectele ACS Sport Competition.

La Together Run Arad, 50% din taxa achitată de fiecare participant este donație, astfel încât fiecare înscriere înseamnă atât participarea la eveniment, cât și o contribuție către comunitate.

Pentru probele Discovery, Challenge și Endurance, taxa totală de participare este de 80 de lei, formată din 40 de lei taxă de înscriere + 40 de lei donație.

Pentru probele dedicate copiilor, Family și Community, taxa totală este de 40 de lei, respectiv 20 de lei taxă de înscriere + 20 de lei donație.

Înscrierile sunt deschise. Numărul de locuri este limitat

Pentru probele Discovery, Challenge și Endurance, numărul maxim este de 280 de participanți, cumulat.

Înscrierile se realizează exclusiv online și sunt deschise până miercuri, 7 octombrie 2026, ora 23:59, sau până la ocuparea locurilor disponibile.

Toate informațiile despre eveniment, trasee, categorii, program, taxe, timpi-limită și regulament sunt disponibile pe site-ul oficial: www.togetherrunarad.ro, http://www.togetherrunarad.ro

Ghidul tehnic complet poate fi consultat la: www.togetherrunarad.ro/ghid-tehnic/, http://www.togetherrunarad.ro/ghid-tehnic/

 Un proiect pentru comunitatea arădeană

Together Run Arad este organizat de ACS Sport Competition, cu sprijinul Consiliului Județean Arad și al Centrului Cultural Județean Arad.

Organizarea evenimentului beneficiază, de asemenea, de implicarea sponsorilor și partenerilor din mediul privat, care s-au alăturat proiectului și susțin desfășurarea primei ediții.

Prin Together Run, ACS Sport Competition își continuă demersul de promovare a sportului și a unui stil de viață activ în rândul copiilor și tinerilor, dar și de creare a unor evenimente în care mișcarea, familia și implicarea în comunitate merg împreună.

Together Run Arad – 10 octombrie 2026*
Site oficial: www.togetherrunarad.ro, http://www.togetherrunarad.ro
Ghid tehnic: www.togetherrunarad.ro/ghid-tehnic/, http://www.togetherrunarad.ro/ghid-tehnic/


S-au deschis înscrierile pentru Together Run Arad 2026 | Alergare, familie și comunitate, pe 10 octombrie, în centrul Aradului
Cu o săptămână înainte, Arad MTB Trophy revine la Cetatea Șiria

Calendarul ACS Sport Competition din această toamnă include și unul dintre evenimentele deja consacrate ale asociației. Cu numai o săptămână înainte de Together Run, în 3 octombrie 2026, la poalele Cetății Șiria, va avea loc cea de-a VII-a ediție Arad MTB Trophy.

Competiția de mountain bike aduce la start copii, tineri, cicliști amatori și sportivi cu experiență, cu trasee adaptate mai multor niveluri de pregătire.

În 2026, participanții pot alege între Discovery – 13 km, Challenge – 42 km, Endurance – 67 km și E-MTB Challenge – 42 km, iar pe traseul Challenge este disponibilă în acest an și categoria Gravel/Cyclocross.

Și la Arad MTB Trophy, 50% din taxa fiecărui participant este donație, păstrând componenta caritabilă care stă la baza proiectelor ACS Sport Competition.

Evenimentul este gândit ca o zi de MTB pentru întreaga familie, cu probe dedicate copiilor și activități pentru cei mici, într-un cadru aparte, la poalele Cetății Șiria.

Înscrierile pentru Arad MTB Trophy sunt, de asemenea, deschise.

Prin Arad MTB Trophy, pe 3 octombrie, și Together Run Arad, pe 10 octombrie, ACS Sport Competition propune două weekenduri consecutive dedicate sportului, copiilor, familiilor și comunității arădene.



 

Categorie: Sănătate, Lifestyle
Etichete: ACS Sport Competition, Arad MTB Trophy, Together Run Arad
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
21 septembrie – Ziua Internațională de Luptă Împotriva Maladiei Alzheimer
Articolul următor
Festivalul Internațional de Teatru-Circ 2026 | Programul actualizat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Krak
ULTIMELE ȘTIRI

Cea de-a IX-a ediție a Conferinței Internaționale de Cercetare Interdisciplinară și Educație – ICIREd 2026, la UAV

0
În perioada 5–7 noiembrie, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad găzduiește cea de-a IX-a ediție a Conferinței Internaționale de Cercetare Interdisciplinară și Educație – ICIREd 2026. Ediția din acest an se desfășoară în contextul aniversării a 35 de ani de la înființarea, sub această denumire, a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Pentru instituția arădeană, conferința reprezintă și un prilej de a reuni parteneri academici din țară și din străinătate, în jurul unor teme de cercetare din domenii diferite. Deschiderea oficială a avut loc joi, în Sala de Conferințe a Complexului M, în prezența unor reprezentanți ai mediului academic, ai administrației publice…

Incendiu la o locuință, în zona Balastierei Micălaca

0
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineața la o locuință din municipiul Arad, în zona Balastierei Micălaca. Flăcările s-au manifestat prin ardere generalizată atât la nivelul acoperișului, cât și în interiorul casei, afectând o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, autoscara, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Din fericire, pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite și nu s-au înregistrat victime. În urma cercetărilor, s-a stabilit că probabila cauză a producerii incendiului au fost scânteile sau jarul…

STUDIU ISJ Arad a publicat analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat | Promovabilitate în scădere la BAC, diferențe tot mai mari între urban și rural, rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice | 22 de măsuri propuse, pe 4 direcții

0
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Arad a transmis vineri sinteza studiului privind rezultatele elevilor arădeni la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Înainte de a fi făcut public, Studiul a fost discutat cu directorii unităților de învăţământ în şedinţele din septembrie și din 5 noiembrie 2026. Principala concluzie: rezultatul unui elev la Bacalaureat este strâns legat de rezultatul lui la Evaluarea Naţională, cu patru ani înainte. Elevii care au avut la EN media peste 5 au promovat BAC-ul în proporţie de 81-86%; cei cu media sub 5, în proporţie de 17-23%. De aceea, rata de promovare la BAC a unui liceu sau…

VIDEO Intervenție de urgență pentru salvarea unei tinere care amenința că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu

1 comentariu
Intervenție de urgență, vineri la orele amiezii, pentru salvarea unei persoane care amenința că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din cartierul rezidențial Ared, zona Afi din municipiu. Este vorba despre o tânără, cetățean străin și soția unui fotbalist de la UTA. Aceasta a fost imobilizată și preluată de echipajele medicale, după ce un pompier și un polițist local aflat în timpul liber au reușit să ajungă în acel balcon. Deocamdată nu se cunosc motivele care au determinat-o pe tânără să recurgă la acest gest. ARED-R38 (2)ARED-R38 (1) Editare ulterioară 1 | „Serviciul de Ambulanță Județean…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Mandat de executare a pedepsei închisorii, hoț de scule la Fiscuț, adolescent de 17 ani beat la volan pe „Luchian”, adolescent de 15 ani fără permis – cu motorul pe „Șezătoarei”, 120 de participanți la trafic amendați

0
Mandat de executare a pedepsei închisorii Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat un bărbat de 39 de ani, din Felnac, pe numele căruia, magistrații Curții de Apel Timișoara au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de un an, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea încarcerării. Bănuit de furt, identificat de polițiștii din Șagu Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au identificat un bărbat de 27 de ani, din Fiscut, care, în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2026, prin forțarea unui geam, ar fi…

Polițistul pensionar Fabian Ciucu a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului

0
Fostul polițist Fabian Ciucu a fost condamnat, în primă instanță, de Judecătoria Arad la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, după ce, conform procurorilor, ar fi divulgat informații confidențiale despre perchezițiile care urmau să fie efectuate la domiciliul unui bărbat cercetat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. În schimbul informațiilor, Fabian Ciucu a primit 5.000 de euro. Hotărârea Judecătoriei Arad a fost dată joi, 5 noiembrie, și nu este definitivă. „Așteptăm motivarea hotărârii și vom uza de căile de atac prevăzute de lege.” – ne-a declarat Roxana Simona Momeu,…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Filarmonica Banatul încheie un parteneriat cu Opera Rara pentru Accademia Donizettiana

0
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara. Organizația britanică are peste cinci decenii de activitate dedicată cercetării, restaurării și readucerii în atenția publicului a patrimoniului liric uitat. A restaurat 66 de opere și a fost desemnată „Label of the Year” la Gramophone Classical Music Awards 2024. Activitatea sa a contribuit, de asemenea, la reevaluarea internațională a creației lui Gaetano Donizetti. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai…

Colegiul Național „Moise Nicoară” | „Biblioteca de Idei. Colțul de lectură comunitar” – punți între cuvinte și mentorat peer-to-peer pentru literație și omenie

0
„Biblioteca de Idei. Colțul de lectură comunitar” – punți între cuvinte și mentorat peer-to-peer pentru literație și omenie Locul de desfășurare este Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad (Piața Margareta Bibici, nr. 1 Arad). Spațiul vizat este holul neexploatat de la intrarea secundară a școlii (parter), o incintă cu potențial neutilizat, amplasată strategic pentru a permite un acces facil și deschis dinspre comunitate. Partener educațional: Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad (școală cu elevi proveniți din medii sociale defavorizate). Perioada de implementare: 15.10.2026 – 15.06.2027, eșalonată în două etape complementare: Faza I (15.10.2026 – 31.12.2026): Reconfigurarea fizică, amenajarea și dotarea spațiului, achiziția…

Un tânăr de 18 ani, transportat la spital în urma unui accident între localitățile Beliu și Comănești

0
Accidentul rutier în care a fost implicat un autoturism a avut loc joi, în jurul orei 17.00, între localitățile Beliu și Comănești. Victima, un tânăr în vârstă de 18 ani, a fost preluată de echipajul medical SAJ – în stare de inconștiență, însă cu semne vitale prezente –  și transportată la spital. „La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș, cu o autospecială de intervenție dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ. În urma accidentului a rezultat o victimă neîncarcerată, aflată…

ISU Arad | Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece

0
Odată cu scăderea temperaturilor și utilizarea tot mai frecventă a sistemelor de încălzire, crește și riscul producerii incendiilor la locuințe și gospodării. În această perioadă, printre principalele cauze ale incendiilor se numără coșurile de fum necurățate, utilizarea mijloacelor de încălzire improvizate ori defecte, precum și lăsarea acestora în funcțiune fără supraveghere. Astfel de situații pot avea consecințe grave, punând în pericol atât viața și bunurile cetățenilor, cât și locuințele din vecinătate. Pentru reducerea riscului de incendiu și prevenirea unor evenimente cu urmări grave, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire:…

AUR Arad l-a suspendat pe Florin Galiș din toate funcțiile de conducere deținute în partid, până la clarificarea situației sale juridice

1 comentariu
AUR – Filiala Arad a anunțat joi dimineața, printr-un comunicat, faptul că a decis suspendarea temporară a lui Florin Galiș (consilier județean al formațiunii) din toate funcțiile de conducere pe care acesta le deține în cadrul partidului. Decizia a fost luată ca urmare a unor presupuse probleme de natură penală pe care acesta le-ar avea, probleme despre care opinia publică a aflat odată cu acțiunile derulate, marți, la Arad  în cadrul Operațiunii Jupiter cu referire la un dosar de spălare de bani. (vezi detaliile cazului – AICI)  „În urma informațiilor apărute recent în spațiul public cu privire la domnul Florin…

Black Friday 2026 | InfoCons: „Atenție la capcane și la produsele neconforme cu Risc!” | RECOMANDĂRI

0
Black Friday 2026 | Atenție la capcane și la produsele neconforme cu Risc! 6 din 10 provin din afara UE – verifică cu Aplicația InfoCons! Mâine incepe Black Friday, perioada în care reducerile spectaculoase ne tentează la fiecare pas. Ofertele pot fi cu adevărat avantajoase, atât pentru consumatori, cât și pentru operatorii economici, însă graba și entuziasmul ne pot costa. InfoCons vine cu sfaturi practice pentru ca fiecare consumator să facă alegeri bune și să își cunoască drepturile. Înainte de orice achiziție, citește cu atenție caracteristicile produsului și verifică dacă acesta corespunde într-adevăr nevoilor tale – nu doar prețului redus…
Salon Marem
Articolul următor Festivalul Internațional de Teatru-Circ 2026 | Programul actualizat Apasă aici pentru a citi
Secret Link