Salariul minim european va fi introdus în România în acest an

fifor
Distribuie:

„PSD își asumă ca obiectiv politic major implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024.


În acest sens, specialiștii PSD lucrează deja la elaborarea unei propuneri de reglementare, pentru transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Propunerea va fi realizată în colaborare cu ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu.

PSD consideră că trebuie definit un mecanism automat pentru majorarea anuală a salariului minim din România, într-o manieră predictibilă, care să garanteze creșterea nivelului de trai și a puterii de cumpărare pentru toți salariații din România.

Creșterea salariului minim la 3.700 de lei, anunțată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană. PSD consideră că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte și în veniturile salariale ale cetățenilor.

Introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important în special pentru salariații din sectorul privat, unde există cel mai mare număr de angajați încadrați cu acest nivel minim de salarizare.” – Deputat Mihai Fifor, Președinte PSD Arad.

 

Biroul de Presă al PSD Arad


 

Categorie: Politice
Etichete: Mihai Fifor, PSD, salariul minim, salariul minim european
Distribuie:
Articolul anterior
Prismatic Live la Pixel Timișoara
Articolul următor
Accident mortal la Sânleani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie