Preşedintele Nicuşor Dan a convocat duminică cea de-a treia şedinţă CSAT din acest an. Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost programată pentru luni, 7 septembrie 2026, ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, Programul Armata României 2044, Documentul de analiză privind implementarea programului SAFE, aprobat în şedinţa de lucru interinstituţională din data de 13.08.2026, termeni de referinţă privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forţelor SUA şi a locaţiilor de dislocare în Europa. De asemenea, pe agendă se va afla şi consolidarea prezenţei militare americane pe teritoriul României.
În 2026 au avut loc până acum 2 ședințe ale Consiliul Suprem de Apărare a Țării
Prima a avut loc în 11 martie și a fost dedicată situației din Orientul Mijlociu, impactului asupra României și analizei dislocării temporare de capabilități militare pe teritoriul României.
Cea de-a doua a avut loc în 29 iunie și a vizat obiectivele României la Summitul NATO de la Ankara, misiunile externe ale Armatei României pentru 2027 și situația ROMATSA.
Despre Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este supusă examinării şi verificării parlamentare.
Anual, nu mai târziu de primul trimestru al anului următor, precum şi la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de câte ori se consideră necesar, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prezintă, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, rapoarte asupra activităţii desfăşurate.
Componența CSAT
Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Prim-ministrul Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională.
Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este numit de Preşedintele României şi are rang de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Foto: CSAT_Presidency.ro



