Se-ncheie-n curând anul 2024. A trecut încă unul… Și toți ne spunem că prea repede trec. Iar atunci, înainte de show-ul de artificii, tragem linie – urăsc șablonul ăsta, da-l folosesc că sunt „maso” – și ne uităm puțin, sau mai mult înapoi.
Și eu îmi întorc privirea spre ce încheiem, cu ochii larg închiși. Așa simt eu să folosesc acum, la final de an, titlul filmului lui Stanley Krubick. Nu vreau să-i țin mult închiși, că nu-mi face plăcere să vizualizez prin ce-am trecut ca pătimaș utist, de astă vară încoace. Și n-aș vrea să-mi ascut iar „tastele” să mă lansez în băgat, scos, smuls, smotocit. Dar ce să fac, trebuie!
Ce vreau să vă spun!
Că n-am avut în treij’ de ani de jurnalism, o serie de materiale ca anul ăsta, scrise cu „lama în mână”. N-am avut și n-am nimic cu nimeni, respect orice om cunoscut și am știut să mă feresc de cei pe care nu i-am agreat, obiectiv vorbind. Nu știu dacă a fost cineva din Arad mai bucuros că la UTA a venit un antrenor din generația „galactică” a Hunedoarei. Deși Mircea Rednic a plecat repede de sub furnale, la viața mult mai caldă a capitalei. Și la Dinamo chiar era „parfum” în anii ’80.
Dar sunt un jurnalist hârșit, am simț, le văd, le înțeleg. Și mi se rupe de „sclavii” care-s setați pe alte „frecvențe”, cu generic genul „nea Mircea, ne-ai salvat de le retrogradare, ne-ai dus pe cel mai bun loc din ultimii cinzeci de ani, să moară mama, ești mai tare ca nea Coco!”. Da hai să ne scuturăm capul și să recunoaștem că din 2020, UTA și-a ținut linia în Superliga și s-a menținut și se menținea aici, cu Gyuszi, cu Ilie, cu Ionuț, dar și cu orice antrenor din club, din județ, sau din zonă. Iar locul șapte, mă leși? Și Gyuszi a luat un loc opt, tot istoric la momentul respectiv, da nu l-a dus nimeni pe ștrand – ca pe urs – să-l premieze. Așa că premiul dat lui coach, a fost un fel de „liru-liru-crocodilu”. Că Rednic are nume. E printre puținii fotbaliști din anii când la noi se juca fotbal cu „F” mare.
Hai să vedem cine mai e pe bancă la noi în Superliga din generațiile alea: Hagi, Petrescu, Munteanu, Sabău…plus un Gâlcă, Ciobotariu, hai și Măldărășanu. Bine că sunt și ăștia. Și d-aia zic că premiul e o frecție electorală, nu un prilej de înfoială că „băh, v-am luat locul șapte, cu echipa asta chinuită”. Ok, dar ce urma? Un alt campionat cu nasul puțin mai sus. Și asta a trâmbițat coach, că la asta e meșter. Bugetul – așa cum e el format, dintr-un cerc închis – a fost mai mărișor pe hârtie, din motiv de loc ocupat și drepturi tv. Da gaura era deja căscată bine la conta. În vară a fost timp de studiat cd-urile cu viitori purtători ai echipamentului roș-alb, a fost un pic de timp de cantonament, a fost liniște. Și cu toate astea, sezonul de toamnă – c-așa era denumit turul de pe vremea Diviziei A – a fost pentru mine cel puțin, cel mai tern de când merg eu pe stadion la UTA.
Conducerea a rămas în umbră, din motive tot de „persoană fizică”.
Întâmplător am aflat de curând un detaliu, de la un fost furnizor de echipament pentru UTA. Întrebat de alți fotbaliști, la o miuță de old boys, „furnizoru” de „Saller” a zis. „băh, șefu de la UTA nu mai ia de la mine. Ia din Ungaria la preț
dublu”. Și nu cred că din cauză că materialul e mai bun, sau eticheta e bilingvă. Da mă rog, fiecare cum simte. Baiul e că și coach și-a externalizat serviciul, a lămurit comisonul de dat spre „firma” care-l are în curte, și-a activat linia de achiziții și a transferat. Și a transferat și a tot transferat, de parcă voia să facă și echipa a doua și a treia. Și până amu pe final de an au venit 24, din care au și plecat patru, iar unu (Telcean) a fost împrumutat înainte să vadă jumatea de mall din Arad.
Acum, eu știu – și voi la fel – că „Strâmbu” e antrenor dibaci pentru ce fotbal e la noi. Da coach n-a știut campionatul ăsta să crească valoarea echipei astea „low-cost”. Și bai e că efectul a fost invers. Echipa l-a făcut și pe coach „low-cost”. Și cu toată bogăția pe care o are pe „persoană fizică”, omul s-a făcut mic în arena „Francisc Neuman”, ca antrenor, ca om, ca angajat al locuitorilor unui oraș unde-și face anii de „penzie”. Asta prin „gura” lui, prin aroganța dată de „cașul” de care dispune, de caracterul lui până la urmă.
Ok – scuze că-l mai uzez odată – fă ca echipa să fie măcar ce a fost din 20-20 încoace.
Fă ca stadionul să freamete-n 2025 când UTA are meci acasă, fă ca echipa să stea pe reclame, în spatele porții din fața peluzei, ca atunci când Florin Iacob ținea megafonul și împreună cu colegii roș-albi cântau cu ultrașii în față. Că la Arad nu contează numărul de puncte, numa să fie cât să fim în circuitul Superligii. Și nici asta nu-i disperare pentru pătimașul suporter arădean. Care a fost dedicat echipei și atunci când UTA a jucat la Tauț și când a jucat la Filiași, pe „Motorul” cu Chindia, sau la Șiria cu Sepsi.
Poate nu știe „Strâmbu”, că de când cu promovarea și cu noul stadion, UTA a produs la Arad un fenoment social. Pe care coach l-a distrus în toamna asta, voit, sau nevoit. Și-n plus, spune-n vestiar la turiștii tăi, că Aradul și arădenii au făcut și fac multe pentru echipa asta. Că banii vin în majoritate de la noi, din bugetul local, din bilete și abonamente, din faptul că toți ne-am cumpărat câte ceva din magazinul clubului, sau al cui o fi fost. Și nu o da acum, înainte de final de an, că „Aradul nu ajută echipa asta”. Că poate te crede Conte, cu fizic și… atât, sau Omondi, „vedetă” cu trei goluri și două pase din care s-a dat gol în 21 de etape, sau Fabry care a fost mai „șmecher”, cu un gol și două pase bune. Educă-ți echipa, pune-ți la punct nesimțiții, învață-i – și învață și tu – să respectați suporterii, ultrașii, orașul, clubul. Și încearcă să ieși din clasa de manager „low-cost” – că asta e ce faci – dedicând timpul formării unei echipe care să se ridice măcar la cea păstorită de „nelaureatul” Gyuszi. Că suntem conștienți că la Arad atât se poate. Adică o clasare „7-10”, că bugetu’ e mic, orașu’ e mic și-n plus, adevărul e că „se fură” în țara asta. Dar numele și dibăcia ta, ne-au dat ceva speranțe că așa, pe sărăcie, vom sparge barierele și cu UTA. Da pentru asta trebuie mai multe ingrediente, nu numai bani, că ușor poate oricine, nu?
Suporteri, ultrași, cititori care sunteți pe „unda” mea, să vă dea Domnul un an nou fericit, iar UTA să fie ce a fost și mai mult decât atât! La mulți ani!
2 comentarii. Leave new
Felicitari !Subscriu ! An nou fericit !
Super!!