ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXVI) | PRIVIND CU DETAȘAREA (DISTANȚAREA) BRECHTIANĂ: „ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT” SAU A „TIMPULUI REGĂSIT”?
– MEDITAȚII PE MARGINEA REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1989 – (6) [FINAL CUT…]
[AVERTISMENT. „Detașarea / distanțarea brechtiană” ne învăță că la o anumită îndepărtare crono-topică (rezonabilă) de evenimentele istorice „colțuroase”, acestea ne vor apărea tot mai „rotunjite”: există șansa să ne smulgem din marasmul, haosul evenimentelor concrete – mai ales dacă le-am și trăit,… „pe viu”… – și să ajungem la ceea ce anglo-saxonii numesc „The Great Picture”… Nu sunt istoric, nici politolog, nici filosof al istoriei sau al politicii; sunt un simplu om cu studii de logică și care – la final de crepuscul – trebuie să facă față cumva la „Cronica unei morți anunțate”… (cu umilință, Gabriel Garcia Marquez!). Și cum titlul acestui „episod” de serial trimite la Marcel Proust, am ales 3 Motto-uri din ilustrul scriitor, cu pretenții de AVERTISMENT… Autorul.]
(i)„Amintirea lucrurilor trecute nu este în mod necesar amintirea lor așa cum au fost”
(ii)„Despre ideile altora spunem că sunt clare dacă sunt la fel de confuze ca ale noastre”
(iii)„Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăsești” … (PROUST)
„ULTIMA SOLUȚIE: ÎNC’O REVOLUȚIE!”???
Se pare că Da!… Dar numai „astronomică”…
Mișcarea de revoluție a Terrei în jurul Soarelui durează un an calendaristic (365-6 zile). I.e., pe orbita sa eliptică, Pământul parcurge (tradițional-european) 4 trimestre: Iarna (21 XII – 23 III), Primăvara (23 III – 21 VI), Vara (21 VI – 23 IX) și Toamna (23 IX – 21 XII). Toate sunt „astronomice”. Noul an astronomic începe odată cu iarna „astronomică”, recte, 21 decembrie (solstițiul de iarnă – cea mai lungă noapte a anului). Anul „calendaristic” – influențat de tradițiile și obiceiurile barbare și religioase – își are mofturile sale, ca să nu mai punem la socoteală clima planetei care a luat-o serios razna. Una peste alta, iată-ne la un capăt (terminal) de an – 2024 și la un capăt (inițial) de an – 2025… Nu-mi plac nici bilanțurile ce le facem, la final de an și nici dorințele / proiectele de viitor, în prag de an nou: primele nu mai au sens, vizând ceea ce „s-a consumat”, ultimele sunt întotdeauna peste „putințele noastre reale” și sunt condamnate să rămână mereu la stadiul de bune intenții, neduse până la capăt… Cred că este cazul să intru direct în miezul problemelor ce mă preocupă acum, în calitate de „chibiț” pe tușa terenului de joc al istoriei… S-ar putea să fie (pentru mine) ultimele „chibițări”… DECI: Nu am citat de pomană din Proust în „Avertisment”… La finalul acestui mini-serial dedicat analizei (personale!) a evenimentelor revoluționare sau nu din decembrie 1989, a venit momentul să iau cele trei texte, pe rând, exact cu scopul propus și pe care l-am pervertit în semne prevestitoare…
AL NOUĂLEA „SEMN PREVESTITOR”: „Amintirea lucrurilor trecute nu este în mod necesar amintirea lor așa cum au fost”… AFERIM!
Vorba D-lui Adrian Cioroianu, „Puțină istorie nu strică…”. Deci, foarte, foarte, foarte pe scurt, zuruck zu Kark Marx & Max Weber („Capitalul”, vol. I – 1867, respectiv, „Etica Protestantă și spiritul capitalismului” – 1904), mai precis, zuruck zu „spiritul” celor două lucări monumentale. Experiența mea de 4 ani trăiți în Anglia, prima țară – cu adevărat capitalistă – din istorie, mi-a cristalizat definitiv, acum la sfârșit de bătrânețe, o serie de idei prin prisma cărora – normal! – vreau să înțeleg țara mea, Românica…
Încă din anii de studenție m-am întrebat (dar numai în forul meu intim, până în ’89) cât este / a fost Românica de socialist-comunistă? După ce – încă din copilărie – mi s-au „turnat în cap” șaboloanele dogmatice ale unui marxism-leninism-stalinism-ceaușism… când realitatea cotidiană era foarte departe de ceea ce „scria la carte”!… După ce – la fel – mă năpădeau zoaiele despre un capitalism ajuns pe buză de prăpastie… când, din nou, realitatea era foarte departe de ceea ce am văzut cu ochii mei în Vest (încă din 1979). Nu mi-a fost greu să înțeleg că proletariatul nu este o clasă politică devenită din una „în sine”, alta, „pentru sine” și că nu el este înfăptuitorul „revoluției radicale” (socialiste). În Rusia țaristă, Lenin s-a bazat pe mujici și pe soldații de pe frontul Primului Război Mondial (proletariatul „industrial” modern era abia in statu nascendi). În țările ce vor deveni „socialiste” (în primul rând, în Europa), socialismul a venit adus pe baionetele Armatei Roșii (unde s-a putut!…). Iugoslavia n-a fost o excepție, ci „o procedură indirectă” – s-au „titoit” singuri… Ceva similar în Cuba… (acolo a fost vorba de „castrism”). În Asia lucrurile s-au petrecut cam la fel: n-a fost „import susținut militar”, ci mișcări ale țărănimii și populației ultra-sărace orientate împotriva militarismului japonez și a colonialismului francez (mai întâi), toate însă „șablonate” după Moscova stalinistă…
A făcut Românica excepție de la regulă? Categoric nu! Și, în finalul acestei digresiuni – să ne înțelegem bine, cu privire la o serie de aspecte fundamentale:
- „Proletariatuil lui Marx era o categorie socială relativ instruită (la vremea aceea), recte, „proletariatul industrial” (nu un lumpenproletariat!); nici nu se putea altfel în contextul revoluției industriale – trecerea de la manufactură la fabrică. Și totuși această „categorie” socială nu și-a îndeplinit „misiunea istorică”! Și să nu uităm: burghezia nu înseamnă automat capitaliștii… termenul de „burghez” denotă pur și simplu locuitorii burgurilor / cetăților / orașelor care – începând cu Anglia – vor umple aceste spații după politica „îngrădirilor agricole”. I.e., cele mai de succes manufacturi erau cele de postav; acestea cereau materie primă lâna; lâna provenea din creșterea oilor care aveau nevoie de spații de pășunat… Micii boiernași de provincie a trecut (ilegal) la rechiziționarea spațiilor comunale de pășunat; țăranii au fost alungați la orașe (burguri). De aceea se spunea atunci că „oile i-au mâncat pe țărani”… iar în socialismul românesc că – „țăranii au mâncat oile”!…
- Proletariatul , teoretizat de Marx, nu mai există azi… A apărut ceva nou: clasa muncitoare… În Românica „comunistă” confuzia era totală: în socialism (ca și în capitalismul modern și contemporan) – cu unele excepții (naturale și… mai puțin naturale…) – cam toată lumea muncește spre a-și câștiga existența deci, cam toți am fost și suntem clasă muncitoare… nu contează în ce domeniu și cu ce nivel de calificare, eram angajați… toată lume la muncă, to’ași! (în afară de „cei” care ne „mânau” <<„hotărât!>>, ca pe oi la așa ceva….). Capitalismul (devenit – în viziunea lui Lenin – imperialism; azi, cu Putin, un fel de super-auto-imperialism…) nu mai este cel de pe vremea lui Marx & Lenin. Azi, prin economia „liberă” de piață se înțelege cu totul altceva, mai ales în contextul „revoluțiilor” științifico-tenhice, comunicaționale, informaționale, digitale etc. Prin urmare, împotriva cui s-a ridicat poporul român, în decembrie 1989? A vrut acesta un capitalism, după „standardele” inoculate cu „grijă” peste 4 decenii? Nu! A vrut doar „o țară ca afară”!… I.e., ceea ce se întrevedea peste „gardul de sârmă ghimpată al lagărului”…
- Dictatura proletariatului – ca impunere a voinței majorității (clasa muncitoare?!…) a fost, în realitatate „dictatura unei nomenclaturi, având în frunte, întotodeuna <<Conducătorul, recte, Fuhrer-ul >>. „Binele public” (horribile dictu) nu putea fi administrat, i.e., „dat” decât de o singură persoană, în fruntea unei camarile. Și, asta, cu forța… „EU, „noi”, știm mai bine ce-i trebuie prostimii <<pulimii>>. Și, în ’89, „pulimea” n-a mai vrut acel „bine”…
AL ZECELEA „SEMN PREVESTITOR”: „Despre ideile altora spunem că sunt clare dacă sunt la fel de confuze ca ale noastre”… AFERIM!
Mi-a plăcut (mai bine zis, m-a distrat) idea comparatistă creștinism – comunism… nu știu cine a formulat primul chestia asta, dar dă serios de gândit…: În creștinism, funcționa axioma – „orice îmi aparținne, este și al tău”… În comunism, funcționează axioma – „orice îți aparține, este și al meu”… Adâncirea în subtilitățile aceste „paralele” ar merita un eseu aparte… e prea „mișto” să ca să scape de oarece hermeneutică… dacă timpul „va avea răbdare” cu mine… poate… voi încerca în 2025… Dar meditați și Voi, boieri dumneavoastră, căci e „adâncă ” rău de tot!…
„Mai ușor e să treacă frânghia / cămila prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu”[Luca 18: 24-43]. „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta și dă-o săracilorși vei avea comoara în cer…” [Matei, 19, 20-21]. Din „Etica Protestantă și spiritul capitalismului” răzbat – printer altele – două idei fundamentale: (a) Succesul în această lume a devenit un semn important al salvării viitoare a propriului suflet; (b) Încrederea în sine a luat locul garanțiilor harului oferite de către preoți. Succesul lumesc a devenit măsura încrederii în sine… De aici, un fel de idee-apendix: interdicțiile de a ajuta oamenii săraci duc la reinvestirea continua a banilor câștigați și – prin asta – la creșterea dinamismului economic, urmat de creșterea bunăstării…
„Revolta revoluționară” din decembrie ’89 a avut la noi un puternic „imprinting” religios -ortodox. Acesta se continuă și azi, în desfășurările în curs. Dar să vedem ce au însemnat cele două variante opuse (?) menționate mai sus:
a) Creștinismul primitiv dorea o „egalizare” întru sărăcie; numai cei săraci puteau avea șansa „harului” divin; bogăția era un „blestem” de care trebuie să ne lepădăm dacă vrem „împărăția cerului”. Întrebarea ce se putea pune (și atunci) era logică: cine va mai organiza și produce cele necesare traiului (pământesc!)? Dacă toți devin săraci „lipiți pământului”?… La noi, peste veacuri, se va fi tradus prin „să moară și capra vecinului”. În orice caz, totul depindea de o ipotetică „viață de apoi”…
b) Protestantismul (atât în varianta lui M. Luther cât și cea a lui J. Calvin ș.a.m.d.) va merge pe alt drum, dar tot profund religios: doctrina predestinării (cu toate variantele sale) susține că Dumnezeu știe dinainte, a hotărât irevocabil, cine va merge în Rai și cine va merge în Iad. Doar omul nu știe ce-i este „pregătit”. De aceea, el trebuie să facă tot efortul în viață pentru a prospera, pentru a avea succes (în condiții etice, i.e., să nu risipească agoniseala pe „fițe”). Nu este o rușine să te îmbogățești, în mod cinstit, prin eforturile și inteligența ta. Aici apare altă întrebare: orice avere este, la urma urmei, un furt, tranzacțiile de producție, comerciale, financiare etc. înseamnă că mereu cineva câștigă și altcineva pierde; „jocul economic” (clar, prefigurat în notă capitalistă!) nu poate fi niciodată cinstit… deci…
Socialism-comunismul a mers pe cartea egalității absolute (doar în teorie) înțeleasă ca egalitate în sărăcie. Dar, subliniez, numai „în teorie”. Realitatea a fost alta: nomenclatura și partizanatul politic ipocrit a creat o categorie socială privilegiată; a fost forma „socialistă” a matrapazlâcurilor moștenite de la capitalism. La noi, ilustrarea vie acestui lucru a fost sinistrul cuplu Motanul Arpagic & Ovarășa Codoi… urmați de „camarila firească”… De aceea protestele, ura, revolta, aveau o țintă concretă – iconică… S-a uitat că (exceptând extravaganțele kitsch ale Ovarășei) „cuplul” nu făcea prea mare exces de lux (cel puțin în văzul lumii). Adevărata pecingine era „camarila” (în necontenită creștere numerică…): „ei” au fost cei care i-au alimentat „motanului” mania grandorii, ideea de „genialitate istorică” etc. Prostul, dacă nu-i fudul, nu-i prost destul! Prin asta, „camarila” o ducea ca-n Rai! Ea reprezenta sistemul… De aceea s-a ajuns ca, după „Jos Ceaușescu!” să se strige – aproape imediat – și „Jos comunismul!”. Azi, societatea (post-comunistă, pre capitalistă, <<la noi>>, în sens strict contemporan), este scindată în șmecheri și fraieri…
AL UNSPREZECELEA „SEMN PREVESTITOR”: „Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăsești” … AFERIM!
Suntem martorii unei babilonii terminologice care a curmat orice claritate doctrinar-politică. Habar nu mai avem ce înseamnă: liberal-conservator, stânga-dreapta, traditionalist-progresist, pro-european – suveranist, patriot – naționalist etc., etc., etc. … Aceste „denominații” se amestecă necritic și confuz… Peste tot tronează ideea de „credință în Dumnezeu” care a ajuns să jignească – la propriu! – chiar și religia strămoșească!… Ideea sinceră de divinitate (pentru cei cu adevărat credincioși) s-a demonetizat în ultimul hal! Aproape că ne aflăm în aceeași atmosferă a „Predicii de pe Munte”: dar harul divin – realizabil doar în Ceruri – e propovăduit de tot felul de neaveniți care ne promit totu’ (vorba Motanului Arpagic)… în schimbul unui VOT!… Că așa-i în democrație…
Ovarășa Codoi s-a spart în trei și s-a reîncarnat în „sfânta treime conflictuală”: Șoșocoaia, Țața Leana of Câmpulung și Gavriloaia of Deva (?). Rușii nu ne mai „îndrumă tovărășește”, ci prin „cai troieni” – la vedere (= momeala, înșelătoria), i.e., Călin – File din Poveste, Gică a lu’ Simion… dar și la „nevedere”… știm noi oare cine?… „Marea abureală” constă azi și în faptul că s-ar putea ca nu rușii…. Toți politicienii lumii „libere” acum „cad pe spate”, „mor încet” (sintagme învățate de mine la venirea în Arad…) doar la auzirea numelui lui Donald Duck (Dick!)… Mie mi se pare de rău augur… De la „Iubesc trădarea dar nu pe trădători” e relativ ușor de ajuns – mutatis mutandis – la „Iubesc America dar nu pe de’alde Donald-Duck (Dick)”… Evident, sunt, mai degrabă pro-britanic decât pro-yankeu…
Dar, ca să închei odată, în așteptarea unui… „al doisprezecelea << semn prevestitor >>”, țin să vă re-amintesc următoarele legate de data de azi 30, decembrie: În aceeași zi, (1916) e asasinat Rasputin, (1947) e alungat Regele Mihai al României, fiind silit să abdice, (2006) e executat prin spânzurare Saddam Hussein…
Și totuși:
- Apropierea dintre creștinism și comunism pare forțată: „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți” se potrivește în socialism – comunismul românesc ca nuca-n perete… La fel, apropierea dintre protestantism și capitalism: „relațiile de producție capitaliste” (formulare atât de dragă marxism-leninismului) au apărut încă din antichitate și feudalism (capitalul comercial, cel bănesc…), apoi, capitalismul nu a „învins” într-o Scoție protestantă, dar într-o Belgie (viitoare), pe atunci majoritar catolică…
- Comunismul a fost „implementat” în Românica, după 1945, prin coloana a cincea pro-sovietică și a fost dat jos de o coloană a cincea, probabil, tot pro(?)-sovietică (rusă… dracu’ știe)…
- Revoluția Română nu a fost chiar „furată”; să privim cum arată țara noastră în prezent, după 35 de ani, comparativ cu… Asta nu înseamnă câtuși de puțin că simpatizez cu un vreun politician sau altul…
- „Unica soluție: înc’o revoluție!” s-ar putea dovedi o lozincă viabilă; să vedem ce se va întâmpla la „prezidențialele” din primăvară (?)…
- Cum va arăta „harta” lumii (mai ales, cea a Europei) după 20 ianuarie – mult prea-fastuoasa „re-instalare” preconizată la Casa Albă?…
Și, în „finalul” finalului de an 2024, să nu uităm că: „Cine este mic, negru și bate la ușă? – Viitorul…” Nu-mi rămâne, boieri dumneavoastră, decât să vă urez tuturor, sincer, UN AN NOU FERICIT 2025!
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXV) | MEDITAȚII PE MARGINEA REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1989 (5)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
