Structura anului școlar 2024-2025 și noile reguli pentru elevi

școala va începe în 12
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Anul școlar 2024-2025 începe luni, 9 septembrie, iar primul modul durează până pe 25 octombrie, când toți elevii intră în prima vacanță, de o săptămână. Cursurile durează 36 de săptămâni, până pe 21 iunie 2025.


Organizarea anului școlar pentru elevi și profesori este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Conform structurii anului școlar, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară până pe 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Reguli noi în acest An Școlar

Sancționarea elevilor prin retragerea burselor școlare, mutarea disciplinară la altă clasă, suspendarea elevilor, exmatricularea sau trimiterea lor în sală de detenție sunt câteva din noile reguli care se aplică în noul an școlar. Școlile pot interzice total intrarea cu telefoane în incintă, prin propriile regulamente interioare.

Cameră de detenție pentru elevi

Cea mai controversată dintre măsuri este camera de detenție pentru elevii care deranjează orele. Părinții se întreabă de cine vor fi supravegheați aceștia în condițiile în care există deja deficit de cadre didactice iar profesorii spun că în multe școli nu există spațiu suficient. Acolo, elevii învață chiar în trei schimburi, motiv pentru care nu se știe unde vor fi ținuți „elevii problematici”.

Pe de altă parte, psihologii atrag atenția că nu este de bun augur să izolezi copilul, ținând cont că efectele pot fi inverse.

Cod vestimentar pentru elevi

Din această toamnă, școlile pot impune și cod vestimentar elevilor. Ministerul a lăsat însă la latitudinea fiecărei unități de învățământ ce piese vestimentare sunt interzise școlarilor.

Părinții pot cere socoteală profesorilor pentru note

De asemenea, părinții vor putea cere socoteală profesorilor pentru notele acordate elevilor.

Elevii vor evalua activitatea profesorilor

La rândul lor, elevii vor putea completa o fișă de feedback pentru profesori. Multe cadre didactice au criticat însă această măsură în condițiile în care, spun ei, școlarii cu note mici nu vor face altceva decât să se răzbune pe profesori în momentul în care completează această fișă de evaluare.

Interdicție pentru profesori de a face meditații cu elevii de la clasă

Apare și interdicția pentru profesori de a face meditații cu elevii cărora le predau la clasă. Ministerul se bazează însă, în acest caz, numai pe reclamații venite din partea părinților sau elevilor, și nicidecum nu se vor face modificări, astfel încât această măsură vine cu un mare semn de întrebare.

Consilier școlar pentru cel mult 500 de elevi

Noua lege prevede, de asemenea, un consilier școlar la fiecare 500 de elevi. Este, însă, o măsură greu aplicabilă, în condițiile în care nu există suficienți specialiștii.

Telefoane interzize în timpul orelor

Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor de curs.

Elevii își vor putea vedea lucrarea 

Totodată, elevii își vor putea evalua lucrarea înainte de a depune o contestație, în cazul Evaluării Naționale dar și a Bacalaureatului.

Obligațiile unităților de învățământ

La rândul lor, școlile vor avea obligația de a publica autorizație de securitate la incendiu dar și avizul sanitar.

În anul școlar 2024-2025, toți elevii o să primească o notă la purtare, la finalul fiecărui interval de cursuri (modul), potrivit noului Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar 2024 (ROFUIP), document publicat în Monitorul Oficial. Media de la finalul anului școlar se diminuează cu câte un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate/an școlar.

Media scăzută la purtare afectează menținerea burselor pe care le primesc elevii, iar o medie sub 6 la purtare înseamnă repetenție. Bursele de excelență, de merit, de reziliență și tehnologică sunt conditionate în acest an școlar de media 10 la purtare sau de calificativul foarte bine, la finalul anului școlar anterior și de numărul de absențe nemotivate.

Bacalaureat 2025 începe cu proba de Limba română oral. Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între Matematică/Istorie și proba la alegere.

Evaluarea Națională are loc în perioada 23-27 iunie.

Părinții vor putea merge la secretariatele școlilor într-un interval dedicat, de la ora 8 la 9 și de la ora 16 la 18 – școlile sunt obligate să găsească un program extins cel puțin două zile pe săptămână. În plus, părinții pot retrage elevii de clasa pregătitoare sau clasa I pe motiv că nu se adaptează la școală și pot fi reînscriși în timpul anului școlar la o clasă de nivel inferior doar după evaluarea învățătorului.


Structura anului școlar 2024-2025

Intervale de cursuri:

  • de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  • de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  • de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  • de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Intervale de vacanță:

  • de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  • o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;
  • de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  • de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

 

Categorie: Educație
Etichete: elevi, profesori, școli
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Facultatea de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport a UVVG, de tradiție, dar în pas cu nevoile pieței forței de muncă
Articolul următor
Locuri disponibile la „Farmacie”, respectiv „Nutriție și Dietetică”, la UVVG

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

unfollow society
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în municipiu | Bibarț: „Ne dorim ca această inițiativă să continue să se dezvolte”

1 comentariu
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Inițiativa municipalității stârnește tot mai mult interes. Inițiativa Primăriei Municipiului Arad privind amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare se bucură de interes din partea asociațiilor de proprietari. Până în prezent, în municipiu au fost amplasate 16 căsuțe, iar alte patru au fost instalate astăzi, ca urmare a solicitărilor primite. Rezultatele înregistrate confirmă interesul comunității pentru această inițiativă și implicarea asociațiilor de proprietari în identificarea unor soluții responsabile pentru gestionarea prezenței pisicilor comunitare în zonele rezidențiale. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Recons, în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,…
GLR Car Wash
Articolul următor Doi poeți arădeni la Festivalul Internațional de Poezie București Apasă aici pentru a citi
Secret Link