Ared
o bătaie în „boul roșu”

Doi arădeni au fost arestați pentru viol | Victimele, două minore în vârstă de 15 ani

Arădean arestat pentru viol asupra unei minore de 15 ani și pentru agresiune sexuală asupra unei alte fete de aceeași vârstă „Prin ordonanța din data de 06.07.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul G.G.I., în vârstă de 32 de ani, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de viol asupra unui minor, prevăzută de art. 2181 alin. (1) C. pen. şi agresiune sexuală asupra unui minor, prevăzută de art. 219 1 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. penal. În fapt, s-a reţinut că…
0
Dudaș_cimitir Eternitatea_flagrant.pr

Pedofil prins în flagrant, noaptea, în cimitirul Eternitatea din Arad

Dudaș Călin Marian a fost prins (din nou) în  flagrant, azi noapte, in Cimitirul Eternitatea alături de un minor. Acesta a fost imobilizat și dus la Secția 1 Poliție Vlaicu. Minorul împreună cu care se afla are vârsta de 16 ani, iar conform informațiilor noastre, flagrantul nu a putut dovedi mai mult decât „niște atingeri”, nu un abuz propriu-zis. Deși individul este cunoscut drept abuzator, în special de băieți minori, niciodată probele nu sunt suficiente astfel încât să plătească pentru faptele sale. Probabil, și de această dată, fapta sa va fi încadrată cel mult ca ultraj contra bunelor moravuri,…
6 comentarii
blândețe” inexplicabilă față de cei

„Blândețe” inexplicabilă față de cei doi pedofili din Pâncota și Agrișul Mare | După ce au primit 8 ani la Tribunalul Arad pentru abuzarea sexuală a unei fete de 12 ani, la Curtea de Apel Timișoara li s-au redus pedepsele aproape de pragul minim

  Doi arădeni i-au „cucerit” pe judecătorii Curții de Apel Timișoara astfel încât au primit o condamnare cât o vacanță pentru abuzarea sexuală a unei minore de 12 ani O altă decizie a unei instanțe care încurajează abuzarea sexuală a minorilor și pornografia infantilă și, în plus, perpetuează în conștiința socială ideea că victima este de vină a fost dată recent (23 septembrie 2024) de judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara. Cei doi „norocoși” sunt doi bărbați din județul Arad (Lăcătuș Darius din Pâncota și Bucilă Denis din Agrișul Mare – foto principală), care la data comiterii faptelor…
2 comentarii
viol

Cum este reîncadrat violul la act sexual cu minor în România? Petiția pentru justiție transparentă în cazurile de violență sexuală

Centrul Filia a distribuit recent o postare care m-a făcut nu doar să fiu foarte tulburată dar și să fac puțină cercetare în legătură cu subiectul. Abuzul sexual este o problemă serioasă care afectează multe persoane în zilele noastre. Din păcate, multe cazuri, inclusiv de viol, nu sunt raportate din diverse motive iar abuzul devine din ce în ce mai comun. Acesta are un impact profund asupra victimelor și necesită eforturi continue pentru educație și prevenire, eforturi pe care unele asociații precum Centrul Filia le fac. O postare a Centrului Filia scrie  Iată cum a fost motivată reîncadrarea de…
0
un raport îngrijorător al inspecției

Un RAPORT ÎNGRIJORĂTOR al Inspecției Judiciare: peste 60% din infracțiunile sexuale raportate la poliție sunt cu victime minore, iar instanțele nu au o practică unitară!

  Una dintre cele mai negre statistici ale sistemului judiciar și social este cea cu privire la cazurile de abuz sexual cu victime minore. Este înfiorător și să te gândești că există un caz izolat, darămite să ai dovada că este vorba despre un fenomen. Dincolo de acceptarea socială a fenomenului, la fel de îngrijorătoare este atitudinea organelor de anchetă și chiar a magistraților în aceste spețe judiciare care nici nu alină suferința copiilor abuzați, nici nu le face dreptate de cele mai multe ori. Presa a relatat pe larg numeroase cazuri absurde și problema reală este a sistemului de…
0
taxe info
veterinar arad
veterinar arad
Wise
Secret Link