Ared
braconieri prinși în flagrant

Braconieri prinși în flagrant, la Petriș

Braconierii au fost prinși în flagrant sâmbătă, 24 ianuarie, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul Secției 8 Rurală Săvârșin pe raza fondului cinegetic 68-Petriș. Cei doi bărbați, de 29 respectiv 38 de ani, ambii din Petriș, aveau asupra lor o armă de vânătoare calibrul 30-06, 4 cartușe nepercutate, același calibru, precum și un dispozitiv pentru vedere nocturnă cu termoviziune, fără a fi înscriși în cadrul vreunei autorizații de vânătoare. „Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal, pentru tentativă la braconaj, în vederea stabilirii stării de fapt și…
0

Barbarie pe domeniul de vânătoare Lupaș | Braconier sadic prins în flagrant în timp ce omora căprioare cu ATV-ul – reținut de polițiști

Un gest greu de imaginat pe domeniul de vânătoare Lupaș din județul Arad, acolo unde trăiesc sute de căprioare ocrotite. Joi, un individ a fost surprins în flagrant, în timp ce fugărea cu ATV-ul căprioarele până la epuizare, pentru ca apoi să treacă intenționat cu roțile peste ele. Scenele de o cruzime greu de descris au fost filmate de martori (administratori ai domeniului) care au solicitat intervenția poliției. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2025/10/caprioara-lupas-2.mp4 Polițiștii ajunși la fața locului l-au prins pe bărbatul în vârstă de 35 de ani din Mănăştur, în flagrant și l-au reținut pentru 24 de ore. caprioara-lupas (1) IORGOVAN RADU…
11 comentarii
un bărbat de 44

Un bărbat de 44 de ani s-a ales cu dosar penal pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați, în noaptea de 25/26 noiembrie a.c., despre faptul că, pe un fond cinegetic de pe raza localității Tisa-Luncșoara, s-ar fi auzit un foc de armă. Pe un drum forestier, a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din jud. Hunedoara, care transporta, într-un autoturism de teren, o armă de vânătoare încărcată, o armă confecționată artizanal, o lunetă, o lanternă, 17 cartușe nepercutate de diferite calibre, o țeavă de carabină, o baionetă, 2 cuțite, un asomnator și un blocator armă. Din cercetări, s-a conturat suspiciunea rezonabilă că bărbatul ar…
0
braconieri „cu vechime” din gurahonț

Braconieri „cu vechime” din Gurahonț și Secaș – „călcați” de Grui și ai lui ca să „dea bine” pentru noii șefi ai IPJ Arad

  CERCETAȚI PENTRU BRACONAJ, CONTRABANDĂ ȘI NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR La data de 4 iulie a.c., polițiștii din Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au efectuat 3 percheziții domiciliare, la imobile din localitățile Mădrigești și Secaș, aparținând unor persoane bănuite de braconaj cinegetic, contrabandă și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020-2022, persoanele bănuite ar fi îndrumat și participat, alături de alte persoane din localitățile Mădrigești și Secaș, la activități de braconaj cinegetic, contra unor sume de bani. În urma efectuării perchezițiilor,…
0
un „campion al furturilor

L-au REȚINUT și pus sub CONTROL JUDICIAR pe BRACONIERUL de 32 de ani din Gurahonț care a fugit de polițiștii lui Grui prin pădurile de la Săvârșin – Petriș după ce a ucis un cerb din patru focuri

  … de fapt, la „evenimentul cinegetic ilegal” au participat doi tineri – ultracunoscuți în zonă ca „braconieri fruntași”: Cosmin Bociort și… încă unul (al cărui nume îl știm, dar din moment ce a colaborat cu polițiștii, nu ne mai legăm și de asta). Despre faptul că Bociort e căutat după ce a fugit de polițiștii lui Grui s-a vorbit tot weekendul, dar tânărul a apărut în peisaj  astăzi, după ce „s-au așezat ploile” (adică a sunat Țigan – pentru cine chiar știe cum stau lucrurile acolo), și le explică tuturor care vor s-audă că „pușca n-a fost a…
0
trend nou” la braconieri

„Trend nou” la BRACONIERI: trimiți CÂINII să văneze în locul tău… NU ȚINE!

  Depistați cu ogari, pe fondul de vânătoare  Polițiștii orașului Chișineu-Criș cercetează doi tineri pentru braconaj. La data de 30 mai a.c., în urma activităților specifice desfășurate de polițiștii orașului Chișineu-Criș, împreună cu cei ai Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, au depistat doi tineri de 21 și 22 de ani, pe fondul de vânătoare din localitatea Berechiu, însoțiți de trei câini din rasele Ogar și Brac German, care ar fi fost lăsați liberi, fără lesă sau botniță, pe fondul de vânătoare. Câinii au fost preluați de către un reprezentant al A.J.V.P.S. Arad, iar în urma verificărilor s-a constatat…
0
braconaj în zona avram iancu

„Braconaj în zona Avram Iancu – Vârfurile – Măgulicea”… o acțiune valoroasă cât o știre-pleonasm

  [COMUNICAT DE PRESĂ – IPJ ARAD] Surprinși la braconaj Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, ieri, o acțiune pe raza localităților Avram Iancu, Vârfurile și Măgulicea, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind regimul armelor și munițiilor și vânătoarea. Astfel, în jurul orei 22,30, pe un fond de vânătoare din zonă a fost depistat un autoturism de teren, în interiorul căruia se găseau patru bărbați, cu vârste între 34 – 44 de ani, care intenționau să desfășoare activități de braconaj. La momentul interceptării de către polițiști, unul dintre aceștia lumina câmpurile din împrejurimi cu…
0
percheziții la peregu mic

Percheziții la PEREGU MIC, în baza unui ORDIN EUROPEAN DE ANCHETĂ privind FURTURI de pe teritoriul Ungariei și BRACONAJ

  [COMUNICAT DE PRESĂ] Percheziții la Peregu Mic Polițiștii Secției 2 Rurală Arad au defașurat, ieri, trei percheziții domiciliare pe raza localității Peregu Mic, în baza unui ordin european de anchetă. În urma activităților desfășurate, la un imobil de pe raza localității, deținut de un bărbat de 41 de ani, au fost găsite 11 proiectoare cu led, diferite scule și o canistră cu 20 de litri combustibil, despre care există suspiciunea că ar fi fost sustrase de pe teritoriul Ungariei. Bunurile în cauză au fost predate autorităților maghiare, pentru continuarea cercetărilor. Într-un imobilul deținut de un bărbat de 32…
0
ce face poliția din arad

Ce face Poliția din Arad când se plictisește (sau „n-o ține”) să bată infractori: BATE POLIȚIȘTI! Tipul de față e CAGULATUL DOMNULUI și „trimisul special” în asemenea NECAZURI

  Domnul de față se numește Berar Cosmin, porecla sa „printre prieteni” e BOX, profesia sa actuală este de polițist la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Arad, lookul său se bucură de un real succes pe rețelele de socializare (de unde i-am luat și poza, cu acordul Facebook, Inc.) iar la cei 38 de anișori pe care i-a împlinit în Zodia Leului a reușit să le facă mai multe probleme colegilor săi de uniformă de câte avem noi cu ei… de pe vremea când Cosmin era un simplu bătăuș și încă nu știa sigur ce vrea…
2 comentarii
raul hanțig

[ACTUALIZARE] Raul HANȚIG, BRACONIERUL de la Gurahonț, a fost arestat

  [ACTUALIZARE]  Judecătorul pentru drepturi și libertăți de la Judecătoria Gurahonț a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ de arestare a inculpatului Raul Hanțig – prezentat instanței inclusiv din postura de condamnat în primă instanță în „Dosarul Jiva” (vezi articolul asociat). Braconierului i s-a întocmit un mandat de arestare pentru 30 de zile, iar contestația i-a fost respinsă de Tribunalul Arad. ………………………………………………. [TITLUL INIȚIAL] (11 martie, 2019) Raziile și „pândele” POLIȚIEI în zona cu cel mai mare grad de INFRACȚIUNI SILVICE și CINEGETICE (Gurahonț – Hălmagiu) dau „ceva rezultate”: l-au prins și reținut (cu focuri de armă) pe…
3 comentarii
o familie de braconieri

O familie de braconieri din zona Gurahonț a fost „călcată” de Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

    Ieri dimineață, au avut loc trei percheziții domiciliare pe raza comunei Gurahonț la persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Perchezițiile s-au desfășurat în zona Buceava-Șoimuș, la domiciliile a trei bărbați ( Costea Iosif din localitatea Șoimuș și frații Costea Lucian și Costea Gelu), cu vârste cuprinse între 38-43 de ani, bănuiți de săvârșirea acestor infracțiuni. Cei trei, sunt cunoscuți în zonă ca făcând parte din „trupa” de braconieri care fac legea în zonă, anturaj din care nu pot să lipsească nici Surda Călin și  Tămaș Valentin, cei care, în noaptea de…
2 comentarii
specificul infracțiunilor la regimul silvic

Specificul infracțiunilor la regimul silvic în zona Gurahonț – Brad. O ANALIZĂ TEHNICĂ a unui JAF

  Premisele pentru apariția și dezvoltarea acestui tip de infracționalitate sunt generate tocmai de specificul zonei, și anume: regiunea este puternic împădurită, densitatea locuitorilor este mică și gradul de dezvoltare industrială este redus. În plus, unii dintre locuitorii zonei au ca surse de venit exclusiv sustragerea de material lemnos și braconajul cinegetic. Se poate afirma că, această activitate infracționala a existat întotdeauna în zonă, completând mijloacele de subzistență ale locuitorilor. Datorită specificului local aceste infracțiuni au dobândit caracter de fenomen social, și, ca orice tip de activitate ilicită, a dobândit, după 1989, o structură și o ierarhie. În vârful…
2 comentarii
deputatul sergiu vlad solicită mai

Deputatul Sergiu Vlad solicită mai multă protecție pentru cei care protejează pădurile

  [COMUNICAT DE PRESĂ] Într-o declarație susținută la tribuna Camerei Deputaților, Sergiu Vlad (USR) abordează subiectul defrișărilor și al braconajului, fenomene negative care afectează în continuare România. Deputatul s-a axat în discursul său pe agresiunile asupra celor care protejează fondul forestier și cinegetic, solicitând colegilor din Parlatment măsuri suplimentare în sprijinul acestor oameni. Pornind de la cazul fostului pădurar din județul Arad, împușcat de braconieri în luna martie a anului curent, parlamentarul USR face recensământul agresiunilor la care sunt supuși cei care lucrează în serviciul pădurilor și a viețuitoarelor care le populează. Numai în acest an, numărul celor agresați…
0

Se pescuiește în mod barbar pe Mureș! Doi braconieri – prinși de jandarmi cu „triplă cu plumb”

  [COMUNICAT – INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI ARAD] Gerul nu i-a împiedicat pe doi arădeni să meargă la braconaj Vineri, 06 ianuarie 2017, în jurul orei 15.50, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat pe albia râului Mureș, doi bărbați care pescuiau cu unelte interzise deținerii și folosirii neautorizate,  prin metoda greblare folosind câte un băț de pescuit prevăzut cu mulinetă, cârlig tip triplă și un  plumb. Cele două persoane au fost depistate pe malul stâng al râului Mureș, în zona localității Bata din jud. Arad. La vederea echipajului de jandarmi, unul dintre…
0
barbarie pe fondul de vânătoare

Barbarie pe fondul de vânătoare al AJVPS de la Târnova! Braconierii sunt tocmai paznicul și șeful de grupă [FOTO]

  Dorin Jiva si Pop Lucian – primul, paznic de vânătoare, iar al doilea, șef de grupă, pe Fondul de vânătoare Târnova, gestionat de AJVPS Arad, au fost prinși sâmbătă, 7 ianuarie, în  timp ce braconau două ciute de lopătar. Asupra lor s-a întocmit un dosar penal sub acuzația de braconaj (vezi constatarea polițiștilor în facsimil – galerie). Informația a fost făcută publică pe grupul Vânătoarea în România și, cum este normal, a provocat valuri de indignare din partea vânătorilor… adevărați. „Acesta e dezavantajul când te învecinezi cu AJVPS-ul! Ciutele au fost împușcate la 30 de metri de limita…
10 comentarii
Revolut
veterinar arad
UVVG
Salon Marem
Wise
Secret Link