Un bărbat de 44 de ani s-a ales cu dosar penal pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

braconaj 3
Distribuie:

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați, în noaptea de 25/26 noiembrie a.c., despre faptul că, pe un fond cinegetic de pe raza localității Tisa-Luncșoara, s-ar fi auzit un foc de armă.


Pe un drum forestier, a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din jud. Hunedoara, care transporta, într-un autoturism de teren, o armă de vânătoare încărcată, o armă confecționată artizanal, o lunetă, o lanternă, 17 cartușe nepercutate de diferite calibre, o țeavă de carabină, o baionetă, 2 cuțite, un asomnator și un blocator armă.



Din cercetări, s-a conturat suspiciunea rezonabilă că bărbatul ar fi utilizat o armă, fără a deține autorizație pentru a participa la vânătoare.

Armele, muniția și celelalte bunuri găsite în autoturism au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.

 

Biroul de presă al IPJ Arad


 

Categorie: Știri
Etichete: braconaj, fond cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor., Tisa-Luncșoara
Distribuie:
Articolul anterior
CIRCULAȚI ÎN SIGURANȚĂ, ÎN CONDIȚII DE IARNĂ!
Articolul următor
LIGA 3, seria 8 | O ETAPĂ CU MULTE GOLURI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie