Ared
partidul acțiunea conservatoare inițiază

Partidul Acțiunea Conservatoare inițiază o campanie de semnături și vrea o dezbatere publică la Arad, pentru abrogarea „Legii Vexler”

Decizia de eliminare a bustului lui Octavian Goga din Copou (Iași), în urma demersurilor inițiate de avocatul Bogdan Ionescu, a depășit cadrul unei simple măsuri administrative și a generat o dezbatere care nu mai poate fi ignorată. Hotărârea autorităților locale din Iași a fost urmată de reacții publice și demersuri juridice din partea unor organizații și persoane care invocă legislația privind protejarea monumentelor de for public și a patrimoniului național. În același timp, la Cluj-Napoca, solicitări similare — privind îndepărtarea busturilor lui Octavian Goga și schimbarea denumirii unor instituții — au fost respinse, autoritățile locale apreciind că legislația în…
1 comentariu
ACT - Acțiunea Conservatoare - a pus bazele unei organizații la Arad

ACT – Acțiunea Conservatoare – a pus bazele unei organizații la Arad

Comitetul de Inițiativă Județean ACT Arad a pus bazele organizației formațiunii politice Acțiunea Conservatoare în județul nostru. Evenimentul a fost marcat printr-o ședință extraordinară desfășurată în sala de conferințe a hotelului Coandi sâmbătă, 7 martie, cu participarea conducerii la nivel central – eurodeputații Claudiu Târziu și Șerban Dimitrie Sturdza și secretarul general, deputatul Alecu Robert. Florin Doroțiu a fost desemnat ca președinte al ACT Arad „Astăzi am făcut un pas important pentru Arad. Am constituit Comitetul de Inițiativă Județean ACT Arad și am pus bazele organizației Acțiunea Conservatoare în județul nostru. ACT nu se naște dintr-o revoltă de moment, ci…
1 comentariu
partidul acțiunea conservatoare condus

Partidul Acțiunea Conservatoare condus de Claudiu Târziu își lansează Filiala Arad

Pe 7 martie, la Hotel Coandi în sala de conferințe, se va constitui Comitetul de Inițiativă Județean al Partidului Acțiunea Conservatoare  (ACT Filiala Arad) în prezența președintelui partidului Claudiu Târziu  – europarlamentar ACT, a Secretarului general Robert Alecu – deputat ACT și a Vicepreședintelui partidului, Alteța Sa prințul Șerban Dimitrie Sturdza – europarlamentar ACT. Gazda evenimentului va fi Florin Doroțiu, președintele filialei ACT Arad. Partidul Acțiunea Conservatoare Europarlamentarul Claudiu Târziu, co-fondator și fost partener politic al lui George Simion în AUR, și-a lansat noul partid, Acțiunea Conservatoare (ACT), după ce a părăsit în aprilie 2025 partidul pe care l-a…
0
florin doroțiu refuză public partidele

Florin Doroțiu refuză public partidele care l-au ofertat în vederea unei potențiale nominalizări pentru Camera Deputaților

Florin Doroțiu, fostul candidat la președinția Consiliului Județean Arad din partea PUSL a fost ofertat de mai multe partide în vederea unei colaborări pe termen lung – nu le nominalizează din rațiuni care țin de educație morală -, activitatea sa politică și adunarea cinstită a celor aproape 4000 de voturi în urma unei campanii electorale incomparabile, cel puțin din punctele de vedere finaciar și numeric, cu al marilor partide, fiind apreciată de toți „scouterii politici” din Arad. Nu doar el se află în această situație… dar e unul dintre cei foarte puțini care a ales să-și facă publice explicațiile,…
0
florin doroțiu

Florin Doroțiu: „Îmi doresc să ajung președinte al Consiliului Județean Arad pentru a putea implementa schimbările necesare și pentru a contribui la dezvoltarea și prosperitatea județului nostru”

[COMUNICAT DE PRESĂ] Fiind născut și crescut în Arad, am dezvoltat o legătură profundă cu acest oraș și cu oamenii săi. Îmi doresc să fac lucruri remarcabile în Județul Arad deoarece cred cu tărie în potențialul său neexploatat și în posibilitatea de a transforma acest spațiu bogat într-un loc mai bun pentru toți locuitorii săi. În viziunea mea, politica trebuie să se bazeze pe principii solide de corectitudine și cinste, iar eu consider că este esențial să fiu un om corect și cinstit în toate acțiunile mele.Încă mai cred că alături de oameni cu aceste calități se regăsesc idealurile…
0
de ce și cum vreau

„DE CE ȘI CUM VREAU SĂ CONDUC ARADUL, DACĂ VOI FI ALES?” | Florin Doroțiu răspunde la 10 întrebări concrete despre programul său electoral

Florin Doroțiu, candidat din partea PUSL la funcția de președinte al Consiliului Județean Arad, a răspuns la cele 10 întrebări, pe care criticarad.ro le va adresa tuturor pretendenților la cele mai înalte funcții politico-administrative pe parcursul acestei precampanii electorale.  1. Enumerați primele trei motive care v-au condus la ideea de a concura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Arad.     – Dorința de a contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea vieții locuitorilor din județul Arad, respectiv prin implementarea unor politici administrative și proiecte eficiente. – Experiența și competențele în domeniul administrativ cat și în domeniul privat, care pot fi…
0
corupția la încercare

Corupția la încercare: Arad, punct de răscruce

[COMUNICAT DE PRESĂ] Aradul se confruntă în prezent cu încă un test serios în fața corupției, iar acest examen pare „picat” după dezvăluirile tulburătoare din cadrul CNAIR Arad. În această luare de poziție, fără pretenții de exhaustivitate, explorăm impactul real al corupției și necesitatea unor acțiuni prompte și eficiente. Fără a ne pierde în retorică, este important să recunoaștem că există o problemă și să o evidențiem ca find de importanță primă. Aradul nu este singular în această luptă, dar ceea ce contează acum este modul în care comunitatea reacționează și se implică în combaterea celui mai distrugător flagel…
1 comentariu
florin doroțiu

Florin Doroțiu: „Este imperios necesară construirea, din fonduri publice, de adăposturi civilizate pentru animalele fără stăpân, în fiecare UAT din județul Arad!”

Florin Doroțiu, prim vicepreședinte al PUSL și candidat, la alegerile din 2024, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, abordează problema animalelor abandonate din Arad, după ce și-a făcut un plan legat de aceasta. „În calitate de cetățean preocupat de bunăstarea animalelor și de starea comunității noastre, propun o abordare decisivă și pragmatică pentru a rezolva problema câinilor comunitari și a animalelor fără stapân din județul Arad. Este imperativ ca autoritățile locale să inițieze acțiuni specifice și să dezvolte programe sustenabile în acest sens” – este declarația de intenție a acestuia.  În judetul Arad, problema câinilor comunitari reprezintă o…
1 comentariu
pusl și-a stabilit deja candidatul

PUSL și-a stabilit deja candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Arad

[COMUNICAT DE PRESĂ] Florin Doroțiu, prim vicepreședinte al PUSL și candidat, la alegerile din 2024, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, face o sinteză a programului politic care îmbină idealurile umaniste cu cele ecologiste. Pașii care trebuie urmați, în mod firesc și logic, pentru o dezvoltare unitară și care să tindă către prosperitate sunt prezentați de candidatul nostru. Dezvoltarea unui județ este esențială din mai multe perspective și impactează direct calitatea vieții locuitorilor, potențialul economic și coeziunea socială. Iată punctele esențiale pe care le avem în vedere și pentru care dezvoltarea unui județ în conduită umanist-ecologistă este crucială: – Calitatea…
0
dezvoltarea agriculturii ecologice este unul

„Dezvoltarea agriculturii ecologice este unul din pilonii programului nostru”. Interviu cu Florin Doroțiu, candidat PER la președinția Consiliului Județean Arad

  OAMENI DE NOTA ZECE PENTRU UN JUDEȚ DE NOTA ZECE Interviu cu Florin Doroțiu, candidat PER la președinția Consiliului Județean Arad – Sunteți implicat în politică de ceva vreme, de unde a venit dorința de a candida la postul de președinte al Consiliului Județean Arad? – Să fim sinceri, dorința oricărui om care intră în politică este să urce în această ierarhie. Am 43 de ani, mi-am făcut un examen interior și am ajuns la concluzia că pot veni în fața arădenilor cu o viziune modernă, că pot schimba fața județului după trei decenii de ratări și spectacole…
1 comentariu
veterinar arad
veterinar arad
UVVG
Wise
Salon Marem
Secret Link