ACTUALIZARE 4 | După doi ani de instanță și nu mai puțin de 13 amânări ale pronunțării, luni, 27 iulie 2026, judecătorii Tribunalului Timiș i-au condamnat pe polițiștii examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Arad trimiși în judecată pentru luare de mită. Aceștia au fost condamnați la pedepse cu închisoarea cu executare. Cea mai mare pedeapsă aplicată este de 3 ani și 6 luni. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel. Condamnările conform portalului instanței Bezergheanu Daniel – 3 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiunea…
6 comentarii
[ACTUALIZARE 2] Prefectura Arad umblă ca orbul cu bâta prin pădurile Nadășului, TESTAMENTUL nu l-a văzut nimeni, plângerile împotriva „moștenirii familiei Colțeu” se plimbă din DNA în DNA, iar sătenii și „publicul spectator” sunt pe COD ROȘU de „ceață judiciară”
[ACTUALIZARE 2] COMUNICAT DE PRESĂ] MINISTERUL AFACERILOR INTERNE / INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD Cererile de revizuire a sentinței din cazul Nadăș se judecă la Balș și Brașov Cu privire la Decizia civilă nr. 20/ 2018 a Tribunalului Olt, Instituția Prefectului – Județul Arad precizează că prin aceasta s-a dispus trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Balș a cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 657/ 2006 pronunțată de Judecătoria Ineu, procesul nefiind astfel finalizat. Prin Sentința nr. 657/ 2006 a Judecătoriei Ineu s-a restituit familiei Colțeu Mihai Alexandru și Colțeu Viorica suprafața de 8.742 ha teren pădure, împreună cu…
[HIP HOP NEWS] De ce îmi „iubesc” orașul? Uțu Rules. Procuror vs Avocat – poveste klingoniană
© De ce îmi „iubesc” orașul? Uțu Rules. Îl iubesc cu ghilimele din atâtea motive simple!… Îl iubesc pentru că (și) aici, cu bani, poți muta zebra dacă mierlești un „fraier”. Îl iubesc pentru că, indiferent de statut, oricând poți face o combinație cu un milițian și te poți „tăgui” cu el la orice chermeză, fără ca nimeni să aibă ceva de obiectat. Îl iubesc pentru că, odată ieșit Uțu, orașul va fi din nou ca un platou de filmare cu haiduci, cuțite, sifoneli și droguri. Îl iubesc pentru că Uțu va înlocui până și semnele de circulație…
[ACTUALIZARE 2] Dacă ești curios… MOMENTUL ZERO al ieșirii lui Uțu Rohozneanu din Penitenciarul Ploiești, filmat de un apropiat
[ACTUALIZARE 2] Luni, 7 august, cel supranumit „Împăratul lumii interlope arădene” a ieșit din Penitenciarul Ploiești, fiind eliberat condiționat după 8 ani și jumătate. Ieri, a chefuit împreună cu câțiva zeci de apropiați la Hotel President – și deși deținem câteva filmulețe făcute cu telefonul de la evenimentul respectiv… preferăm să le ținem pentru noi. Momentul zero al ieșirii din penitenciar a interlopului este, însă, unul… istoric… chiar dacă vorbim despre „istoria mică și perversă” a sistemului judiciar românesc – așa încât… enjoy! ………………………………………………………………….. [ACTUALIZARE] „Împăratul” lumii interlope arădene, UȚU Rohozneanu, a fost eliberat condiționat Tribunalul Prahova a…
[NERECOMANDAT INOCENȚILOR] Cum a fost „făcut” IOȚCU. Lecție de MANUAL PENTRU LICHELE – partea cu „provocarea la comiterea de infracțiuni prin AGENȚI SUB ACOPERIRE” [DESEN]
Notă: Pentru a evita polemicile inutile pe marginea eternei întrebări „de unde aveți informațiile?”, precizăm dintru început că, aproape exclusiv, ele provin din birourile de avocatură ale apărătorilor aleși ai inculpaților, direct prin intermediul avocaților, respectiv din dosarul complet pe care aceștia ni l-au pus la dispoziție, în conformitate cu legile în vigoare (care stipulează clar dreptul egal la mediatizarea cazurilor a părților dintr-un dosar). Niciunul dintre cei scriși pe bilețel nu a reprezentat o sursă pentru dezvăluirile de față. Vă povestim în cele ce urmează despre ceea ce s-a întâmplat în culisele CAZULUI IOȚCU (da,…
[VIDEO EXCLUSIV] FLAGRANTUL LUI IOȚCU – o rușine a DNA Timișoara și o dovadă că oricine, în țara asta, e ARESTABIL „când vor mușchii (procurori)lor”
S-o spunem din start: Nicolae Ioțcu nu a fost un demnitar „cum trebuie”. Cu o educație la nivel personal precară și studii incerte, cu un caracter… așișderea, înconjurat de oameni dubioși, incompetenți și corupți, ajuns senator în 2004 în urma unei conjuncturi politice care l-a ales… aproape aleatoriu din grămada de nulități care „făceau antecameră” la potentații clipei, a fost practic „cocoțat” în 2008 de partid în fotoliul de pe care l-a spulberat DNA în vara lui 2015… pentru ca să aibă partidul respectiv de unde suge. Și a supt… de mai are în stomac și în conturi…
Procurorul Lucian DOLCU de la DNA Timișoara – cercetat de Inspecția Judiciară. Ar putea fi sfârșitul unor URÂTE PRIETENII…
Inspecția Judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat în urma unor dezvăluiri ce-l vizează pe procurorul de la DNA – Serviciul Teritorial Timișoara, Lucian Dolcu, după ce acestea au apărut în presa centrală. Arădeanul Lucian Dolcu este cercetat de Inspecţia Judiciară la sesizarea avocatei Jenifer Dancea din Baroul Timiş, care a reclamat că un client al său, aflat în penitenciar ca urmare a unei condamnări într-un dosar de trafic de droguri, ar fi fost constrâns de procuror să depună un denunţ împotriva sa şi a trei judecători. Inspecţia Judiciară a confirmat miercuri că a început…
[ACTUALIZARE 2] „Explozii prin antipatie” în CAZUL NADĂȘ: Curtea de Apel Timișoara a desființat actele de moștenire ale familiei Colțeu, notarul Adrian Vlai face acuze grele la adresa procurorului DNA Lucian Dolcu, iar la Ineu s-a lăsat cu tentativă de omor!
[ACTUALIZARE 2] Curtea de Apel Timișoara a desființat actele de moștenire ale familiei Colțeu, printr-o soluție pronunțată miercuri, 21 decembrie, care i-a făcut pe săteni să exulte de bucurie și să ia evenimentul juridic drept un „Dar de Crăciun”. Pe de altă parte, notarul Adrian Vlai emite acuze grele la adresa procurorului DNA Lucian Dolcu, pe care îl acuză de hărțiure a martorilor și abuz asupra sa. Mai mult decât atât, Vlai declară că viața îi e pusă în pericol, din moment ce la Ineu s-a ales cu cauciucurile mașinii tăiate în vederea producerii unui accident. Din punct…










