Ared
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (28)

Breaking News: se termină și 2022. Chiar și în țara bananieră. Chiar și în (încă) Municipiul Second Hand. Va deveni 2023, sub Marele Demolator, Municipiul Second Hand orașul Second Hand, pregătind ca în 2024 să devină comuna Second Hand, o haltă fără industrie, fără cultură, fără tradiții, cu exod al populației, unde niciun accelerat nu va mai opri? La mulți ani, celor ce am mai rămas în Arad!
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (20)

Ca peste tot în țările bananiere, și în orașul Second Hand marii mâncători de banane privesc din când în când în jos pentru a-i vedea pe cei ce ling cojile aruncate și se gândesc cum să mai facă să funcționeze sistemul pentru care „se sacrifică” ei. Jaful băncilor nu-i ajută pentru că banii adunați de bănci pleacă din ograda lor. Nici câștigurile de pe urma pandemiei nu-i ajută pentru că și acolo câștigurile sunt colectate la un nivel superior ramurilor pe care au apucat să se cațere. Așa că nu le rămâne decât să stimuleze cât mai multe amenzi…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (17)

 Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu. Cronica (foarte) dramatică: „Cultura în Casa de Cultură a Municipiul Second Hand, tragedie în trei acte și un epilog” Prolog: După cum se știe, în orice țară bananieră unii consumă miezul bananelor și cei mulți stau încolonați după gard pentru a aplauda cu entuziasm în timp ce culeg cojile. De atâta îngurgitat banane, șefii se plictisesc și au idei. După gard, în timp ce culeg cojile, cei mulți stau încolonați pentru a le aplauda cu entuziasm aberațiile. De se întâmplă ca de după gard să nu…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (8)   

Țările bananiere, mai ales dacă se află pe itinerarul drumurilor comerciale, preiau de la cei ce le tranzitează elementele cele mai vizibile a ceea ce cred ei că reprezintă civilizația. Printre altele, tipurile de organizare, chiar dacă numai denumirile. De pildă, ministerele. Astăzi am dat acolo de ceva numit „Ministerul Culturii”. Până nu de mult, mi s-a explicat, acel ceva se numea Ministerul Culturii și Identității Naționale, dar ultima parte a fost anulată ca nu cumva să se simtă discriminați cei doi bărbați din Insulele Guru Guru nimeriți pe la noi. Acum se cere  să se renunțe și la…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (6)

Chiar și într-o țară bananieră se găsesc televizoare. Iar dacă șeful cel mare e isteț, oferă cât mai multe canale la care să se uite nația: privitul spre micul ecran este cea mai ieftină distracție, poți să stai comod, nu trebuie să cumperi bilet, nu trebuie să faci cinste cu o prăjitură, în anumite situații poți chiar stinge lumina.
0
UVVG
Krak
taxe info
taxe info
Secret Link