Țările bananiere, mai ales dacă se află pe itinerarul drumurilor comerciale, preiau de la cei ce le tranzitează elementele cele mai vizibile a ceea ce cred ei că reprezintă civilizația.
Printre altele, tipurile de organizare, chiar dacă numai denumirile. De pildă, ministerele. Astăzi am dat acolo de ceva numit „Ministerul Culturii”. Până nu de mult, mi s-a explicat, acel ceva se numea Ministerul Culturii și Identității Naționale, dar ultima parte a fost anulată ca nu cumva să se simtă discriminați cei doi bărbați din Insulele Guru Guru nimeriți pe la noi.
Acum se cere să se renunțe și la prima parte a denumirii, întrucât s-a constatat că structura aceasta nu prea are de a face cu cultura, nu prea finanțează programele din teritoriu și nu se implică în conținutul acestora. În cazul acesta, cine se ocupă în țara bananieră de aceste demersuri? Direcțiile de Cultură și Patrimoniu în niciun caz, ci Direcțiile de Cultură locale.
Acesta este un lucru excelent, mi s-a explicat, astfel ceea ce se întitulează „Ministerul Culturii” nu poate fi făcut răspunzător pentru că în Municipiul Second Hand se cântă Beethoven cu o orchestră cu un singur contrabas sau că se organizează și se plătesc din belșug cântăreții veniți să se producă la Festivalul Clătitelor, la Festivalul Părădăicilor, dar nu se face niciun efort pentru a se iniția și Festivalul Păstârnacului. (Din surse am aflat că această lacună va fi rezolvată începând de anul viitor, ba mai mult, tot de anul viitor s-au găsit fonduri și pentru Festivalul Țiglelor Roșii, eveniment unic în țările bananiere și nu numai.)
Totuși, trebuie să recunoaștem că ăștia care se mai numesc „Ministerul Culturii” „elaborează, în colaborare cu Consiliul Național al Audiovizualului, strategia în domeniul audiovizualului”.
Asta, într-adevăr se vede de la o poștă: strategia în domeniul audiovizualului este ca tot cetățeanul să fie din timp pregătit pentru sfârșitul lumii, așa că, pentru un ochi neavizat, directiva – respectată cu rigoare – este ca toate programele informative să nu răspândească decât groază: războiul este aproape, pandemia se află abia la început, dezastrul ecologic va lăsa lumea să moară de inaniție, pe șoselele patriei azi au murit doar opt cetățeni, dar mâine sigur vor suferi groaznice accidente nu mai puțin de optsprezece, la iarnă vom sta flămânzi în frig și în întuneric.
Teatrul Hirschl, Teatrul Vechi din Municipiul Second Hand, este cel mai bun exemplu pentru modul în care încă așa-numitul „Minister al Culturii”, precum și „Direcțiile de Cultură și Patrimoniu” aplică strategia perfect – nu tu patrimoniu, nu tu tradiții, nu tu identitate națională. Nu tu cultură.
Deci, dacă programele se stabilesc și se finanțiază la nivel local, trebuie căutat un nume nou pentru ceea ce-și zice „Ministerul Culturii”. În târg se vorbește că la ora aceasta se duce o luptă aprigă între două propuneri: „Ministerul Manelelor” și „Ministerul Care Există pentru că Nu Există”. Verdictul final îl va da în mod democratic votul popular. Așteptăm cu interes.
