persoană căutată de pompieri

ACTUALIZARE | Persoană căutată de pompieri în apele Mureșului, în zona podului Traian

ACTUALIZARE 2 |  ISU Arad a transmis joi dimineața că au fost reluate căutările persoanei care, miercuri după-amiază, ar fi sărit în Mureș în zona Podului Traian din municipiu. „Căutările au fost reluate, iar la locul evenimentului se află o autospecială din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, dotată cu barcă de salvare, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare, precum și un conducător de ambarcațiune și un scafandru. Totodată, în sprijinul pompierilor militari arădeni intervin și colegii din cadrul ISU Timiș, cu o autospecială de scafandri și patru scafandri. Intervenția este în desfășurare.” – a transmis ISU Arad. ACTUALIZARE…
0

Bărbatul căutat de salvatori în Mureș, lângă Podul Traian, a fost găsit acasă și internat la psihiatrie

A fost agitație mare astăzi, la orele amiezii, în zona Podului Traian din municipiu pentru căutarea unei persoane care se presupunea că s-ar fi plimbat pe Mureșul înghețat, în scopul de a se sinucide. Salvatorii sosiți la fața locului nu au găsit nicio persoană în situația sesizată. Persoana ar fi intrat în apă, dar ar fi ieșit și ar fi plecat într-o direcție necunoscută. După câteva ore de căutări, polițiștii au identificat persoana în cauză (un bărbat de 30 de ani), aceasta fiind găsită la domiciliu. Bărbatul a fost transportat la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate,…
0
ioța dă strike! din nou

Ioța dă strike! Din nou pe Podul Traian

[UPDATE] A fost coborât cu ajutorul autospecialei de salvare și intervenție la înălțime. Este premieră pentru Arad! Dacă Ioța ne-a obișnuit ca periodic să facă exerciții de echilibristică pe Podul Traian, de data aceasta a dat bătăi de cap de două ori într-o singură săptămână. În jurul orei 16:00, reprezentanții SAJ anunțau cu stupoare că din nou, Ioța este cocoțat pe Pod. Toată mobilizarea de forțe se face ca la carte, dar de data aceasta diferența este doar costumația „sinucigașului”, acțiunile fiind identice.  
0

Ioța a coborât de pe Podul Decebal, pentru a enșpea mia oară

O adevărată mobilizare de forțe a fost creată în momentul în care s-a dat alertă de tentativă de sinucidere, pe podul Traian. Însă toată lumea ave în minte o singură întrebare… „iar?”. Primul anunț a fost că „un bărbat urlă de pe schelele pe Podul Traian” și au intervenit pompierii (cu  S42, A2003 și APIC + Barcă cu 6 subofițeri și soldați), poliția și ambulanța. Mai apoi s-a confirmat că Ioța cel de toate podurile, iar a comis-o, ca de obicei, sub formă de alertă falsă. Bărbatul urmează a fi internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad. Exact ca…
1 comentariu
bărbatul care amenință că

„Bărbatul care amenință că se aruncă de pe Podul Traian” se întoarce!

[ACTUALIZARE] (ora 14.44) După aproximativ 30 de minute de intervenție, bărbatul a fost convins să nu-și ia viața. IPJ Arad a informat că „negociatorul IPJ Arad, împreună cu echipajul ISU de la fața locului au reușit să convingă bărbatul să nu-și ia viața. Acesta va fi transportat la secția de psihiatrie a Spitalului Județean, pentru evaluare.” https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/07/WhatsApp-Video-2023-07-03-at-14.44.53.mp4 ________________________________________ [INFORMARE DE PRESĂ] Serviciul de Urgență 112 a fost apelat în urmă cu câteva minute cu privire la o persoană care amenință că se aruncă de pe Podul Traian. Aceasta se află urcată pe grinda metalică centrală a podului și  nu…
0
au demarat lucrările pentru amenajarea

Au demarat lucrările pentru amenajarea unei Alei pietonale pe digul Mureșului, în cartierul Mureșel

[COMUNICAT DE PRESĂ] Primăria Arad prin Direcția Edilitară a demarat lucrările de amenajare a unei alei de-a lungul coronamentului digului de apărare împotriva inundațiilor din zona cartierului Mureșel. Realizată în cadrul „Programului de întreținere și reparații” al municipiului Arad, aleea va avea o lungime de 1,2 km, fiind delimitată de podul Traian și intersecția străzii Lucernei cu Gladiolelor. Echipa de muncitori a început săptămâna aceasta cu lucrări de decopertare, urmate de așternerea succesivă a straturilor de balastru, apoi nisip, iar în final ciment. Aleea de pe strada Gladiolelor va fi amenajată cu pavele. „Vrem să recuperăm pentru oraș și…
0
bibi îi stinge lui falcă

Bibi îi stinge lui Falcă beculețele preferate!

[COMUNICAT DE PRESĂ] Iluminatul arhitectural din municipiu va fi stins  Începând de luni, 3 octombrie 2022, iluminatul arhitectural din municipiu va fi întrerupt începând cu ora 23.00. Primăria Arad a luat această măsură din dorința de a economisi energie electrică și implicit de a diminua costurile cu iluminatul ambiental al clădirilor și cel din zona mediană a Bulevardului Revoluției. Singurele obiective care vor rămâne iluminate sunt podurile și pasarela peste râul Mureș. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț crede că această măsură nu-i va afecta pe cetățeni, întrucât după ora 23.00, prezența acestora în locurile publice este restrânsă. „După modelul…
0
despre marea corupție - episodul

Despre MAREA CORUPȚIE – Episodul II. Iluminații de la „ELBA” sau „de ce filează lampa?” când se pun la bătaie 72 de milioane de euro din bugetul local

  [Episodul II – ILUMINAȚII DE LA „ELBA” Domnului Vasilescu– SINTEZĂ – inspirat de clipul de autopromovare electorală ediția 2020 a lui Sergiu Bîlcea care-și dorește un „Arad Strălucitor” dar care, observăm, nu a trăit în Aradul erei Falcă dacă nu știe că Aradul strălucește de la ELBA. Îi dedicăm acest material inocentului candidat dar și tuturor celor care au trăit în beznă cei 16 ani în ciuda faptului că „lumina” ne-a costat 100 de milioane de euro din bugetul local.] Legendele urbane de underground despre corupție și șpagă, debutează cu povestea primei șpăgi ( elegant spus, primul comision)…
1 comentariu
lupaș despre închiderea podului decebal

Lupaș despre ÎNCHIDEREA Podului DECEBAL: „Infrastructura se poate repara și fără deranjamente”

  [COMUNICAT DE PRESĂ] Lupaș (PRO România): infrastructura se poate repara și fără deranjamente Anunțul municipalității privind închiderea circulației pe Podul Decebal timp de 4 luni, l-a făcut pe consilierul Marin Lupaș să facă cunoscut publicului viziunea sa pentru o abordare alternativă. „Infrastructura se poate repara și fără deranjamentele deja cuoscute. Asta înseamnă ca în administrația locală să punem oamenii pe primul loc, nu firmele și contractele cum se întâmplă acum. Și mă refer la reparații pentru că ceea ce tot face Primăria în acești ani nu se poate numi modernizare. A turna asfalt pe niște tronsoane de drum…
0
încă o sinucidere învăluită în mister

Încă o SINUCIDERE învăluită în mister: ce căuta un om din Șeitin, tată a doi copii, cu ștreangul de gât sub Podul „Traian”?!

  Andrei Bălaş, un bărbat în vârstă de 32 de ani din comuna Şeitin, a șocat comunitatea întreagă cu gestul său de a-și pune capăt zilelor în a doua zi a anului 2019. Polițiștii l-au găsit miercuri seara, spânzurat sub podul Traian. Tânărul tată avea doi copii, unul de trei ani şi altul de 10 ani, și avea probleme mari în familie: acestea sunt puse pe seama deciziei de a-și lua viața. Întrebarea la care, însă, nici cei mai apropiați prieteni ai lui Andrei nu pot să răspundă e „ce căuta sub podul Traian la ora respectivă, la 45 de kilometri…
0
multe semne de întrebare

[ACTUALIZARE 2] Multe semne de ÎNTREBARE în privința morții tânărului din OLARI care s-a aruncat în Mureș sub ochii iubitei sale: „A făcut-o de frică, după ce a fost bătut!” – susțin mai multe surse

  [ACTUALIZARE 2] Simion Marius (foto principal) se numește tânărul de 27 de ani pe care pompierii l-au scos din apele Mureșului joi seara, în jurul orelor 20.00, după ce un pescar a sunat la 112 informând că a văzut un cadavru plutind pe Mureș. Găsirea trupului neînsuflețit al bărbatului s-a petrecut la 5 zile după ce acesta s-a aruncat de pe pod. Tânărul locuia în comuna Olari (informația venită pe filieră oficială care l-a indicat ca fiind din Zimandu Nou s-a dovedit greșită), iar asupra momentului fatal în care s-a aruncat de pe pod sub ochii soției (de…
6 comentarii
deviaționism vulgar la arad

Deviaționism vulgar la Arad

  Deviaționismul politic, dacă îmi aduc eu bine aminte, era o acuză capitală inventată de partidul comunist împotriva oricui nu îi convenea. Astăzi este o realitate, cel puțin la Arad, oraș devenit osul în jurul căruia se hârâie politicienii. Nu mai este un oraș de locuit și îmbunătățit, ci un teatru al absurdului partizan. Mai rău, piesa care se joacă este o tragi-comedie pornografică. Este de fapt un circ jucat ca la ușa cortului. La capătul a numeroase replici de maximă vulgaritate, vine primarul și zice că toți ăștia contra lui sunt cei care „ling” la opozanți. Curat murdar!…
3 comentarii
GLR Car Wash
veterinar arad
Salon Marem
Wise
Secret Link