Un bărbat din Șiclău a furat o mașină, a condus băut și a derapat într-un șanț

etilotest-politie
Distribuie:

Un bărbat din Șiclău a furat o mașină din fața unei case. A vrut să plece la Socodor, dar a pierdut controlul volanului, intrând într-un șanț. Bărbatul era băut și nu avea nici permis de conducere. 


[COMUNICAT DE PRESĂ]

Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 29 de ani, din Șiclău, care, în ziua de 28 decembrie a.c., ar fi sustras un autoturism lăsat neasigurat, cu cheile în contact, din fața unui imobil din localitate, pe care l-ar fi condus pe D.J. 709/B, dinspre Șiclău spre Socodor, unde ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând în șanț.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,61 mg./l. alcool pur în aerul expirat, verificările polițiștilor relevând că cel în cauză nu deține permis de conducere. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș, cu propunerea luării de măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și sub influența alcoolului.


 

Categorie: Știri
Etichete: Judecătoria Chișineu Criș, siclau, socodor
Distribuie:
Articolul anterior
Un recidivist care a spart biserica din Cadăș a fost reținut de polițiști. Un alt hoț a fost prins în flagrant, la Nădlac
Articolul următor
Acțiunile în trafic ale polițiștilor din ultimele 24 de ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

diesel

[ACTUALIZARE 3] Tragica viață a lui DIESEL poartă stigmatul aceluiași blestem numit Filon Crețiu, iar linșajul, nu doar mediatic, se manifestă disproporționat. Singurul fapt pozitiv din oribila poveste: toată lumea regretă că s-a întâmplat

Petiția online „Dreptate pentru Diesel” creată sâmbătă, 2 septembrie, de activistul arădean Arpi Nistor, a adunat pe la 4.500 de semnături până la data publicării acestui articol (actualizare – marți,…
ipj arad large

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni din 2024: Infracționalitatea stradală, violența domestică, infracțiunile rutiere și furturile din societățile comerciale (produse de pe rafturi) au înregistrat o creștere. Se schimbă abordarea campaniilor preventive în școli

În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 29 aprilie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a prezentat pe larg analiza activității în primul trimestru al anului. Infracționalitatea stradală, violența…