Un șofer al unei mașini Pizza Drive a fost săltat din trafic de polițiști, pe strada Mărășești

politie trafic
Distribuie:

Vineri, 1 Martie, în jurul orei 10:00, o mașină a firmei Pizza Drive a fost oprită în trafic de polițiști pe strada Mărășești din Arad. În scurt timp, la fața locului a sosit un alt echipaj de Poliție.

După aproximativ 30 de minute, conducătorul auto a fost băgat într-o mașină a Poliției care a plecat, iar mașina acestuia a fost parcată de un polițist.

Din primele informații, suspiciunea era că șoferul avea asupra lui ceva substanțe interzise. Din informațiile noastre, nu s-au găsit substanțe interzise asupra lui, dar a ieșit pozitiv în urma testării cu Drug-Testul și a fost dus pentru recoltare de probe.


[ACTUALIZARE] (ora 12.28): IPJ ARAD:

La data de 1 martie a.c., în jurul orei 10.17, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 25 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bela Bartok.

Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Foto – arhivă


 

Categorie: Evenimente din trafic
Distribuie:
Articolul anterior
AUR Arad a demarat campania de semnături pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie
Articolul următor
Doi hoți din Sintea Mare au fost reținuți de polițiștii din Chișineu-Criș și propuși pentru arestare după ce au „golit” cel puțin două case din Adea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie