CIRCUL S.R.I. – aripa ruptă de realitate – vă prezintă propriile sale CREATURI: SOȚII COȚOFANĂ – visul urât al presei, spaima magistraților, lăturile barourilor și torționari ai Limbii române
Dacă nu-i știți pe soții Coțofană, e 1-0 în minutul 90 pentru voi: (să) trăiți, se vede treaba, într-o lume mai normală decât asta a magistraților, avocaților, serviciilor „secrete” și (poate nu în ultimul rând) a presei!
Ca să nu ne tenteze alunecarea în literatură (pentru că personajele astea chiar se pretează), să facem un portret fizico-psihologic brutal (că văd că-i la modă) al acestui cuplu isteric, reducându-l la o matrice-algoritm, oglindindu-i pe scurt, așa cum sunt ei cunoscuți în „folclorul cotidian arădean” de către aproximativ 99, 99% din (păcate) mulți care-i cunosc…
Cine sunt acești avevărați „criminali în serie ai timpului liber și ocupat”
Ea: Lavinia Coțofană, fost magistrat-judecător și ofițer SRI pensionat înainte de termen, dată afară din sistem după un scandal-monstru care a început de atunci și încă nu s-a terminat, personaj infect care a târât în mocirlă aproape tot personalul SRI (care a infiltrat-o acolo) și al Tribunalului Arad. Urâtă mai ales când încearcă să fie frumoasă, șocantă ca prezență încă de la primul accident al destinului: guralivă („genul cotoroanță”), înfumurată, plină de sine degeaba, disconfortul social în carne și oase; scuipă când vorbește (și vorbește non-stop), deformează orice moment de liniște și pace din jurul ei, se agață de oameni care o interesează (neapărat „importanți”) indiferent de dispoziția acestora, are un discurs al corpului extrem de vulgar, miroase nașpa și conduce beată.
El: Gheorghe Coțofană, fost (dracu știe cum) avocat, membru în câteva barouri, dat afară din toate – „infractorul cu o spuză de cultură la purtător” tipic. Se laudă că l-a reprezentat pe Ovidiu Tender („aa, de aia-i unde îi!” – i-am spus printre zbierături), că a băut cu Noica și Nichita („ăă… de aia nu mai ai ficat și creier!” – mă autocitez din nou), iar dacă ai răbdare să-l asculți ajunge cu delirul la Ginghis Han. Dictator militar ratat, bețiv în ultimul stadiu, nu bea mult, făcându-se praf repede, ca orice alcoolic, și îi creează o concurență neloială și grețoasă pupezei (mă rog… coțofenei) de nevastă-sa, cu care seamănă la toate capitolele.
O repriză de o oră petrecută în compania acestor monstruleți devoratori de neuroni și puși pe rele pe deasupra te seacă de energie pozitivă și îți dă porunca de a nu le mai răspunde la telefon, de a te ascunde de ei pe stradă, de a nu intra în același local sau – dacă ești mai agresiv de felul tău – de a le administra câte un capac de budă-n freză, când, inevitabil, se duc să se pișe… oricum fiind setați să uite selectiv ceea ce-i doare.
Dincolo, însă, de efectul ilariant al acestui cuplu, scopul și durata vizitei Coțofanilor în viața ta e ȘANTAJUL…
Par a fi un soi de „bombe umane” implantate în instituțiile statului pentru a le cangreniza… sunt pentru palatele de Justiție ceea ce sunt gongile pentru spitale: emit bacterii care provoacă infecții nosocomiale. Dacă ai stomac să le citești emanațiile, rămâi cu un gust de căcat în creier ce trece greu și durează enorm – dar dacă ești tare pe mintea ta, e ușor să „te prinzi” unde vor să ajungă cu campania lor de promovare a scandalului căruia-i ești protagonist fără voie, în demersul „muncii” lor de instaurare a nimicului relativ: la autopublicitate (și creșterea implicită, a cotei, de la 7 lei 50 / articol la 7 lei 50 și doi mici) și la șantajarea (cu schimb de informații, bani, partide de sex platonic… naiba știe ce „monedă” preferă) celor „flaușați”.
Grijă mare dacă ai făcut greșeala să-ți fi rupt fâșu singur și te-ai pus cu ei la aceeași masă sau aproape: fac mișcări bruște, mimând tusea sau junghiul, moment în care apasă pe pix, breloc… chestii din înalta dotare însușite de-a lungul miilor de servicii murdare la și pentru care au lucrat și încă lucrează. Te trezești pe cine știe unde, în acest vast spațiu public, cu niște înregistrări cu tine de nu știi pe unde să-ți mai scoți mutra.
Apoi te șantajează cu „ce-mi dai ca să le șterg?”, iar dacă nu știi să dai o muie rapidă ca lumea, ți-o iei!…
A apărut ieri, 20 august, pe site-ul Incisiv de Prahova (?! – n.red), al treilea episod din ceea ce pare a fi un „nou gen de presă”: aruncarea cu căcat în ventilator
– ventilatorul nefiind nicio problemă dacă baza sa e la sute de kilometri distanță… ca acuma, la Ploiești… în SERIAL, frate… îți dai seama. În episodul III al seriei de bășini grafice cu damf de „securitate stalinistă”, zdrențele, sub o semnătură inventată într-un moment de proastă inspirație, iau la împrăștiat dume cu și despre presa locală cât-de-cât cunoscută din Arad și emit niște chestii pentru care în țările civilizate erau demult internate în camere cu pereții capitonați și sub pază strictă.
N-am căderea și nici permisiunea de a vorbi în numele colegilor de la Aradon și Special Arad (o știu face ei, dacă-s curioși), dar țin, de dragul cititorilor acestui site în primul rând, să amendez paragraful despre mine, pe care-l redau integral, în print-screen, și pe care îl comentez mai jos spre „luminarea” celor care mă cunosc puțin sau deloc… cum sunt cei din județul Prahova.
Comentariile pe text – în paranteze și cu italice
Un alt jurnalist de „mare caracter” (de ce pui ghilimele, chizdo?!) este Lucian Valeriu de la Critic Arad.
Dumnealui intelege jurnalismul asa: realitatea e cea descrisă de cel de ma plătește (ca și realitatea oricărui ziar, parașutelor: nu există niciun ziar din lume care să descrie realitatea celui care nu-l plătește… nu s-a născut încă genul ăla de presă). Nu de alta, dar sa nu ajung (tu, deci!) sa -mi fur din magazine băutură ca bunul meu prieten, un alt jurnalist arădeanen, de calibru mondial, Dacia Don (Dacian Don, proasto, e ăla micu de pe vremea când erai și tu o mică nimfomană „proaspăt angajată încă de pe băncile școlii” și trimisă „pe țigani și presă” de către – fras` să ți-l pieptene! – șeful tău „pe linie de cadre”; Dacian e ăla la care te îmbătai în garsonieră… iar dacă cumva a furat băutură din magazine, poate din exces de romantism a făcut-o: ca să-i dea de băut unei proaste ca tine… așa că măcar scrie-i corect numele!).
Dl Lucian are si o ibovnica (`ai de plm! „are și o ibovincă!” ticălosul!) care lucrează ca jurist la o instituție (nu lucrează la nicio instituție, toanto: lucrează la trei firme private, cu contract… nu știi tu ce-i aia, degeaba-ți explic!) si pentru a nu încalcă legea (care lege, analfabeto?!) scriind si articole le scrie sub pseudonym! Pam, pam! („pam-pam” pe mă-ta, idioato: ce legea lu pește nu te lasă să scrii articole, mai ales „sub pseudonym” ?!) Vom reveni inclusiv cu sumele percepute în unele cazuri de jurnaliști aradeni. Nu doar de la Critic Arad (proasto, am un link pentru tine, nu te mai obosi. E public și îl poți accesa odată cu pagina PUBLICITATE de pe site-ul ăsta – APASĂ!), cat si de la Special Arad! Chiar vom reveni pentru ca Edurad Hellving sa taie in “carne vie” (să ce?!)! Ce s-a intamlat la SRI Arad (la SRI-ul lui Coldea), NU POATE RAMANE FARA URMARI PENALE (zi „să crape rânza-n tine” că nu poate!)! ! (Cerasela N.). („Cerasela N.”, ciufuliților? Sună a nick de swingeri… Atâta puteți?!)
***
Am stat, în două rânduri, cu ei la aceeași masă – evenimente de o irosire aparte, a căror repetiție o s-o evit cât pot în continuare. De acolo și fotografiile lor – efectuate cu accept… să n-avem vorbe. Sper să ne întâlnim în fața unei instanțe de judecată, ca să le demonstrez pe acte și probe, amândurora, cât sunt de nocivi. Personal, nu-i voi reclama pentru nimic – sunt aproape sigur, însă, că o vor face ei.
Face parte din „job” la ăștia… e o „sarcină de serviciu”.
Despre calitatea lor de inculpați, părți „vătămate”, pițiponci procesomani în stare gravă, cu tot cu „poziția lor din punct de vedere juridic” am scris, după cum se poate (re)vedea, destul de mult pe acest site încât să nu mai fie cazul să insistăm. (vezi articole asociate).
***
UPDATE
Mizeriile au recidivat, la o zi după comiterea gangbangului, cu un atac absolut uluitor la (bietul) Dacian Don… un (nu-i așa?) „rechin”… secția poeți… îl știți ce „periculos” e… și despre ce „rost” are un asemenea demers bănuiesc că sunteți „lămuriți” – CLICK AICI, dacă vrei să citești mizeria:
I-a scris și Dacian Don o replică. Suntem onorați să-i publicăm confesiunea (prea lirică pentru gustul meu… dar cum să-i reproșezi asta unui poet boem care ascultă toată ziua folk?!):
„Pe domnișoara Lavinia Ciupuligă, de loc din Curtici, am cunoscut-o înainte să o cunosc pe confidenta ei, Maria Lupu, mamă-ofiţer la SJI Arad, de loc din Calafat, judeţul Dolj.
Adică pe Nicoleta Coţofană, mai înainte de Irina Nu ştiu cum!
M-a abordat deloc întâmplător la staţia Teatru din Arad, prin 2000 şi un pic, aşa cum zice, să mă prezinte unei prietene, care tocmai s-a stabilit în Arad.
Sanchi, tocmai terminase ANI şi a fost repartizată la Arad, având nevoie de legături primejdioase cu presa! Şi le-a avut. Era uşor să te îndrăgosteşti de Maria… Am umblat prin diferite locuri, de la Nădlac la Brad, la Muzeul Aurului, până la ea acasă, dincolo de Maglavit, unde am băut, nu furat, cel mai bun zaibăr!
M-a invitat să stăm împreună! Lucram la Observator şi eram plătit chiar bine, fiind un iepure de teren, nu un şoarece de bibliotecă!
Coţofană, coţofană, ai trădat multe dintre principiile şcolii, dar nu e nimic! Inclusiv prietenia față de cea susmeționată! Fac şi eu serial! Foileton.”
La rândul ei, zdreanța i-a trimis pe Messenger următoarea troacă cu lături:
„Ce treaba ai cu mine? Eu ii cred pe cei care scriu. Nici macar bunul tau prieten Lucian, în laturile sale, nu dezminte. Si exista si acorduri cu Parchetul, iar după un timp pt orice infracțiune intervine reabilitarea. Eu însă nu am timp sa-mi pun mintea cu voi. Dacă o voi face în niciun caz nu voi intra in polemici pe facebook cu indivizi ca voi.
La revedere!
P.S. EU în garsoniera ta vreodata? Visati. Despre restul laturilor nu mai are sens sa discutam. Nu e cu cine. Nu am sa cobor la nivelul vostru.”
Articole asociate:
1 comentariu. Leave new
E viitoarea primar