Când îți dai telefoane singur
Încep anul și materialul, cu a poveste auzită pe vremurile în care de-abia publicasem câteva cronici în presa arădeană. Adică acu’ 30 de ani. Poate e doar „folclor”, dar cu singuranță are un filon de adevăr. Se zice că după primii ani din ’70, când UTA începuse să coboare sezon de sezon în clasamentul final, simțind că nu mai primește ceva la salariu sau are chiar postul în pericol, antrenorul Coco Dumitrescu a recurs la o șmecherie, să-i zic așa. Într-o luni dimineața și-a dat întâlnire cu președintele clubului, la cofetăria Libelula. Coco stătea în bloc după colț, pe Grigorescu, așa că pe lângă celebritatea lui, era și de-al casei. S-a înțeles el cu ospătarul, ca la un moment dat, în timpul discuției cu interlocutorul de la masă, să vină și să-l anunțe că e căutat la telefon de cineva de la Universitatea Cluj. La telefonul fix, din spatele pultului, marele Coco a vorbit intenționat cu voce tare, spunând „Nu vin domle, eu vreau să continui la UTA, chiar dacă îmi dați mai mult!”. Și reîntors la masă, i-a spus președintelui: „Mă cheamă cei de la U Cluj să preiau postul de antrenor, da nu vreau să mă duc. Dacă îmi mai dați voi ceva, normal că rămân acasă”. Și – tot normal – după telefonul imaginar, nu numai că a stins nemulțumirea față de seria slabă de rezultate, ci a și obținut ceva în plus la remunerație, cum era termenul pe atunci. Ei și povestea asta a fost uzată în multe cazuri de un coleg de breaslă pe care l-am stimat și iubit enorm, trecut în eternitate în urmă cu doi ani. Acesta avea o vorbă, „lăsați-mă-n pace cu antrenorii care-și dau telefoane singuri”, făcând aluzie la legendarul Coco Dumitrescu.
Fâsuri la-nceput de an
Mi-am amintit această povestioară, când am văzut rostogolită în presă, știrea că Mircea Rednic e aproape să preia banca tehnică a celor de la Standard Liege. Într-un fel nu m-ar fi surprins ideea. Că „Puriul” are nume în Belgia și e capabil încă să conducă o echipă de top din istoria fotbalului de acolo. Dar mi-am dat seama că e doar o postare ieftină, totul pornind de la un jurnal „de seară”, care a aruncat știrea în online. Rednic nu a trebuit să-și dea telefon singur, procedeul nemaifiind uzat în zilele noastre. Acum firul de la telefonul fix a fost înlocuit cu impresari, agenți, samsari, sau cum le mai zic la cei ce iau și vând mai departe. Și e deajuns ca un individ de acest tip, venit din fotbal, sau aciuit prin fenomen, să dea o ciorbă unui jurnalist „de seară” în cazul cioacei cu Rednic, sau să strige peste gard la sediul unui club: „Am Rednic liber! Am Rednic Liber!” cu speranța că poate iese cineva din birou și-l întreabă de „deal”. N-a ieșit nimeni în curtea de pe „Rue de la Centrale 2”, unde-și au sediul „Les Rouches”, porecla celor de la Standard Liege. Așa că Mircea Rednic, care nici nu se ambalase la citirea știrii, și-a făcut bagajele și s-a prezentat la reunirea lotului de joi după masa, de la Arad.
Când telefonul nu mai sună!
Așteptam un punct de vedere al „Puriului” la prima conferință de presă din acest an… Scuzați, puncte-puncte sunt puse pentru că m-a pufnit râsul. Pentru că Mircea rămâne un simpatic și cu toată cetățenia lui belgiană, e român. „Am rămas bă la UTA, nu i-am băgat pe ăia în seamă, că eu am proiect aici și nu mă las până nu duc echipa în play-off!”. Cam asta a spus „Strâmbul” asistenței din sala de conferința din stadionul „Neuman”. Cum să nu folosești un așa prilej să-ți umfli pieptul, deși după mine Rednic n-are absolut nevoie de imagine la Arad. Pentru că eu – și nu numai – spun că este cel mai bun antrenor din Superliga noastră. Standard Liege anunțase a doua zi după „fake-ul” prin care a mers pe fentă presa care n-a avut de lucru în 03 ianuarie, că antrenorul ales era unul Leko din Croația, așteptându-se să se încheie focul de artificii de la intrarea în noul an, pentru a se semna și contractul. Și uite așa, telefonul n-a funcționa
La lucru pe ICRTI
Așa că „retourné au travail”, Mircea Rednic a dat mâna cu staful, cu bosulică și acoliții săi, dar și cu 26 de băieți echipați de fugă pe baza ICRTI. N-a fost cazul să fie căutat în mulțime, Abeid, care avea demult învoirea semnată pentru că are treabă cu Mauritania la Cupa Africii. N-au mai fost mutre noi ca astă vară. Ba au dispărut până la sfârșit de an Roganovic, Markov, Carp, Leidsman (în sfârșit), Vucenovic, Holst, pe rând, nu toți odată, ca să nu aglomereze autobuzele de linie pe Europa. Și din câte am înțeles, cei din club mai au o rundă de „skanderberg” cu Marku și Dumitrașcu pe care-i conving să facă ca și cei șase. Da OK-ul ține de sumă. Că vor oamenii ceva de drum, cum vor primi – Doamne dă! – cei convinși până acum. Și nu-s priviți cu drag nici Stroungis și Ofosu. Treaba lor, rezilieze, dar atenție cu ce vine în loc. Totuși mutră nouă a fost un băiat Răzavan Trif, pe care presa – iar ăia ce n-au avut treabă pe 03 ianuarie – l-au prezentat de parcă a venit de la Juventus. Ce-i drept clubul nu s-a lăudat cu băiatu care fuge și el alături de Benga. Pe Trif ăsta îl știu din UTA-Gaz Metan 0-1, de acum doi ani, pe un frig cumplit pe „Neuman”. L-am clasificat ca cel mai slab de pe teren în acel meci, alături de Dobrescu (care a fugit și el un timp în roșu-alb). Pe bune, cei doi au fost jaloane pe banda stângă în acel meci, unde cred că și Dorin Stana ar fi trecut în viteză de ei. Ce caută p-aici? Poate acolo în liga trei, unde a jucat până la final de an, Trif o fi devenit o sculă, „tout est possible”.
Mai avem nevoie și de iarbă
Sigur că avem, că tare greu a fost pentru suporteri, cât terenul a fost chel, săpat, intubat și regazonat. Da, totul este gata și noua suprafață de joc arată ca cea al lui Bayern Munchen. Numa-i bai acum că căldura costă (da, intenționat am scos-o așa). Nu știm dacă la reunirea lotului a fost căldură, nu sufletească, ci în radiatoarele din vestiarele arenei Francisc Neuman”. Că știți bine că Reconsu’ a oprit furniizarea la finalul anului trecut, că ,,Bătrâna Doamnă” nu și-a achitat facturile. Normal, oricine pățește așa! Și la Arad lumea știe că Sany o duce greu cu banii. Nu pe persoană fizică (unde posedă, ohoooo!), ci pe club, unde (mai) zice la mitici că finanțează. Găuri sunt deja în buget, vorba reclamei: ,,mașina e mică, bugetul e mic, ce schimbăm?”. Fie vorba-ntre noi, bugetul UTA-ei e (destul) de limitat și fix. Că banii sunt ăia: Proiecte centru cultural+drepturi televizare+abonamente+bilete vândute (aici e bai, că UTA a jucat în contumacie și cu 4-500 de spectatori, gaură în buget deci). Și mai sunt ceva sponsori, demni de laudă, că dau ce pot: calorifere, pizza, ciment și glet, ce au oamenii disponibil. Plus ceva de la turcii cu pariuri, că nu-i echipă-n lume fără casă de bet pe tricou. Și când una din verigi se scurtcircuitează, întorci buzunare pe dos și dacă n-ai de unde împrumuta, rămâi fără căldură. Și sistemul nou de degivrare consumă (credem că-i vor da drumul) și contorul învârte, facturile vin iar. Așa că părintele proiectului, muierea lui și cele patru ibovnice din consiliu’ unde sunt majoritari, trebuie să finanțeze. De la ei? Iar pun puncte-puncte și râd. De la cine dă ceva, așa după colindă, că-i echipa fanion a Aradului și nu trebuie să fie lăsată la greu.
Răutăcisme, dar totuși optimiste
Gata caterinca de-nceput de an. Eu vreau să le iasă pasiența în sensul că echipa să nu sufere. Vreau ca Rednic să mai deruleze azi-mâine casetele cu alți turiști pentru sezonul de primăvară, să-i cheme la Arad și să-i bage cât mai repede în pită, că pe 22 e deja jocul cu FCSB la București. Avem acum gazon, vom avea din nou suporteri, mi-e și dor de atmosfera de pe Neuman, unde n-am fost de la meciul de baraj cu Buzăul. Motivul îmi dă greață și acum, când m-am dres după consumul abuziv de sărbători. Personal, intru în cel de-al treizecilea an de jurnalism sportiv și mi-aș dori să jubilez cu meciuri în care UTA să câștige cât mai mult la Arad, să ne bucurăm de acest fenomen social, renumit în toată țara. Așa că la lucru, șefii faceți bani pentru echipă și voi, fa(i)nilor, faceți vocalize, că acuș va trebui intonat ,,De la Dunăre la Sena!”. Baftă!
CONFERINȚA DE PRESĂ A LUI MIRCEA REDNIC
(5 ianuarie, 2024)
