Zborul 420 sau sfârșitul ordinii bazate pe reguli | Narativ satiric de idei, în cheie geopolitică
Kalaallit Nunaat – numele anterior cuceririi de către vikingi a Groenlandei – nu era doar cea mai mare insulă din lume, peste care era așternut un lințoliu arctic cu vulpi argintii și urși polari, ci și cel mai mare paradox geopolitic al momentului. Departe, în nord, troienele nu mai stăteau neutre în ger. Fierbeau. Nu de căldură, ci de sensuri, de interese, de nevoi și de orgoliile unora din Terra continentală. Insula pentru cei ce-și permit a devenit sens și scop.
În Europa, pe aeroportul Copenhaga – Kastrup, îngrijorarea era deja destul de mare. Se zvonea că timpul era nefavorabil pentru survolul Arcticii și că zborul 420, cu destinația aeroportul Nuuk – Groenlanda, capitala insulei ar putea fi anulat. De aceea, pasagerii care făcuseră deja check-in-ul așteptau cu bagajele de mână să se îmbarce din minut în minut în aeronavă — sau poate, de ce nu, pentru o dezamăgire oficială.
Erau în jur de o sută cincizeci de pasageri: oameni maturi, familii ce plecau în vacanța de Crăciun, mult tineret, dar domina numeric un grup de bărbați relativ tineri, bine îmbrăcați, cu genți identice și priviri care se căutau între ele. Unii se plimbau fără țel, alții stăteau în picioare, cu telefoanele în mână, prea atenți ca să fie simpli turiști. Un murmur constant plutea în aer. O pasivitate forțată, impusă de situație.
Așteptarea, blazarea, nerăbdarea este spartă de o voce de altistă, metalică, amplificată, care străbate sala de plecări. Lumea învie.
— Stimați pasageri, stimați pasageri! Cu scuzele noastre, vă comunicăm că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, zborul 420 pe ruta Kastrup – Nuuk pentru moment nu are liber la decolare. Regretăm situația creată, care nu ni se datorează. Împărtășim neliniștea dumneavoastră. Vom reveni cu precizări peste o oră.
Sala reacționează imediat. Vociferări, oftaturi, iritare reținută. Unii se așază, alții se ridică brusc. Caută surse de informații din exterior. Cel puțin vreo douăzeci de pasageri scot telefoanele, apelează, vorbesc în șoaptă sau ridică tonul. Pe fețele lor se citește mirarea — apoi repulsia.
— Ne mint, spune cineva;
— La Nuuk e soare, afirmă altul. Arătând imaginea pe telefon.
— Centrul meteo infirmă vreme nefavorabilă. Dimpotrivă !
— Nu acesta e motivul. Măcar să ne spună adevărul!
Priviri schimbate rapid. Grupulețe se formează aproape instinctiv, ca într-o celulă de pericol spontană. Schimb de păreri și de informații. Opiniile diferă, dar concluzia începe să prindă contur: întârzierea nu are legătură cu norii sau cu furtuna. Doar acel grup de maturi asemănători ca ținută și vârstă aproape se grupase într-un colț și doar unul vorbea. Da indicații sau poate ordine. Când dezbaterea devine mai aprinsă și căutau soluții de ieșire, deja trecuse de o oră și ceva de la anunțul amânării, microfonul aerogării taie din nou aerul:
— Regretăm, vă informăm că ora decolării zborului 420 se amână din nou. Nu cunoaștem durata. Așteptăm informații suplimentare de la Centrul de coordonare meteo al zborurilor, pe care le vom comunica de îndată. Între timp, vă invităm să serviți masa la restaurantele aeroportului, din meniul pregătit special pentru dumneavoastră.
Un gest de ospitalitate într-o criză care nu era meteorologică.
Într-un colț al sălii, la o masă din apropierea ferestrelor, Eriksen, Haylung și Norgaard se privesc pentru prima dată cu adevărat. Nu se cunosc, nu se mai văzuse până atunci. Telefoanele lor încă fierbinți, vocile încă vibrând, se așază.
— Ăștia ne cred proști, spune Eriksen, apăsat. Afară la Nuuk e soare.
— Soare, repetă Haylung, calm. Exact asta e problema.
— Care problemă? întreabă Eriksen, scurt. Că nu mai ninge? Sau că nu mai pot ei controla ce se întâmplă la capătul pistei?
— Că nu mai pot controla etnia locală bieții inuiți, ce e timpul și sensul, zâmbește Haylung. Și atunci trebuie să se inventeze ceva și pentru ei. Poate politic.
— Nu e meteo, spune Norgaard, ajustându-și ochelarii. E decizie. Administrativă. Când se invocă „revenim cu precizări”, înseamnă că precizările sunt deja scrise.
— Exact, continuă Eriksen. Precizările vin de la Washington, de la jandarmul lumii, nu de la centrul meteo. El e prezent din deceniu cinci a secolului trecut.
— Washingtonul, oftează Haylung. De parcă ar fi un cuvânt obscen.
— Când trimite trupe într-un teritoriu autonom, devine obscen, replică Eriksen.
— Trupe? ridică Haylung din sprâncene. Hai să fim serioși. E vorba de Prezență. Consilieri. Specialiști. Asigurare de securitate. E umanism domnule!
— Pituffik nu mai e suficient? Acel sat de băștinașii inuiți decimat de americani, dislocați din satul natal, pentru a-și posta o bază militară, întreabă Norgaard.
— Pituffik e trecutul. Nuuk, capitala Groenlandei e viitorul.
— Viitorul cui? izbucnește Eriksen. Al Groenlandei sau al Americii?
— Al ambelor, spune Haylung, cu răbdare. Groenlanda vrea independență. America o poate oferi. Danemarca doar o amână. Și de când? De pe timpul lui Erik cel Roșu de acum o mie de ani.
— Independență sub umbrela cui? întreabă Norgaard.
— Sub singura umbrelă care chiar funcționează, și poate să-i protejeze, răspunde Haylung. Cea americană.
— UE va reacționa, spune Eriksen. Nu va sta pasivă !
— UE va emite comunicate, gălăgie, proteste, îl corectează Haylung.
— UE are articolul 42.7- Clauza de apărare reciprocă, insistă Eriksen.
— Are hârtie, replică Haylung. America are portavioane.
— Portavioanele nu suspendă dreptul internațional, intervine Norgaard.
— Poate nu, dar îl rescriu, îl adaptează, spune Haylung, fără ironie.
— Anexarea este interzisă, spune Norgaard. Carta ONU.
— Cine a vorbit de anexare? America vrea autodeterminare asistată.
— Cu Stephen Miller dirijor? întreabă Eriksen. Știi că acest consilier a lui Trump a amenințat cu ocuparea Groenlandei. Ascultă: „Nimeni nu va lupta militar cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei”. Asta e amenințare explicită!
— Nu! Se face referendum. Cu sondaje. Știi că acum 56% vor independență?
— Influențate, manipulate, promisiuni spune Norgaard.
— Toate voturile maselor sunt influențate, răspunde Haylung. Diferența e cine influențează și în ce scop..
— Danemarca nu va ceda, spune Eriksen.
— Nu va avea de ales, răspunde Haylung. Nevoia de securitate va vorbi.
— Securitatea cui?
— A tuturor. Arcticii. Rachetelor. Rutelor. Mineralelor.
— O ocupație rămâne ocupație, spune Norgaard. Regulile de la Haga sunt clare.
— Ocupația e când nu te vrea nimeni, spune Haylung. Aici vor cere singuri.
— Cererea sub presiune nu e consimțământ, replică Norgaard.
— Presiunea e noua diplomație, spune Haylung.
— Atunci cu NATO s-a terminat, spune Eriksen.
— NATO e un obicei vechi, e caduc deja, răspunde Haylung.
— Totuși, crede-mă nu țin loc de lege, spune Norgaard.
— Ba da, când legea nu mai ține loc de putere.
— Europa va lupta, spune Eriksen.
— Europa va negocia după ce pierde, spune Haylung.
— Groenlanda nu e de vânzare!
— E autonomă! Sigur nu se vinde, se repoziționează.
— Dar oamenii, sunt persoane protejate de regulile din Convenții, au drepturi, spune Norgaard. Conventiei de la Geneva din 1949 – Dreptul internațional umanitar.
— Da, America îi protejează efectiv, mai bine decât oricine, spune Haylung.
— Cu drone și contracte impuse. Sunteți cinici domnule!
— Suntem realiști.
— Asta e începutul sfârșitului ordinii internaționale, spune Eriksen.
— Nu, spune Haylung. E sfârșitul ordinii bazate pe reguli.
O pauză. Zgomotul aeroportului pare să se stingă pentru o clipă
— Și ce vine după? Cine ne poate spune, întreabă Norgaard cu un ton mai ridicat de parcă se adresa publicului din aerogară.
Surpriză! În clipa următoare un bărbat mai în vârstă, de la masa alăturată care până atunci stătuse liniștit la o cafea, își ridică privirea spre întrebător. Și răspunde.
— O ordine modndială bazată pe nevoi, spune calm.
Cei trei tac dar surprinși își îndreptă atenția spre vecinul de masă.
— Nevoia de securitate, continuă el. Nevoia de resurse. Nevoia de control.
Se ridică încet și pledează.
— Când nevoile devin argument, dreptul devine notă de subsol. Cunoașteți expresia „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi” ii aparține lui Karl Marx și o preconiza pentru societatea post-capitalistă. În ultima perioadă, se impune un nou fundament asemănător, dar cu alt sens, cel al ordinii globale: NEVOILE. Fiecare dintre dumneavoastră aveați dreptate, dar dreptatea aceea depindea de perioada istorică. Era funcțională într-o anumită epocă, fiecare avea nevoi specifice.
Cei trei de la masa alăturată atenți nu îndrăzneau să-l întrerupă. Și continuă.
— Acum Președintele Trump are nevoie de Groenlanda invocând securitatea SUA iar Putin cucerește parte din Ucraina invocând nevoi de securitate.
Vorbitorul își continua speech-ul, când liniștea se sparge, și răsuna vocea stridentă a crainicei.
— Stimați pasageri, spre regretul nostru, zborul 420 Danemarca – Groenlanda a fost anulat. Faptul real apare pe panoul de plecări, la zborul 420: anulat.
Abia acum acel grup distinct de bărbați, ce dorea să se îmbarce este evident o formație militară, ies din aerogară pe altă poartă. Cei trei încă alături observă mișcarea. La care Haylung comentează aproape de Eriksen.
— Bine că s-a anulat zborul că soldații ăștia erau victime ale Delta Force.
Kalaallit Nunaat, adică Groenlanda, teritoriul autonom sub suzeranitatea regelui Frederic al X-lea al Danemarcei, a devenit protectorat american.
Foto-cover: https://airlive.net/
1 comentariu. Leave new
românia mare s-a făcut prin referendum (1 dec. 1918, alba iulia). de ce nu s-a făcut referendum și în ucraina? (nu mai era acest război devastator). de ce nu s-ar face și în groenlanda? De ce nu s-ar face și în alte locuri fierbinți? dar cu atâtea referendumuri, cum și-ar mai vinde fabricanții de armament stocurile acumulate în zeci de ani de pace?