În 1952, directorul Căilor Ferate Române (CFR) și sindicatele CFR au decis ca „ziua ceferistului să fie sărbătorită la 16 februarie, dată care evoca mişcarea grevistă de la Atelierele Griviţa CFR din anul 1933”. Totuși, începând din 1999, Ziua Feroviarilor se sărbătorește pe 23 aprilie.
În 23 aprilie 1880, Principele României Carol I și I.C. Brătianu, ministrul secretar de stat pentru lucrări publice de la acea vreme, au semnat un Decret prin care a luat naștere prima administrație feroviară de stat din România, sub emblema „CFR”.
Din 1999, această zi a fost declarată oficial „Ziua Feroviarului” şi reprezintă un moment important în istorie şi o recunoaştere a meritelor celor care de-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea României Mari.
În urmă cu 22 de ani, la iniţiativa Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” – SA, această zi a fost declarată oficial „Ziua Feroviarului” şi reprezintă o pagină scrisă în istoria naţională şi o recunoaştere a meritelor deosebite celor care de-a lungul timpului s-au dedicat dezvoltării acestui serviciu public vital pentru „viaţa” oricărei ţări.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să vă ocrotească în fiecare zi, să vă dăruiască sănătate, liniște în suflete și speranța de mai bine și pe Drumul de Fier!