Ziua de 1 Mai este cunoscută și sub numele de Ziua Muncii, Ziua Muncitorilor, Ziua Internațională de Luptă a Clasei Muncitoare sau Ziua de 1 Mai.
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
Istoricul acestei zile începe cu „Afacerea Haymarket”
La începutul anului 1886, mișcarea muncitorească nord-americană a cerut o grevă generală pe 1 mai pentru a impune ziua de lucru de opt ore – cu referire la demonstrația de masă din 1 mai 1856 din statul australian Victoria, care a cerut, de asemenea, ziua de lucru de opt ore. 1 mai era în mod tradițional și ziua mutării, data la care se încetau raporturile de muncă. Asta însemna adesea mutarea într-o altă locație pentru a găsi un nou loc de muncă. Aceasta a dus la greve și demonstrații în masă în regiunile industriale.
În acest moment, majoritatea lucrătorilor dintr-o fabrică de echipamente agricole din Chicago și-au declarat, de asemenea, solidaritatea față de conducere și au amenințat că vor intra în grevă, având în vedere ziua de lucru de 12 ore, cu un salariu mediu zilnic de trei dolari americani. Conducerea a răspuns cu blocaje în masă și a încercat să ocupe cele 800 până la 1.000 de posturi vacante cu noi imigranți . Totuși, ca urmare a campaniilor ziarului socialist Chicago Workers’ Newspaper, doar 300 de noi muncitori s-au înscris, în timp ce în alte cazuri muncitorii stăteau la coadă în fața porții fabricii. Aceasta a fost și este încă considerată o mare victorie pentru sindicat .
Într-o zi lucrătoare obișnuită, sâmbătă, 1 mai 1886, mii de muncitori au manifestat
Au intrat în grevă și au participat la mitinguri organizate în multe locuri din Statele Unite. În seara zilei de 3 mai 1886, August Spies , redactorul-șef și editorul ziarului Arbeiter-Zeitung, a ținut un discurs la o întâlnire a muncitorilor de la Haymarket, Chicago. Întâlnirea de la Haymarket – care a pus bazele conștiinței muncitoare în SUA – a fost urmată de o grevă de câteva zile la Chicago. Pe 3 mai, un conflict violent între manifestanți și poliție a dus la moartea a doi manifestanți. La un miting de protest din ziua următoare, poliția a luat cu asalt adunarea pașnică. O persoană necunoscută a aruncat o bombă care a ucis pe loc un ofițer de poliție și a rănit numeroși ofițeri de poliție și manifestanți. Alți șase ofițeri de poliție au murit în urma atacului cu bombă. În bătălia care a urmat, care a intrat în istoria SUA sub numele de Afacerea Haymarket, peste 200 de muncitori au fost răniți; Numărul morților este de șapte ofițeri de poliție și se estimează că numărul acestora este de trei ori mai mare în rândul muncitorilor adunați.
Opt anarhiști care au organizat mitingul au fost arestați și acuzați de conspirație. Patru dintre ei, inclusiv redactorul-șef și editorul ziarului Arbeiter-Zeitung, August Spies, au fost spânzurați pe 11 noiembrie 1887; unul s-a sinucis în celula sa. Cei trei care erau încă în viață au fost grațiați șase ani mai târziu.
(Cei 7 anarhiști condamnați la moarte. Al optulea, care nu apare în imagine, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.)
Acest decupaj din 1886 a fost cea mai răspândită ilustrație a afacerii Haymarket. Combină discursul lui Samuel Fielden, explozia ulterioară a bombei și împușcăturile ulterioare:
La congresul fondator al celei de-a Doua Internaționale, desfășurat între 14 și 21 iulie 1889, 1 Mai a fost proclamată „Ziua de Luptă a Mișcării Muncitorilor” în memoria victimelor revoltei de la Haymarket. Pe 1 mai 1890, această „zi de protest și comemorare” a fost sărbătorită pentru prima dată cu greve și demonstrații de masă în întreaga lume.
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 Mai apare pentru prima dată în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
Eveniment anual
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social-democrații afiliați la așa-numita Internațională a ll-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890 au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene,în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 Mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”.
La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 Mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”) anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate și al căror protest fusese înăbușit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate și ca ultimul week-end lung al verii.
Instrumentare politică
1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor Vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcării muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a doua Internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 Mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Se susținea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadențeiSerbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba această zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
Surse: Wikipedia, Google etc.
