PROSTIE OMENEASCĂ SAU „CE NE FACEM CU ATÂȚIA PROȘTI?” DE THEODOR PALEOLOGU
(Editura Trei, București, 2026)
Filosoful Theodor Paleologu își întitulează recenta carte „Ce ne facem cu atâția proști?”. Întrebarea este consecința unor experiențe viciate de abateri logice în gândire și exprimare. Etichetăm semenii noștri cu fel de fel de substantive grave: „nătăfleț”, „nătărău”, „idiot”, „tembel”, „tâmpit”, „neghiob”, „cretin” și „oligofren”. Alții „rup pământul de proști ce sunt”, „dau în străchini” și „râd ca proștii-n târg”. Spectacolul prostiei este fără margini. Cuprinde oameni învățați, deștepți, înzestrați cu o bună rațiune. Cel care folosește asemenea cuvinte despre alții are impresia că e inteligent, deștept, rațional. E totuși o fudulie, deoarece toți trăim în umbra prostiei și mai comitem fapte nebunești, pe care ceilalți le apreciază. Sau nu. Proverbul cum că „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul” nu și-a făcut degeaba o carieră în limbaj. Iată că împărțire a oamenilor în proști și deștepți, poate proști, poate deștepți nu e chiar un exercițiu nesăbuit și nici unul lipsit de moralitate. De fapt, cum ar putea fi definită prostia?
Gânditorul medieval Erasmus de Rotterdam, prin cartea „Elogiul prostiei” (tradusă adeseori ca „elogiul nebuniei”) a devenit un reper pentru analiza prostiei. Scriitorul Flaubert a încărcat romanele sale cu „proști”, inclusiv Madame Bovary, a cărei educație subțire nu i-a putut oferi anticorpi împotriva „idioțeniei”. Cum să te sinucizi, când ai posibilitatea de a avea o viață fericită? Comediile lui Caragiale sunt populate de prostănaci autentici (Cațavencu, Dandanache, Brânzovenescu, Trahanache), aciuiți prin demnități și funcții, fiind toți învinși (în alegeri) de unul mai prost și mai pramatie decât toți nătăfleții. Singurul personaj care intră în conturul „prostiei autentice și naive” este cel din povestea lui Creangă, numită Prostia omenească (bărbatul pleacă în lume și se va întoarce muierea sa, numai dacă o întâlni oameni mai neghiobi, mai dobitoci, mai smintiți decât aceasta. Și a întâlnit, căci lumea e plină de proști și prostie).
Sunt oameni tîmpiți din pricina minții lor împuținate, alții ajung în situații prostești, deși au minte sănătoasă. Mulți sunt apelați ca proști, cum se întâmplă în lumea șoferiei, dacă greșelile de pilotaj deranjează: Ce cretin, Acesta-i idiot, Prostule, așa se conduce, dar și „boule”, „vită încălțată”, „vacă bleagă”, „du-te dreac de prost” etc..
Dacă unii au carență de intelect și de bună gândire, alții fac pe proștii, compensând defectele de gândire cu automatisme verbale. De altă parte, spune Paleologu, toți oamenii au evenimente cu umbre de prosire, chiar dacă dispun de respectabile resurse intelectuale. Din asemenea crize de idioțenie, aceștia pot ieși, dar proștii autentici își atașează fudulia, ignorând cu dispreț cultura, cartea și subtilitatea gândirii.
Micile perversități/ răutăți proverbiale nu fac parte din inventarul filosofic al prostiei
Bancurile cu blonde sunt invidii (cică de aceea sunt mai scurte, ca să fie înțelese de brunete), poveștile cu polițiștii și politicieni au generat istorii glumețe, iar formula că X e un prost sau „prostul proștilor” e diversiune dușmănoasă. „Te miros eu, îmi spune un vecin, că ești de stânga, pentru că nu vrei să câștige ucranii războiul și ții cu rușii”. (Bine, bine, vecine, ce înțelegi dumneata prin politică de stânga sau de dreapta, când există și doctrine politice de sens giratoriu. Simt eu că ești „soroșist”. Întreb și eu ca prostul în târg: Ce este un soroșist? Apoi prostia mea alunecă spre o altă întrebare: De ce nu se spune politică de sus ori politică de jos. Tu, vecine, ești de sus, eu de centru-centru-stânga, iar Nelu de peste drum e „proeuropean”, prodemocrat, pro-hele și pro-lgbtq. Hai, domnule, la o bere, politica o fac boierii, sorboniștii și cocalarii.
Putem discuta despre fraza „Unde-i multă minte există multă prostie!” „E prost de îngheață apele” e o expresie despre prostie, frumos metaforizată. Cine e prostul satului și cine e prostul prostului? De ce relațiile amoroase constituie domeniul predilect al prostiei (când omul e amorezat, crizele de prostie au mai multe șanse să crească)?
Proștii nu îngăduie funcționarea unei democrații corecte
Democrația e un scut al prostiei și un încurajator al demagogiei. De cele mai multe ori, șarlatanii, ipocriții, impostorii se dosesc în mulțimea care acționează sub brand democratic. Ce ziceți, dragi cititori: educația are puterea de a reduce prostimea? Oare ne mai putem pune întrebarea din cartea lui Theodor Paleologu, despre „ce ne facem cu atâția proști?” Sau ștergem pe „ne”, citind „Ce facem cu atâția proști?” Există răspuns: Îi înlocuim cu deștepți, cu oameni inteligenți! Cine sunt aceștia și unde-i găsim pregătiți pentru înalte misiuni sociale? Fiți siguri, dând crezare lui Voltaire, că „lăsăm lumea aceasta la fel de rea și de proastă precum am găsit-o!” Atunci, să lăsăm taclalele pe seama celor care-și pun întrebarea „Totuși ce este prostia?” Încerc să generez o definiție: Prostia este un fenomen social, prin care individul este victima contagiunii de o rațiune viciată, vizibilă printr-un comportament tribal. Aoleu. Cine nu pricepe e un prost sau un nepriceput! Sunt necesare explicații pentru a traduce filosofia prostiei în limbajul de înțelegere a prostimii. Auzi, drag cititor: „fenomen social”, „victima contagiunii”, „rațiune viciată” și „comportament tribal”. Cumplit meșteșug de tâmpenie, cum spunea dascălul Creangă.
Am ajuns la final, fără a fi în stare să dau răspunsuri la atâtea întrebări pe care mi le-am pus, ca să sesizați câtă prostie sunt în stare să înmagazinez
Am cutezat totuși să scriu despre prostie, așa cum o înțelegea marele scund filosof Theodor Paleologu. Prostia omenească e repetitivă, imitativă și generalizată. Când omul învață să se întindă cât îi este pătura, atunci putem să credem că Erasmus a elogiat prostia ca un gânditor de elită. Volumul „Ce ne facem cu atâția proști?” a apărut la Editura Trei, 2026 și are 150 de pagini. Ne ducem oricum traiul și printre imbecili, idioți, cretini, se scapă filosoful să rostească. Și considerăm, alături de Theodor Paleologu, că printre atâta prostime, suntem nevoiți să tolerăm ori să ne lăsăm manipulați, pentru confort. Îi suportăm, chiar dacă ni se urcă în cap. Ori ne dau legi și ne împuie capul cu „declarații politice”. Și mai râdem de ei, iar ei ne râd în nas. Mai bine „mori de râs”, decât să faci caz de o inteligență deșartă. Căci, după evanghelistul Matei „fericiți (sunt) cei săraci cu duhul!” Vorba zicalei: „Lasă-l, d-le, e sărac cu duhul”!
Chiar „ce (ne) facem cu atâția proști”? E mai multă prostie decât înțelepciune printre oameni. Dar totuși e preferabil să fii prostul de serviciu decât să mori de râs ca un smintit pentru că dai în gropi ori te împiedici în locul limpede. La urma urmei, ce mai contează imbecilitatea dacă ai bani și/ori dacă ai noroc. Ba da, banii și norocul aduc fericirea.
Foto: captură coperta cărții „Ce ne facem cu atâția proști?”
1 comentariu. Leave new
Pruncul lui taică-so Teodor zis Doruleț, Dorușor, pus pe carte de grecoteiul de Alexandru Paleologu din care se trage are atâta minte de îi „dă pe afară”. El e un fel de Nicușor fără integrale și ecuații de grad superior. Nu poți să-l integrezi între umoriști, cu toate că îți produce râs cum deschide gura.
Încearcă să se dea de viță nobilă, să se prezinte a fi din „elita nobilă”, când colo e un inteligent inutilizabil.
Poate pun și eu mâna pe carte, nu să o citesc, ci să o frunzăresc, să mă bine-dispun !
Frumoasă prezentare !