Breaking News: se termină și 2022. Chiar și în țara bananieră. Chiar și în orașul Second Hand. Așa că mă grăbesc cu răspunsurile la unele dintre nenumăratele întrebări ale sfârșitului de an.
1. Am fost întrebat dacă am abandonat lupta pentru Teatrul Vechi, primul teatru de cărămidă de pe actualul teritoriu al României.
Asta mai ales că în presă apar „știri” ba că Teatrul Hirschl va deveni hub cultural maghiar, ba că proiectul mArta este pe punctul de a deveni realitate, ba că mai marele orașului Second Hand va rechiziționa Casa de Cultură a Sindicatelor (care nu mai e de peste treizeci de ani casă de cultură). Să le luăm pe rând:
Într-adevăr Teatrul Vechi a fost cumpărat de un ONG maghiar, întrucât Ministerul Culturii (care nu mai este și al identității naționale) s-a dezis de el, Direcția pentru Cultură s-a dezis de el, Primăria s-a dezis de el. Asta pentru ca pe terenul din buricul târgului să se ridice un falnic bloc 3+1. Cum monumentul istoric nu a fost dispus să se dărâme singur, au venit ungurii și l-au cumpărat. (Asta în vreme ce primăria organiza – vezi, Doamne – o discuție publică despre cum să fie reabilitat fostul teatru, fostul cinematograf etc., sperând să rămână fostul.)
Dacă autoritățile române n-au făcut nimic, măcar maghiarii… Dar iată că nici ONG-ul maghiar n-a făcut deocamdată mai mult decât să sprijine fațada cu o schelă. Dacă nu s-au „găsit” 200.000 de mii de euro pentru cultură și tradiții, cam cât se cheltuie pentru…
Proiectul mArta (al unui viceprimar care nu cu mult timp în urmă a recitat sus și tare că Teatrul Vechi trebuie musai să devină ceea ce a fost) a fost gândit să îngroape definitiv Teatrul Monument Istoric.
Doar că, pe lângă multele neajunsuri pe care nu am suficient spațiu tipografic măcar să le enumăr, până se va trece la fapte, clădirea cu pricina se va dărâma singură, chit că nu va oferi un teren la fel de scump asemenea celui din centru.
Casa Sindicatelor va mai rămâne nefolosită treizeci de ani, iar mai marii municipiului nu vor găsi nici acolo locul pentru o casă de cultură. Măcar așa cum are orice comună. Dacă municipiul Second Hand tot devine treptat comună… Dacă tot nu mai are curse regulate de avion… Dacă tot a demolat mai toată industria… (Teatrul Vechi se află într-un stadiu asemănător cu cel în derulare al unei anchete în curs. Și fiind în curs, nu poate fi făcută public.) Răspuns: nu am uitat de Teatrul Vechi!
2. Am mai fost întrebat și de ce mă agit pentru o altă ispravă: demolarea Pieții Catedralei.
Asta mai ales după ce, într-un anumit segment media, a fost lăudată și această inițiativă adoptată în disprețul a mii de semnături, o hotărâre care a luat locurile de muncă pentru zeci și zeci de arădeni, a mai dat o palmă tradițiilor și a stricat bani mulți pentru un sediu care își va da duhul după cumpărăturile de sărbători. Ceea ce se mai numește Piața Catedralei nu mai este piață, iar biserica este oloagă de un turn de ani și ani.
Orașul Second Hand, prin care curge maiestuos un falnic râu, nu se ocupă decât prin vorbe și amânări sine die de un mal unde se află o cetate care… Dar, dacă ține tot de tradiție, în realitate nu ne interesează, chiar dacă am putea deveni unul dintre cele mai frumoase și căutate municipii din Țara Bananieră.
Etc., etc.
Breaking News: se termină și 2022.
Chiar și în țara bananieră. Chiar și în (încă) Municipiul Second Hand. Va deveni 2023, sub Marele Demolator, Municipiul Second Hand orașul Second Hand, pregătind ca în 2024 să devină comuna Second Hand, o haltă fără industrie, fără cultură, fără tradiții, cu exod al populației, unde niciun accelerat nu va mai opri?
La mulți ani, celor ce am mai rămas în Arad!
